Prin anii a€™90 gandeam ca pregatirile pentru inceperea negocierilor cu Fondul Monetar International sunt atat de importante incat, daca ar esua, Romania ar fi nevoita sa-si amane pentru anii viitori mai multe proiecte vitale, intre care finantarea reformei intreprinderilor din  credite de la institutiile internationale si din fonduri autonome, provenite din investitii straine.

Ce voia partea romana era limpede: acorduri care sa ne aduca atat imprumuturi de la FMI si, apoi, de la Banca Mondiala, cat si ­ cu deosebire! ­ deschiderea usilor pe pietele financiare internationale. Plus un important aflux de investitori.

Ce voia in schimb FMI? Aceasta intrebare era insotita, adeseori, de prejudecati, de temeri, de emotii. Autoritatile statului erau acuzate ca se lasa coplesite de pretentiile Fondului Monetar International. Persista credinta ca negociatorilor de la FMI li se canta prea mult in struna.
Care era adevarul? O miza capitala a FMI era, atunci, cum este si acum, participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din tarile cu venituri mici, la economia globala. Dezvoltarile si tendintele favorabile, care s-au facut remarcate atat in tarile industrializate, cat si in cele in curs de dezvoltare si in tranzitie, fiind o consecinta normala a introducerii si aplicarii unor politici sanatoase, in concordanta cu existenta unei strategii comune pe termen mediu. Sunt de remarcat principalele cerinte.

In primul rand, era accentuat faptul ca politicile monetara, fiscala si de restructurare sunt complementare; ele se potenteaza reciproc. Combinarea optima a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea conditiilor unei cresteri neinflationiste, dublate de o oferta de noi locuri de munca, importanta pentru coeziunea sociala.

Combinarea optima a unor politici macroeconomice sanatoase,

concomitent cu evitarea unor deficite mari, in scopul stabilitatii pietelor financiare si a ratei de schimb.

Crearea unui climat favorabil stimularii economisirilor particulare.

Consolidarea actiunilor menite sa reduca inflatia si construirea unei politici monetare bazate pe existenta unei credibilitati durabile.

Liberalizarea comertului, eliminarea presiunilor protectioniste si dezvoltarea sistemului de comert multilateral.

Incurajarea convertibilitatii valutare si cresterea progresiva a liberei circulatii de capital, prin intarirea unui climat financiar stabil si sanatos.

Constructia unui buget echilibrat si intarirea disciplinei financiare in cadrul unui program pe termen lung.

Imbunatatirea calitatii componentelor ajustarii fiscale, prin reducerea cheltuielilor productive si neproductive, concomitent cu asigurarea unei baze adecvate de dezvoltare a investitiilor in infrastructura.

Stimularea unei cresteri economice durabile prin dezvoltarea resurselor umane, esentiale in acest sens fiind: imbunatatirea sistemului educational si de instruire; reorganizarea sistemului public de pensii si de sanatate; eliminarea saraciei si promovarea unui sistem de protectie sociala bine orientat.

Abordarea curajoasa a reformelor structurale, inclusiv in domeniul fortei de munca si in cel al pietei de produse, in sensul cresterii numarului de locuri de munca si al reducerii distorsiunilor, care influenteaza negativ alocarea eficienta a resurselor, astfel incat economia sa devina mult mai dinamica si eficienta.

Promovarea unei guvernari intelepte sub toate aspectele, inclusiv prin asigurarea aplicarii legilor, imbunatatirea eficientei cheltuielilor din sectorul public, combaterea coruptiei, ca elemente vitale in realizarea unui climat necesar dezvoltarii economice.

Ocrotirea sanatatii sistemului bancar, prin reglementari clare si ferme, care sa conduca la imbunatatirea analizei riscurilor de creditare, la cresterea exigentelor legate de miscarile de capital, la publicarea periodica a situatiei financiare a bancilor, prevenirea actiunilor de splare a banilor si imbunatatirea managementului bancar.

Toate aceste cerinte sunt actuale si astazi. Numai ca, acum, promotorul lor va trebui sa fie FMI-ul din noi.