Pe 30 octombrie, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a luat o decizie amanata timp de 18 ani: desecretizarea corespondentei private interceptate de Securitate si aflata inca in custodia SRI. Intrucat, incepand cu anul 1999, arhiva fostei Securitati intra, in virtutea legii, in arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), scrisorile vor fi trimise, absolut logic, acestei institutii. Presa a anuntat ca persoane din interiorul si exteriorul CNSAS au salutat deja posibilitatea de a pune "documentele istorice" in mana cercetatorilor. Este o luare de pozitie grabita, caci CNSAS se confrunta acum cu o noua situatie.
Materialele de arhiva ale Securitatii i-au apartinut acesteia pana in momentul desfiintarii. Ce se afla in proprietatea ei s-a transmis institutiilor create dupa revolutie. Dosarele ajunse la CNSAS contin date despre cum opera Securitatea, despre victime si despre ofiteri, iar unele file au pastrat informatii cu caracter privat. In ciuda prezentei unor astfel de date de natura personala, dosarele au fost puse la dispozitia CNSAS pentru a se asigura cele trei "servicii" ce intra in competenta institutiei: accesul la propriul dosar, informarea asupra colaborarii cu fosta Securitate a unor persoane care pot influenta viata publica, cercetarea privind activitatea Securitatii si, mai general, referitor la functionarea defunctului sistem de opresiune si control. Cercetatorii CNSAS si cei din afara Consiliului ajung si in fata unor date intime. Ei sunt acreditati tocmai pentru a lua cunostinta de obligatia protejarii informatiilor cu caracter privat. Daca incalca obligatia, suporta consecintele lipsei de responsabilitate.
Scrisorile interceptate de Securitate contin aproape in totalitate date de natura privata. Expeditorii le-au trimis unor persoane sau institutii - probabil cele mai des interceptate au fost misivele pentru si din strainatate -, iar destinatarii or fi incercat la randul lor sa comunice cu primii. Aproape sigur, corespondenta interceptata nu se refera la delatiuni, caci acestea au intrat in dosarele de urmarire informativa. Or fi de genul: "Draga X, ..., Cu prietenie, Y". in cazul multora, expeditorii sau destinatarii sunt in viata. Ca urmare, aceste scrisori le apartin. E cel putin evident ca trebuie restituite proprietarilor de drept. Scrisorile interceptate nu pot fi tratate la fel ca dosarele create de Securitate, caci continutul lor nu e in principiu relevant pentru activitatea institutiei de represiune si, in plus, spre deosebire de primele, au, cum spuneam, un alt proprietar.
In acest moment, Legea 187/1999 nu permite cedarea catre persoane private a documentelor din arhivele Securitatii ajunse la CNSAS. Corespondenta ar trebui arhivata, iar fondul astfel creat lasat in afara circuitului de cercetare. Apoi, se cere amendarea legii pentru ca aceasta corespondenta personala sa fie atribuita expeditorilor ori destinatarilor in viata. Ar fi iarasi o munca dificila impusa CNSAS, institutie sufocata deja de atatea solicitari. E adevarat ca posesorii de drept si-ar putea scoate scrisorile din arhiva si prin decizii ale instantelor. Dar aceasta nu ar fi o solutie, ci un cosmar. Iar in ce priveste corespondenta care nu-si gaseste proprietarul, urmeaza sa aiba regimul general al Arhivelor Nationale: sa fie accesibila pentru cercetare dupa 30 de ani. Sau, intrucat cu cateva exceptii nu are valoare istorica, sa fie distrusa.