"Am o relatie distanta cu propria tara"

Arnon Grunberg, autorul romanului "Istoria calvitiei mele", lansat marti seara de Editura Humanitas, a vorbit pentru Cotidianul despre parcursul lui de scriitor, preferintele sale literare si relatia cu confratii olandezi.

Grunberg e olandez prin nastere, locuieste la New York, a publicat propria varianta a Bibliei si in prezent scrie romane de primul raft si reportaje despre Afganistan si Guantanamo.

Ai publicat "Istoria calvitiei mele" sub pseudonim si ai reusit sa iei de doua ori premiul pentru debut. De ce nu ti-ai semnat cartea cu propriul nume?

Motivul e foarte simplu. E o intreaga traditie literara a scrisului sub pseudonim. Numele de pe coperta unei carti e un fel de "persona a autorului" si nu e atit de important. Sa recurgi la pseudonim e, intr-un fel, un mod de a directiona cititorul strict catre text, cel putin in ceea ce ma priveste. Pe de alta parte, recunosc ca am fost curios sa vad cum reactioneaza cititorii in fata unei carti scrise de mine, fara sa stie ca e scrisa de mine. A mai fost si un motiv foarte concret. In perioada aceea colaboram cu texte la un ziar, iar redactorul, cu care eram in relatii foarte bune, a parasit publicatia pentru a lucra intr-o editura. M-a invitat sa colaboram, sa public la acea editura, dar cum nu voiam sa stric relatiile cu editura cu care deja lucram, m-am gindit ca, semnind cartea cu alt nume, pot sa trisez fara a trisa, de fapt.

N-a fost si o strategie de marketing la mijloc?

Nici vorba. Cartile scrise de Marek Van Der Jagt s-au vindut mult mai prost decit cele scrise de Arnon Grunberg, asa ca, daca ar fi fost vorba de o strategie de marketing, a fost una foarte proasta.

Cit timp ti-a luat sa scrii "Istoria calvitiei mele"?

Sase sau sapte luni. Am inceput sa lucrez la el in 1999 si l-am terminat in primavara lui 2000. Mi-a placut sa scriu la el.

Personajul tau, Marek, seamana mult cu Oskar din "Toba de tinichea", de Gunter Grass. E Grass unul dintre scriitorii care te-au influentat?

Imi place foarte mult Grass, intr-adevar. Si cred ca seamana cei doi. In "Toba de tinichea", micul Oskar nu vrea sa creasca, iar in cartea mea, penisul lui Marek nu vrea sa creasca.

Dar Marek vrea.

El vrea, dar penisul lui, nu.

In afara de Grass, ce alti autori te-au influentat?

Foarte multi. E o lista lunga. As putea numi doar citiva dintre autorii care-mi plac foarte mult. Isaac Babel, un scriitor polonez foarte putin cunoscut, Mark Waskow, imi mai place foarte mult Flaubert.

In "Istoria calvitiei mele" revine frecvent referirea la suprarealistii francezi. Sint printre scriitorii tai preferati?

Nu e vorba de o fixatie personala. Personajul meu, Marek, studiaza filosofia si legatura cu suprarealistii francezi e strict legata de conceptul de "amour fou", pentru care Marek dezvolta o obsesie.

Mama lui Marek e unul dintre cele mai puternice personaje din roman. Ti-a fost inspirat de cineva anume?

Au fost mai multe modele. Mama mea a fost un caracter extrem de puternic, desi nu seamana prea mult cu mama din roman. Mi-a placut ideea de a scrie despre o mama foarte puternica si cred ca femeile sint mult mai puternice decit barbatii, mult mai curajoase decit s-ar crede ca sint.

Apropo de acte de curaj, stiu ca ai publicat, acum citiva ani, propria ta versiune a Bibliei.

Lucrurile au stat asa: acum citiva ani, in Olanda a aparut o noua traducere a Bibliei. Cum textul era prea lung, m-au rugat pe mine sa fac o carte mult mai mica, pe care oamenii s-o citeasca mai usor, din pasajele sau Evangheliile pe care eu le consider cele mai importante. Asa ca am facut o selectie personala din fragmentele care mi-au placut cel mai mult. Cartea s-a numit "Biblia lui Grunberg".

Nu e singurul lucru neobisnuit pe care l-ai facut. In 2005 ai tinut un curs, la Delft, despre "tehnicile suferintei". Cum de te-ai gindit la tema asta?

Ti se pare bizar? Probabil ca suna asa, dar de fapt a fost destul de firesc. Am fost la o universitate din Delft cu profil tehnic. In fiecare an invita cite un profesor care sa tina cursuri pe o tema care sa aiba o cit de mica legatura cu profilul lor. Pe mine m-au invitat in 2005. M-am gindit ca e o ocazie potrivita sa discut despre tehnicile suferintei, despre legatura dintre tehnica si suferinta. Pe de alta parte, nu cred ca suferinta poate fi evitata. E o iluzie sa crezi ca poti fi mereu fericit. Si am vrut sa le vorbesc si despre necesitatea suferintei.

Cum au decurs, practic, cursurile?

Am tinut citeva prelegeri despre suferinta, dupa care le-am cerut sa construiasca niste masini care sa fie capabile sa sufere sau sa provoace suferinta. Mecanismele capabile sa provoace suferinta trebuiau sa fie in asa fel construite incit sa-l poata seduce, initial, pe cel care le foloseste si apoi sa-l faca sa sufere. La final am avut o expozitie cu masinile construite de ei, iar dupa ce s-a terminat cursul am scris impreuna cu studentii o carte despre experienta noastra acolo, "Nouvelle Suffering", dupa "Nouvelle Cuisine". E adevarat ca unul dintre studenti a parasit cursul, n-a fost de acord cu ideile mele despre suferinta.

Cum arata acum literatura olandeza? Te simti apartinind unei traditii, crezi ca ai lucruri in comun cu scriitorii olandezi contemporani?

Literatura olandeza, la momentul asta, e sanatoasa si diversa. Nu se poate vorbi de un aer comun. Sint autori olandezi care-mi plac, altii care-mi plac mai putin, sint de asemenea autorii olandezi foarte vizibili, dar nu neaparat dintre preferatii mei. In plus, eu am parasit Olanda cind aveam 24 de ani. Am cetatenie olandeza si, sigur, sint olandez prin nastere, dar am o relatie distanta cu propria tara. Olandeza e prima mea limba si am pasaport olandez, dar traiesc in New York de doisprezece ani si nu cred ca ma voi intoarce in Amsterdam. Da, apartin literaturii olandeze, dar cred ca lucrurile trebuie privite dintr-o perspectiva mai larga. Cred ca, indiferent de nationalitate, cu totii apartinem aceleiasi traditii a romanului, care e una europeana.

Te simti mai legat de literatura anglo-saxona decit de cea olandeza?

Da, intr-un fel. Multi dintre autorii mei preferati sint americani. Salinger, Philip Roth, imi mai place Coetzee, care e sud-african si, din punctul meu de vedere, e cel mai important autor contemporan. Cu toate astea, imi amintesc ca, atunci cind am inceput sa scriu, citeam foarte mult Turgheniev, un autor care a fost extrem de important pentru mine.

Povesteste-mi despre perioada de inceput. Stiu ca ai fost dat afara din liceu.

Da, m-au dat afara. Aveam 16 ani.

De ce te-au dat afara?

Voiam sa ma fac actor, sa studiez teatrul. Si tocmai in perioada aia m-am despartit de prietena mea. Eram foarte deprimat. Parintii si profesorii mei se asteptau sa merg la universitate, sa ma fac dentist, avocat sau ceva in genul asta, o slujba respectabila. Dar eu voiam sa fac altceva, nu ma vedeam ducind o viata de burghez. Nu voiam sa sfidez pe nimeni, ci doar sa aleg altceva. Eram foarte nefericit.

Cum a ramas cu teatrul?

Am incercat sa studiez actoria, dar nu m-au acceptat. Asa ca am inceput sa practic actoria pe cont propriu. Dupa un an si jumatate mi-am dat seama ca pur si simplu nu era pentru mine. Eram mereu dependent de alti oameni. Iar eu sint mai degraba un singuratic, imi place sa lucrez pe cont propriu.

Cind ti-ai dat seama ca vrei de fapt sa fii scriitor?

Mai tirziu, mult mai tirziu. La inceput am pus pe picioare o editura, dar au aparut tot felul de probleme si m-am hotarit s-o vind. S-a intimplat ca, la un tirg de carte de la Frankfurt, sa intilnesc un editor olandez si, dupa o noapte de discutii, mi-a sugerat ca as putea sa scriu. Si asta m-a incurajat foarte mult. Acesta a fost unul dintre momentele esentiale din viata mea de scriitor.

Ce crezi ca e esential pentru a fi un scriitor valoros?

Pur si simplu sa scrii bine. Atit. Iar pentru asta trebuie sa fii foarte disciplinat. Trebuie sa-ti creezi obisnuinta de a continua sa scrii, sa te concentrezi pe munca ta si sa nu te lasi distras de nimic din jur.

Tu ai un program riguros de scris?

Da. Imi place sa ma trezesc devreme dimineata si sa ma apuc de scris. Sint destul de disciplinat.

In New York scrii pentru citeva ziare si reviste olandeze, dar colaborezi si la "New York Times". Iti mai ramine timp de scris?

Sigur, am scris citeva romane si ma gindesc sa continui. E benefic sa scrii pentru ziare, e ca si cum ai lua o gura de aer proaspat: sa mergi in Afganistan, sa dai o fuga pina in Guantanamo si apoi sa te concentrezi pe propriul roman.

---

Despre autor: