CASTIGATOARE, ORICUM! - Florina Petcu se imparte intre a saptea arta si boxul thailandez
Muay Thai (sau box thailandez) este sportul traditional al Thailandei, in care se folosesc opt arme (pumni, coate, picioare, genunchi). Iar actrita Fl
CASTIGATOARE, ORICUM! - Florina Petcu se imparte intre a saptea arta si boxul thailandez
Muay Thai (sau box thailandez) este sportul traditional al Thailandei, in care se folosesc opt arme (pumni, coate, picioare, genunchi). Iar actrita Florina Petcu este detinatoarea marelui titlu in campionatul nord-american de kick boxing, sectiunea feminina, de 50 kg.   Are un aer angelic si pare fragila. De meserie este actrita, cel mai cunoscut rol fiind cel al traducatoarei albaneze Ilina Miritia, in pelicula "Inside Man", regizata de Spike Lee. De 4 ani si ceva si-a descoperit pasiunea pentru un sport dur: boxul thailandez. Dorinta de performanta nu i-a dat pace. In acest an, a fost aleasa sa reprezinte SUA la Campionatul Mondial Muay Thai de la Bangkok, la care participa peste 100 de tari.   Jurnalul National: O scurta autobiografie Florina Petcu? Florina Petcu: M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Mi-am dorit sa fiu balerina cand eram foarte mica, dar... Cert este ca mi-a placut sa fiu in lumina reflectoarelor. Am fost mereu o persoana activa. In liceu am facut parte dintr-o trupa de dans modern, iar dupa ce am absolvit am inceput sa joc la Teatrul Ion Creanga, in timp ce ma antrenam la parasutism. Din pacate, nu am apucat sa sar cu parasuta din avion, ci doar din turnul de parasutism.   Cum te-ai indreptat spre actorie? In scoala generala am incercat sa regizez si sa joc in piese de teatru scurt la serbarile de sfarsit de an. Momentul cel mai important a fost cand am cunoscut-o pe Ileana Carstea Simion, un om si un regizor minunat, care mi-a indrumat cariera si m-a format ca actrita. Ii datorez foarte mult.   Dragoste la primul antrenament   Poarta spre America a fost tot teatrul... In 1997, am ajuns in New York cu spectacolul "Danaidele". Imi amintesc perfect momentul in care eram in autocar, de la Aeroportul JFK spre Manhattan. Era seara, eram pe unul dintre poduri si aveam in fata intregul oras in priveliste panoramica. Atunci am simtit o emotie, un nod in gat si mi-am spus ca trebuie sa locuiesc in acest oras.   Ce te-a determinat sa nu te mai intorci in tara? A fost o parte intuitie, o parte fascinatie pentru acest oras si o parte egoism.   Care au fost inceputurile vietii tale de actrita in SUA? M-am dus la scoala la un curs de Film Fundamentals, pentru a invata mai multe despre tv si film. Apoi am inceput cu mici proiecte in domeniu. Sunt multe diferente in ceea ce priveste organizarea si structurarea industriei in SUA si in Romania. Un actor bun insa este universal.   Nu te tenteaza sa lucrezi cu regizori romani? Am lucrat la niste proiecte mai mici cu romani care locuiesc in SUA. Din Romania inca nu mi s-a facut nici o oferta. Eu am foarte mare respect pentru regizorii si actorii romani, si sper ca in viitor sa am ocazia sa colaborez la proiecte de film, tv sau teatru.   Cum te-ai apucat de box? Am inceput sa ma antrenez Muay Thai acum patru ani si jumatate si a fost dragoste la primul antrenament. Am avut prima competitie in ianuarie 2006, iar in aceasta vara am castigat WKA North American Championship in Virginia, prin TKO in prima runda.    Pe blogul http://www.teamusaflorina.blogspot.com informezi cati bani ai strans din cei 3.000 de dolari necesari deplasarii la campionat. Cine ti-a donat bani? Au donat prieteni din diverse colturi ale lumii si de diverse nationalitati.   dana.cobuz@jurnalul.ro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.