Sindicalisti din invatamint ameninta ca peste o saptamina vor incepe protestele, care se pot finaliza cu o greva generala.

Federatia Educatiei Nationale va declansa conflictul de munca, pe motiv ca Ministerul Educatiei amina inregistrarea Contractului Colectiv de Munca, iar acordul privind elaborarea unei legi a salarizarii care sa elimine discrepantele intre categoriile de bugetari nu a fost respectat. „FEN a luat aceasta decizie in cadrul Consiliului National Extraordinar de vineri, principalele motive fiind inexistenta unui Contract Colectiv pe ramura si tergiversarea, nemotivata si ilegala, de catre Ministerul Educatiei a inregistrarii Contractului Colectiv de Munca unic pe ramura invatamint, care este deja semnat de trei federatii reprezentative pe ramura", spune Catalin Croitoru, liderul FEN.

O alta nemultumire a sindicalistilor este nerespectarea acordului incheiat intre organizatiile sindicale si Guvern in noiembrie 2005, privind elaborarea unei noi legi a salarizarii personalului bugetar care sa reglementeze discrepantele „nejustificate" si care „frizeaza bunul-simt intre salariile diferitelor categorii de bugetari".

Sindicalistii mai cer Guvernului si asigurarea fondurilor necesare pentru ca majorarea suplimentara de 10%, acordata de la 1 octombrie pentru personalul didactic cu gradul I, sa fie aplicata pentru intregul personal didactic de predare. „In conditiile in care Guvernul nu va lua act de revendicarile FEN si in urma referendumului la nivel national care va fi finalizat saptamina aceasta, incepind cu 12 noiembrie vom declansa protestele care pot culmina cu greva generala. Pina in acest moment ni

s-a refuzat de actualul Guvern dreptul la negociere. In conditiile in care nici in al 12-lea ceas Executivul nu se va trezi din acest vis urit, riscam sa ajungem din nou in strada", spune Croitoru.

Pe linga negocieri, sindicalistii mai au si procese deschise contra statului. Profesorii cu studii superioare din Federatia Educatiei Nationale vor primi un salariu minim de 880 de lei, in urma unei decizii a Curtii de Apel, care a judecat procesul intentat de sindicat Guvernului si ministerelor Muncii si Educatiei. Sindicalistii au obtinut in instanta respectarea Contractului Colectiv de Munca unic la nivel national, care stabileste coeficientii de ierarhizare la salariul minim pentru persoanele carora li se cer studii superioare la angajare.