Politica ne omoara!Asa-ti trebuie, Europo!

Daca in perioada de dinainte de aderarea noastra la UE, vreun politician german, olandez sau de orice alta nationalitate, indraznea sa-si expuna opnia cum ca Romania nu este pregatita inca pentru Europa, saream cu totii, oameni politici, istorici, analisti sau jurnalisti ca sa-l punem la punct, cu mandrie patriotica. Astazi ar fi greu sa mai fim atat de convinsi de sustinerile noastre de pana la
1 ianuarie 2007. Nu ne-a trebuit asa mult timp pentru a recunoaste, fie si pe ocolite, ca din foarte multe puncte de vedere suntem la o distanta prea mare de Europa.
Sigur, mai cu totii cazuseram de acord ca performantele economiei romanesti nu ne califica intr-un sistem de "piata comuna". Asa este. Economia romaneasca nu este nici ca structura, nici ca productivitate, nici ca tehnologie, nici ca mediu in care respira si produce, apta nici azi sa-si asume criteriile si nivelul comunitar. Indraznesc sa spun, insa, ca nu zona economica in sine este astazi cea care ne expune cel mai tare. Incet-incet se creaza si institutiile si sistemul legislativ necesare. Cel mai grav pericol care ne paste aici este, pe de o parte, iluzia ca desprinderea economicului de sub tutela politicului (partial realizata, totusi, in acesti 17-18 ani) poate fi productiva independent de ce se intampla in sfera politica. Asta nu se intampla nici macar in acea zona a capitalului care nu are a face cu banul public, darmite in zona care traieste preponderent din consumul acestuia. Pe de alta parte, distorsionarea pietei fortei de munca si coruptia, care s-a lipit ca scaiul de oaie, localizata la intersectia interesului privat cu cel public, au efect devastator.
Handicapul nostru major a irupt, insa, in mod paradoxal, tocmai in zona politicului. Acolo, unde crezusem ca am facut pasii cei mai semnificativi si ca ne va fi relativ usor sa accedem la standardele europene. Am instituit, prin Constitutia din 1991, cel mai contraperformant si mai lipsit de identitate sistem politic. Puterea executiva este paralizata de infruntarea, uneori irationala, dintre cei doi exponenti ai sai. Presedintele si Guvernul. Nu avem nici guvern puternic si nici presedinte puternic. Ideea cu presedinte jucator e un eufemism. De fapt, prin puterea reala pe care o are, noi avem un fel de presedinte analist politic. Puterea legislativa nu are parghiile si nici forta necesare de a o contrabalansa (chiar de a controla), cand este cazul, puterea executiva (guvern plus presedinte). Despre puterea judecatoreasca ce sa mai vorbim? Independenta ei a ramas, cel putin pana acum, mai degraba un deziderat inscris in "Spiritul legilor" a lui Montesquieu. Altfel, toti incearca, si uneori si reusesc, s-o incalece si sa o si calareasca.
Partidele, care ar trebui sa fie principalii actori politici, sunt intr-un moment de cumpana al existentei lor. Ele par a fi imbatranit inainte de vreme. Desi afilierea lor la marile familii politice europene, la grupurile parlamentare clar constituite in Parlamentul European, ar trebui sa faciliteze procesul lor de identificare, partidele noastre politice se disting nu atat doctrinar, ideologic, cat prin liderii care sunt in fruntea lor (unii chiar de 15-17 ani incoace). Intr-o tara dominata de saracie, de insecuritate sociala, de inechitati flagrante si de injustitie, nu avem un veritabil partid de stanga. PSD, care are prea multi multimilionari (in euro) si imbogatiti ai tranzitiei in randurile sale si care nu a avut curajul nici de a-si lamuri pozitiile fata de trecutul imediat postdecembrist, nu este capabil nici sa reprezinte categoriile defavorizate ale societatii, nici"muncitorimea industriala", nici "fermierii" si nici sa rezoneze la starea unei bune parti a intelectualitatii. PSD nu este un partid de stanga si cu actualul lidership nici nu poate fi!
Dar nici "dreapta" romaneasca nu se prea iveste de dupa coltul intentiilor si declaratiilor. Ea se joaca de-a polul! Avem la "poluri" cu nemiluita. Ba "polul de centru-dreapta" PNL-PNTCD-AP, ba acela "PD-PLD". Si intre aceste "poluri" sau, ma rog, acesti "poli", cei cu optiuni de dreapta umbla chiauni si derutati. Pana si "nationalistii" au vreo doua-trei partide. Bravos natiune!
Problema problemelor in Romania este, creed acest lucru, absenta unei elite politice. Pur si simplu, nu avem elita politica. Nu avem oameni politici cu viziune, oameni care sa fie in stare sa ne puna in fata proiecte, sa ne indice directia si sa ne determine, daca trebuie, sa "ne incolonam" si sa "marsaluim" pana la Mormantul Sfant. Pentru a-l elibera! Liderii nostri nu vad nici mai repede, nici mai bine, nici mai departe decat vede poporul. Ba, ei se ascund mereu dupa poalele generoase ale poporului. Asa vrea poporul! spun ei. Numai ca fiecare are "poporul" lui. "Poporul pesedist", spuneau, plini de ei, cativa "fruntasi" social-democrati. Ba, "poporul pedist", "poporul liberal", "poporul verde-ecologist". Atata doar ca printre atatea "popoare" nu se zareste nicicum tocmai poporul roman.
Multa vreme am fost de acord, aproape neconditionat, cu cei ce sustineau nevoia reformarii si innoirii clasei politice romanesti. Inclusiv cu presedintele Traian Basescu. Acum, insa, am rezerve. Nu ai ce reforma! Ne trebuie o alta, o noua clasa politica. Ea trebuie creata, construita. Atata doar ca n-am vazut niciun produs arhitectural finit si durabil a carui zidire sa inceapa de la acoperis. Care sa nu presupuna cladire (cu actiune) strat cu strat. Noi, insa, suntem creatorii celei mai rotunde, celei mai slefuite variante a mitului Mesterului Manole. Si stim ca orice astfel de lucrare presupune si un proiect, si zidari, dar si un mester. Ba, in majoritatea cazurilor si o Ana, intruchiparea sacrificiului. Si indraznesc sa spun ca nu prea avem, la ora actuala, nimic din cele trebuincioase. Nici proiect, nici calfe, nici zidari si, cu parere de rau, nici macar MESTERUL, pe MANOLE nu-l avem.
E frustrant, e dezamagitor pentru mine sa vad la ce inaltime joasa zboara politicienii nostri. E frustrant sa-mi vad presedintele la un post comercial de televiziune tanguindu-se ca n-are acces la postul public de televiziune. Sa-l aud folosind un limbaj portuar la adresa Guvernului, a Parlamentului, a fostilor sefi de stat, a liderilor politici, ministrilor etc. E frustrant sa constat ca intre Presedinte si Primul-ministru nu exista cale de dialog. Ei nu pot discuta nici direct, intre patru ochi, nici prin telefon. Ei pot sa discute doar prin intermediul scrisorilor. Si alea publice. In fond, ni se poate raspunde ca suntem in tara ravaselor, a acelora in placinte, a acelora extrase prin targuri, din cutiute, de catre papagali sau, de ce nu, a scrisorilor pierdute. Doar suntem pe vremea lui nenea Iancu. Ma gandesc la Franta. Cum ar fi aratat oare o relatie similara intre socialistul Mitterand - presedinte si primul ministru de dreapta Chirac sau intre acelasi Chirac - presedinte si Jospin - primul ministru socialist. Aici gandul e fortat sa se opreasca.
Dar asta e! Si atunci ce ne mai miram ca nu mai este timp, nici energie, nici pricepere si nici macar interes ca sa-ti mai amintesti de numeroasele probleme sociale? Ca de exemplu, aceea pana acum nicaieri solutionata a minoritatii tiganilor. problema pe care nu doar ca n-am ameliorat-o, dar am exportat-o intr-o buna parte a Europei. Dar, daca am fost "fortati" sa aderam?! Daca am fost "acceptati" cu atata lejeritate atunci, acum n-am decat sa spun ca asa-i trebuie coanei Europa! Acuma sa nu se spele cu noi pe cap, caci e o problema nu doar a noastra ci si a Europei, in integralitatea ei.

---

Despre autor: