CONTROL. Inspectori ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Bucuresti au aplicat amenzi de zeci de mii de lei comerciantilor din Piata Obor, pentru nerespectarea conditiilor de depozitare, manipulare si comercializare a produselor din carne. Acestea nu erau pastrate in aparate frigorifice, iar inspectorii  au distrus marfa, care prezenta risc pentru toxiinfectii alimentare. S-au aplicat amenzi de pana la 3.000 de lei comerciantilor care vindeau produse vrac fara autorizatie de a ambala in cantitati mai mici. Unele dintre persoanele verificate au refuzat sa coopereze, agresandu-i chiar pe reprezentantii mass-media, desi aceste fapte se sanctioneaza cu amenzi ce pot ajunge pana la 10.000 de lei.


AMENZI. Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Cluj a descoperit o serie de nereguli la agentii economici din judet. Carnea alterata sau expirata a fost problema principala descoperita. Clientii unuia dintre restaurantele clujene erau serviti cu carne de vita si porc expirata de la inceputul lunii octombrie. La Iasi au fost retrase de pe piata peste 90 kg carne de peste care prezenta "boala petelor de cerneala". Inspectorii din Ploiesti au oprit de la comercializare 950 kg sare gema marunta neiodata. In Suceava, inspectorii au gasit intr-un supermarket 172,8 kg mazare boabe, ambalata in cutii de 800 de grame, in care s-a confirmat prezenta insectelor in boabe. (C.C.)