Antiromanismul din Italia este, in mare masura, alimentat electoral de politicienii de la Roma. Pretextul este insa servit pe tava de la Bucuresti.

Cind am ajuns prima data la Roma si am vazut jegul omniprezent din oras, am avut o senzatie de usurare - era extrem de limpede ca nu imigrantii din Dacia lui Felix au adus mizeria in capitala Italiei. Inaintea noastra, marocanii, albanezii, italienii insisi au facut dintr-o mare parte a Romei o hazna de metropola, murdara, haotica, paraginita, cu un trafic insuportabil, cu cersetori de toate originile posibile, cu hoti, cu buticuri si chioscuri in mijlocul drumului. In cel mai bun caz, infractorii nostri au gasit pur si simplu mediul ideal unde sa se simta, vorba aceea, ca acasa.

De la Roma au izbucnit insa primele acuze cu accente xenofobe la adresa romanilor din partea primarului Walter Veltroni, aflat in plina campanie electorala. Cu atit mai justificata este, asadar, furia conationalilor nostri, indignati ca prima piatra este aruncata tocmai de cel care are cel mai putin caderea de a o face. Veltroni este principalul aspirant la fotoliul de premier, iar politica italiana are in comun cu cea romaneasca lipsa acuta a programelor politice reale. In schimb, in contextul in care coalitia italiana de stinga se afla aproape de colaps, isteria nationalista, antiimigrationista si chiar pe alocuri xenofoba s-a demonstrat o reteta aproape sigura aducatoare de voturi in toata Europa. Daca in Elvetia dreapta a cistigat 25% din voturi, cu afise electorale cu oi albe care dau afara in suturi o oaie neagra, cum sa nu functioneze aceeasi abordare in Italia?

Ca subiectul este umflat politic nu incape, asadar, nici o indoiala. Veltroni si-a lansat, nu intimplator, candidatura in alegerile pentru sefia partidului pe care tocmai le-a cistigat, la Torino, in nordul Italiei, fief prin excelenta al dreptei. Infinit mai dezvoltat decit sudul, nordul inseamna Liga Nordului, cu pretentii de autonomie pentru Padania, cu nationalism fervent si un grad deja crescut de xenofobie. Or, Veltroni, caruia i se reproseaza lipsa de competenta economica si de proiect politic clar, are, in compensatie, calitatea de a putea dialoga cu liderul dreptei, Silvio Berlusconi, si iata ca a stiut sa joace si cartea populista, e adevarat, pe spinarea imigrantilor romani.

Pe de alta parte insa, cind am intrat cu masina in Italia prin nord, in prima benzinarie am dat peste doi romani care furau sandvisuri. La Rimini, o oaza de civilizatie, citiva tiganusi smecheri ii fraiereau pe italieni cu alba-neagra. Iar daca eu, ca turista, am fost agasata de prezenta conationalilor „de bine", mi-e greu sa-mi imaginez cum ar putea reactiona tolerant localnicii. Cit despre protestele autoritatilor romane, ca ai nostri nu sint campioni ai infractiunilor agresive, ele vizeaza o falsa problema. Viata italianului este tulburata tocmai de sutul care ii fura portofelul in magazin sau pe strada si din cauza caruia trebuie sa-si schimbe stilul linistit de viata, nu de capii crimei organizate.

Supararea politicienilor de la Bucuresti pe italienii care folosesc electoral romanii de acolo este, prin urmare, tardiva si ipocrita. Politicienii de la Roma exploateaza o situatie cit se poate de reala si obiectiva, pe care Bucurestiul avea toate datele sa o anticipeze si sa faca tot posibilul sa o previna. Sigur, si Italia a fost prinsa nepregatita. Sigur, cu mult inaintea noastra, italienii au fost oile negre ale UE. Insa pina una-alta, noi le-am servit pe tava cirligul electoral si, prin absenta solutiilor, o facem in continuare. Iar daca Cioroianu spune ca a trimite infractorii in desert e o „reactie umana" pentru ca era suparat, de ce nu ar avea si Veltroni dreptul la astfel de reactii umane?