Ambiguitatea scenelor pictate de Rembrandt au facut imposibila stabilirea certa a subiectelor multora dintre tablourile sale. Aceasta este doar una dintre problemele ridicate de lucrarile maestrului.

Primul volum din cea de-a treia serie a colectiei Enciclopedica, pe care Cotidianul vi-l ofera luni, 5 noiembrie, propune o intilnire cu Rembrandt, introdus de istoricul de arta Pascal Bonafoux. Identificarea subiectului, incadrarea tematica, referentul istoric al reprezentarii si autenticitatea multora dintre tablourile lui Rembrandt sint printre cele mai problematice aspecte ale operei maestrului olandez. Impresiile nepretentioase ramase de la contemporanii pictorului, apoi cele elaborate in paginile de jurnal ale marilor scriitori si artisti si nenumaratele notatii precise din tomurile istoricilor de arta au oferit, de la veac la veac, tot atitea chei de acces la tablourile si gravurile artistului.

Una dintre sursele majore de stranietate a tablourilor lui Rembrandt, aproape un loc comun pentru cercetatori, este ambiguitatea titlurilor si, drept urmare, imposibilitatea delimitarii exacte a subiectului compozitiilor. Un exemplu celebru este cazul tabloului „Logodnica evreica", pinza careia i s-au anexat, de-a lungul secolelor, nenumarate interpretari. Dificultatea incepe cu identificarea personajelor si se acutizeaza pe masura ce varii ipoteze sugereaza tot atitea subiecte ale compozitiei. In secolul XIX, imaginea avind in prim-plan o tinara evreica si un personaj masculin a fost decodata fie ca reprezentind un dublu portret, fie ca o scena de dragoste filiala, fie ca ilustrare a episodului bliblic in care Isaac si Rebeca, ajunsi in tara filistinilor, se prezinta ca frate si sora in fata regelui Abimalec.

Fiecare dintre ipoteze este insa descurajata de lipsa de elemente care sa o indreptateasca intru totul. O interpretare mai nuantata, centrata pe maniera cu totul aparte a pictorului, o ofera Svetlana Alpers, in lucrarea „Atelier de Rembrandt": „Chiar daca «Logodnica evreica» este un portret, Rembrandt ajunge sa-si reprezinte contemporanii astfel incit sa-i faca sa evoce o alta epoca si un alt loc. Prezenta materiala a celor doua personaje si descrierea individualizata a trasaturilor faciale formeaza un ansamblu enigmatic - desi caracteristic stilului Rembrandt - impreuna cu indeterminarea costumelor, a decorului si a gindurilor".

O alta zona care a stirnit nedumeriri in rindul istoricilor de arta se refera la preferinta pictorului pentru compozitii cu teme religioase, in contextul dominatiei protestantismului care sanctiona interesul pentru reprezentarile divinitatii. Pina la sfirsitul vietii, Rembrandt a tratat teme biblice in nu mai putin de 160 de pinze si peste 80 de acvaforte. Nu putini sint istoricii de arta care citesc in lucrarile cu tematica sacra elemente ale teologiei reformate. Nu pot sa nu atraga insa atentia asupra modului inedit in care Rembrandt si-a selectat temele asupra carora s-a aplecat recurent. Indepartindu-se de episoadele care i-au insipirat pe pictorii Renasterii, Rembrandt a acordat „drept de cetate" unor scene nefrecventate inainte: alungarea lui Agar, istoria lui Iosif, prezentarea lui Isus la templu, fuga din Egipt sau drumul spre Emaus. Desenele si schitele descoperite in atelierul sau demonstreaza interesul pictorului pentru subiecte stranii, cu o puternica incarcatura de ambiguitate si vag, preferinta care transpare evident si din multe dintre uleiurile maestrului. Prin introducerea in compozitiile religioase a unor scene desprinse din cotidian, Rembrandt a ramas indiferent fata de „aerul timpului sau", fara a prejudicia insa solemnitatea subiectului.

Imbinarea dintre elemente minore, din registrul profanului, atitudinea personajelor si ambiguitatea titlurilor tablourilor („Barbatul cu coif de aur" si „Logodnica evreica" sint cele mai citate compozitii de acest fel) fac greu de identificat subiectul religios reprezentat. Recursul la iconografia epocii, la schite sau la desene ale pictorului poate conduce catre ipoteze sustenabile in ceea ce priveste subiectul tablourilor.

Insa multi dintre istoricii de arta inclina sa subordoneze subiectul compozitiilor unei tematici generale, care, in cazul pictorului, ar fi primat in fata rigurozitatii referintei. Selectarea unor episoade complexe din punctul de vedere al incarcaturii de semnificatii pledeaza pentru o astfel de interpretare. Nu in ultimul rind, ambitiile pictorului de a rafina in permanenta tratamentul culorii muta interesul de la subiect la maniera strict picturala de realizare.

Catalogul falsurilor Daca, la inceputul secolului XX, catalogul lucrarilor lui Rembrandt insuma nu mai putin de 1.000 de tablouri, cercetarile impuse de o serie de incongruente stilistice si compozitionale au condus la un inventar redus aproape la jumatate. Considerate iconoclaste in anii ’60, investigatiile unor specialisti au certificat existenta a 600 de lucrari care-i pot fi atribuite cu certitudine lui Rembrandt. Interesul pentru paternitatea mostenirii artistice a maestrului olandez s-a concretizat in infiintarea unui centru specializat de cercetare a autenticitatii lucrarilor sale, Rembrandt Research Project, unde s-a intocmit deja un catalog in care figureaza lucrarile cu paternitate certa, cele suspecte si cele atribuie in mod eronat lui Rembrandt. Dintre acestea din urma face parte si tabloul „Bust de femeie batrina", cunoscut ca un portret al mamei pictorului. „Executia este atit de grosolana si figurarea atit de lipsita de forma incit trebuie sa vorbim mai degraba despre o tentativa cu totul superficiala de a obtine un efect à la Rembrandt", au explicat specialistii.

Afla istoria unui fals Rembrandt vindut cu 4,5 milioane $ pe www.cotidianul.ro/select