Previziuni - BRD a lansat raportul privind economia Un euro se va putea cum­para cu 3,2 lei la sfarsitul acestui an, potrivit previziunilor BRD. Insa inflatia se va situa in intervalul 6,2%-6,8%, peste tinta oficiala de 4%. Cursul
Previziuni - BRD a lansat raportul privind economia Un euro se va putea cum­para cu 3,2 lei la sfarsitul acestui an, potrivit previziunilor BRD. Insa inflatia se va situa in intervalul 6,2%-6,8%, peste tinta oficiala de 4%. Cursul de schimb leu-euro se va aprecia treptat si va ajunge la 3 lei/euro in anul 2010, potrivit unui raport al BRD. Un euro este estimat la 3,2 lei pentru finalul anului 2007, la 3,15 lei pentru 2008 si la 3,10 lei pentru anul 2009. "Ne asteptam ca investitiile directe in Romania sa ramana pozitive inca doi ani si sa se amplifice in anul 2009", spune Florin Libocor, economistul-sef al BRD. El nu exclude nici atingerea unui raport de 3 lei/euro, chiar mai devreme de 2010. Motorul investitiilor directe il va reprezenta proiectele greenfield (incepute de la zero). Analistii BRD au in vedere un nivel al investitiilor straine directe de 6,5 miliarde euro in acest an, 7 mi­liarde de euro in 2008 si 2009 si 9 mi­liarde de euro in 2010.  Deficitul de cont curent. Este principala pro­blema cu care se confrunta economia romaneasca, mai ales ca deficitul se va mari cu peste 8 puncte pro­centua­le, ajungand la un maxim de 18,8% din PIB, conform prognozei BRD. Investitiile straine directe vor repre­zenta mai putin de jumatate din soldul negativ al balantei de plati. Stu­diul citat indica un nivel al deficitului de cont curent de 14,1% din PIB in 2007, 15,6% din PIB in 2008, 17% din PIB in 2009 si un maxim de 18,8% in 2010. "Cresterea deficitului de cont curent se explica prin deteriorarea aportului balantei comerciale. Lipseste cu desavarsire o stra­tegie coerenta care sa functioneze privind exporturile", spune Florin Libocor. El mai precizeaza ca nu consumul po­pu­latiei este marea pro­blema, ci im­portul de tehnologie, care nu se rega­seste in productie. Singura explicatie ar fi ca o parte din aceasta productie se regaseste in economia subterana, insa in Romania nu exista nici o estimare privind nivelul eco­no­miei nefiscalizate. daniela.ivan@jurnalul.ro Inflatie BRD estimeaza pentru 2007 o inflatie de 6,2%, insa aceasta ar putea urca chiar si pana la 6,7%. La o rata medie lunara a inflatiei de 0,5% pe ultimul trimestru, inflatia pe decembrie se va plasa in jurul a 5,5%, acesta fiind scenariul optimist. Daca presiunile asupra preturilor persista, iar rata medie lunara din ultimele trei luni se va situa la 0,9%, inflatia la sfarsitul anului ar putea atinge chiar 6,7%. Potrivit lui Libocor, desi tinta pentru acest an este ratata, BNR va trebui sa reactioneze, intrucat presiunile inflationiste vor persista, iar mecanismul de transmisie a unei astfel de masuri se intinde pe sase luni. Florian Libocor spune ca dobanda de politica monetara corespunzatoare actualului nivel al inflatiei ar trebui sa fie de 8%. "Acum inflatia a urcat cu peste 200 de puncte de baza, deci ar trebui sa avem o crestere de 100 de puncte de baza sau de cel putin 50 de puncte de baza", a mai spus economistul-sef al BRD.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.