Introducerea Blue Card va produce o migrare a fortei de munca inalt calificata in tarile dezvoltateUniunea Europeana ar trebui sa se asigure ca schema Blue Card pentru imigranti inalt calificati respecta principiile etice si nu va da nastere la o "se
Introducerea Blue Card va produce o migrare a fortei de munca inalt calificata in tarile dezvoltateUniunea Europeana ar trebui sa se asigure ca schema Blue Card pentru imigranti inalt calificati respecta principiile etice si nu va da nastere la o "seceta de creiere profesioniste" in tarile in curs de dezvoltare, au avertizat ministrii Sanatatii din tarile africane, informeaza EUobserver.
"Nu ne putem permite scheme care cauta crema lucratorilor din sanatate in numar limitat care exista in tarile in curs de dezvoltare", a declarat ministrul Sanatatii din Africa de Sud, Manto Tshabalala-Msimang, potrivit agentiei de presa Sapa.
In cursul sesiunii ministeriale a celor 79 de tari africane, caraibiene si pacifice (ACP) tinute la Belgia vinerea trecuta, oficialii au discutat despre recentele initiative anuntate de Uniunea Europeana si procedurile rapide de a atrage putere de munca specializata din tot globul, inclusiv personal medical.
Proiectul a fost propus de Comisia Europeana saptamana trecuta ca un instrument pentru statele membre UE pentru a sprijini imigratia legala, in timp ce Europa se asteapta sa sufere in urmatorii ani de lipsa muncitorilor profesionisti din cauza populatiei imbatranite si a ratei scazute de nastere. "Nu suntem destul de buni pentru a atrage muncitori inalt calificati si nici destul de tineri sau numerosi pentru a mentine rotile societatilor si economiilor noastre in miscare", a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso in data de 23 octombrie dupa ce blocul comunitar a dat unda verde planului Blue Card. "Cu noul card de munca european oferim un semnal clar: muncitori profesionisti din toate colturile lumii sunt bineveniti in Uniunea Europeana", a adaugat Barroso, subliniind faptul ca este "absurd" sa adreseze problemele imbatranirii populatiei si lipsei fortei de munca la nivelul unei singure natiuni.Africa este impotriva aplicarii Blue CardConform estimarilor comisiei, lipsa fortei de munca va ajunge la apogeu in 2050, cand 25 de milioane de europeni sunt asteptati sa iasa la pensie, iar o treime din populatie va avea peste 65 de ani.
Ministrul sud-african a evidentiat in cadrul sedintei ca "multe state in curs de dezvoltare se lupta pentru a mentine in tara forta de munca specializata in domeniul Sanatatii" si indeamna Uniunea Europeana sa nu adauge inca o presiune prin introducerea acestui card. "Statele membre UE trebuie sa se gandeasca la recrutarea muncitorilor din Sanatate din grupul de state ACP si sa ia in considerare dezvoltarea unui cod etic de recrutare pentru acestia", a mai adaugat ministrul sud-african.
Unii experti si-au exprimat criticismul dur fata de schema blue card, introdusa de comisarul de justitie Franco Frattini. "Este o noua modalitate de colonizare, de discriminare si va fi foarte greu sa se gaseasca sustinere pentru aceasta schema in tarile sudice", a declarat pentru Reuters profesorul marocan de economie internationala Tajeddine El Husseini.
"Statele africane cheltuiesc sume insemnate de bani pentru educarea si instruirea tehnica a studentilor, pentru ca la sfarsit tarile nordice sa adune roadele... este o mare greseala si un act criminal pentru Nord sa secete Sudul de puterea mintilor", a subliniat acesta.Bruxelles-ul considera ca ofera o alternativa la imigrarea ilegalaDin punctul sau de vedere, Bruxelles declara ca insasi schema blue card a fost conceputa astfel pentru a "minimaliza" pericolul pierderii fortei de munca inalt calificate in tarile sarace, in special in Africa. Oficialii comisiei au aratat ca noile propuneri sugereaza "standarde etice de recrutare" pentru a limita sau interzice recrutarea activa de catre tarile europene in tarile in curs de dezvoltare care sufera deja de lipsa fortei de munca. Bruxelles-ul spune ca este in favoarea unei migratii circulare care va permite detinatorilor unui blue card sa se intoarca in tara lor nativa si sa se poata reintoarce in Europa fara a trece din nou prin intreaga procedura de migrare. UE considera ca prin mentinerea unei usi deschise, este foarte probabil ca muncitorii calificati sa se intoarca in tarile natale pentru a munci.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.