Oferta publica initiala de la Transgaz Medias va avea o valoare de 63,5 milioane de euro.

Potrivit datelor din prospectul ofertei publice initiale (IPO) Transgaz, depus la CNVM, suma minima pentru investitorii mici care doresc sa cumpe
Oferta publica initiala de la Transgaz Medias va avea o valoare de 63,5 milioane de euro.

Potrivit datelor din prospectul ofertei publice initiale (IPO) Transgaz, depus la CNVM, suma minima pentru investitorii mici care doresc sa cumpere actiuni este de 2.000 de lei, iar pentru cei mari - de 500.000 de lei. Oferta publica se va derula cel mai probabil in luna noiembrie, iar listarea companiei Transgaz la bursa se va petrece prin luna martie 2008.

Oferta publica initiala de la Transgaz Medias va avea o valoare de 63,5 milioane de euro, pentru 10% din actiunile sale, la echivalentul in lei a 57 de euro pe actiune, potrivit hotaririi AGA din 17 octombrie. Valoarea nominala actuala a unei actiuni Transgaz este de zece lei (circa 3 euro - n.r.). In cadrul IPO Transgaz, 40% din actiuni vor fi alocate pe transa investitorilor mici (investitie 2.000-499.999 lei), iar 60% pe transa investitorilor mari (investitie peste 500.000 de lei).

La IPO Transgaz se asteapta sa fie o suprasubscriere cuprinsa intre 6 si 10 ori. Asta inseamna ca e posibil ca, in loc de 63,5 milioane de lei, la IPO Transgaz sa avem o suprasubscriere de 635 de milioane de lei (10 ori). In acest caz, daca o persoana a subscris suma minima de 2.000 de lei, ea va primi actiuni doar de 200 de lei (mai sigur o singura actiune). Daca suprasubscrierea va fi de doar 5 ori, atunci persoana in cauza va primi actiuni de 400 de lei. Mentionam ca, la 15 zile de la terminarea subscrierii, bani care nu se transforma in actiuni se trimit in contul investitorului.

Chiar daca, la prima vedere, pretul de 57 de euro pe o actiune Transgaz pare unul mare, din punctul de vedere al rentabilitatii viitoare a investitiei afacerea este foarte buna. Si asta pentru ca indicele PER al actiunii Transgaz este in acest caz de 13,1. In comparatie, PER-ul mediu la companiile de utilitati de pe bursa din SUA este de 16,43, iar cel al companiilor listate pe pietele din Europa de Vest - de 20,02.

Transgaz este operatorul sistemului national de transport al gazelor naturale. In primul semestru al acestui an, compania a obtinut un profit net de 42 de milioane de euro, de peste doua ori mai mare decit cel consemnat in perioada similara a anului trecut. In aproximativ aceeasi proportie au crescut si veniturile, care au ajuns la 152 de milioane de euro. Cantitatea de gaze transportata de Transgaz in prima jumatate a anului 2007 a ajuns la 7,42 milioane de metri cubi, in crestere cu mai mult de o treime fata de volumul din aceeasi perioada a anului 2006.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.