Pentru podgorean, butucii "au suflet"

Ilustratiunea Romana, 16 octombrie 1930
Cronicarul Ilustratiunii celebreaza in articolul sau munca podgorenilor, care isi dedica timpul, de primavara devreme si pana in octombrie, viilor. Momentul cel mai fericit este acela in care primii stropi de must ies din teasc.   Butucii, sub povara ciorchinilor dolofani ca niste copilasi supraalimentati, dormitau pana deunazi in melancolia frunzelor ingalbenite. Iata-i inveseliti ca prin farmec, in ziua culesului - sarbatoarea rodului. Sa€™au trezit cu cele dintai raze de soare tomnatice, furisate printre foile stropite cu creta verde; cu cele dintai cantece leganate cu care culegatorii si-au inceput lucrul. Pe intinsul viei, cat curpinzi cu ochii, flacai si fete, copii si batrani impestriteaza decorul de smarald, de aur si de argint. Sunt veselii culegatori cari aduna rodul in cosuri mari, voluminoase ca insasi sperantele podgoreanului. Pretutindeni - in vie, la crama, la conac - atmosfera a imprumutat ceva din maiestatea zilelor de sarbatoare. Este sarbatoarea rodului pe care podgoreanul a visat-o in lungile lui nopti de griji si de neastampar; sarbatoarea rodului pe care au visat-o culegatorii infratiti pentru cateva zile de munca si de petrecere; sarbatoarea rodului pe care o asteapta atat de nerabdatori cei cari, cu truda putina, se vor inveseli de mult dorita "recolta noua". La o rascruce de drum, in mijlocul viei, podgoreanul povesteste prietenilor invitati "la un cules de vie" istoria celor mai batrani butuci - povestea viei sale. Vorbeste de butuci cum ar vorbi de copiii lui dragi; vorbeste cu caldura, cu patima. Asa a mostenit el - dragostea de podgorie - in sange, dela tata, bunic, strabunic. De aceea isi petrece zilele - cat e anul de mare, deretecand in vie, desmierdand si ingropand butucii - singura lui bucurie. Pentru podgoreanul "de sange" - butucii "au suflet"; cu ei isi petrece amarul, grijile, bucuriile; cu ei "se intelege" cat e ziua de mare, cu ei isi imparte singuratatea; - ei sunt mangaerea si multumirea trudei de toata ziua. Multumit de ceeace poate face pentru via sa draga, el o priveste cu legitima si parinteasca mandrie. Iat-o acum frumoasa, mare, curata, manoasa - vrednica de toata lauda. Cu asta se mandreste, el, podgoreanul harnic, care si-a cheltuit truda unui an ingrijind fiecare butuc, fiecare coarda, fiecare lastar. Spre sfarsit de cules, cascioarele viei, proptite pe o margine de deal, langa crama, sunt pline de lume. Un taraf de lautari, dupa ce a colindat via, se indreapta spre masa boerilor... Musafirii mananca cu pofta, glumesc pe socoteala coanei Profira, canta, se inveselesc - in timp ce in curte, spre usa cramei, flacaii si fetele care au ispravit culesul joaca cu foc... In toata cascioara - miros de pastrama fripta, de mamaliguta "prinsa" pe fundul ceaunului si de gutui proaspete. La masa, un om intre doua varste povesteste snoave si glume. Mesenii rad cu pofta, se inveselesc si mustul dulce ca mierea infierbanta atmosfera... Petrecerea este in toi. Intra€™un tarziu, mesenii se prind in hora culegatorilor si toata lumea, dela mic la mare, petrece... Pana si bucatareasa cucoanei Profira, o femeiusca grasa ca un butoias, joaca de rupe pamantul. In vie, in curte, in casa - pretutindeni - veselie. Este Sarbatoarea rodului!   Bursa bumbacului O telegrama din Liverpool anunta zilele trecute ca, incepand dela 1 octombrie, Bursa de bumbac de-acolo va inceta sa coteze oficial bumbacul Sakelaridis. Pentru multi, stirea va fi trecut neobservata. Data de 1 octombrie 1937 reprezinta insa o data istorica in viata comertului de bumbac. Prabusirea bumbacului Sakelaridis are importanta ei daca ne amintim ca istoria bumbacului si a tesatoriei sunt strans legate de zorile civilizatiei mecanice in care traim astazi.   ,,Ici si colo - glume si cantece, parca anume ticluite sa inveseleasca culesul. Au venit musafirii boerului sa guste mustul - «cele dintai picaturi» de sub teasc. Oameni veseli, glumind si cantand ca si culegatorii, vorbesc cu glas tare la masa, careia coana Profira nu i-a pregatit cine stie ce lucru mare. Asa-i la vie: «bautura» e principalul; mancarea - fudulie. Menu-ul este pe cat de gustos - pe atat de sumar: pastrama de capra fripta, cu mamaliguta; ochiuri, branza de burduf si must din primul teasc." Ilustratiunea Romana, 16 octombrie 1930

---

Despre autor: