Sfantul patron al Bucurestiului, al carui praznic este astazi, a scos zeci de mii de oameni pe strazile Capitalei, in februarie 1918, in plina ocupatie germana. Clopotul cel mare al Mitropoliei a dat atunci alarma, in plina noapte: moastele cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi fusesera furate din Catedrala de un grup de soldati bulgari, inarmati pana-n dinti. Stirea a socat si a revoltat opinia publica. Temandu-se de o razmerita, autoritatile germane au intervenit imediat, desi exista suspiciunea ca jefuitorii actionasera cu aprobarea tacita a unui general neamt. Maresalul August von Mackensen, guvernatorul militar al Romaniei ocupate, a ordonat capturarea faptasilor si restituirea sfintelor relicve. Cu toate ca Bulgaria, aliat al Germaniei, pretindea ca are drepturi legitime asupra moastelor.
Incidentul a marcat mentalul colectiv al bucurestenilor mai mult decat oricare alta dintre dramele ocupatiei, credea Constantin Bacalbasa. Astazi, putini si-l mai amintesc. Si totusi, dincolo de savoarea faptului divers, documentele si marturiile din epoca ofera informatii foarte interesante despre viata si relatiile institutionale intr-o Capitala aflata sub controlul german.
Mitropolitul Conon cere interventia nemtilor
La doar cateva ore dupa furtul sfintelor moaste de la Catedrala Mitropolitana, maresalul Mackensen primea din partea Mitropolitului Conon o scrisoare cu textul urmator:
Excelenta Voastra,
Avem marea durere sufleteasca de a va aduce la cunostiinta ca astanoapte, 17/4 ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrala a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicandu-se cu forta Sicriul cu Moastele Sfantului cuvios Dumitru, dimpreuna cu toate odoarele ce se aflau intr-insul.
Faptul s-a intamplat ca o trupa de ostasi bine inarmati, prezentandu-se aproape la orele 2 noaptea, si operand pana la orele 3-4, mai intai au inlaturat pe sergentul de serviciu din curte, tinandu-l la o parte si, servindu-se de instrumente puternice, au fortat ambele usi ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au navalit spre altar, au ridicat cu forta pretiosul Sicriu cu Sfintele Moaste, cu tot ce se afla acolo; dupa care au plecat din Biserica cu toate cele jefuite, si s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau indosit si anume pregatit si plasat jos in dosul Mitropoliei, pe o strada laterala si intunecoasa; si astfel automobilul a disparut, incotro nu se stie.
Prin aceasta nemaipomenita si nocturna jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de catre un numar de pana la 20 de soldati (banuiti bulgari) inarmati, cari, deupa un plan anume pregatit, pradand Biserica, au lovit atat in interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cat si in credinta si interesele Poporului Roman, carele nu poate fi vinovat cu nimic.
Deci, Excelenta Voastra, cu mare durere sufleteasca aducandu-le acestea la Inalta-Va cunostinta, si in credinta ca Biserica si Religiunea Ortodoxa sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc si cunoscand inaltele sentimente ale Majestatii Sale Imparatul Germaniei, Noi va rugam staruitor ca sa binevoiti a ordona sa se ia cele mai urgente masuri si sa se opreasca pe drum calatoria Sfintelor Moaste, oriunde vor fi, urmarindu-se toti ostasii vinovati, binevoind a dispune reinnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaste si tot avutul lor, ca sa stea nestramutate in Catedrala Sfintei Mitropolii a Tarii, Sfantul Dumitru fiind insusi Patronul Capitalei Bucuresti.
Al Excelentei Voastre, cu tot dinadinsul rugator pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Va de la Dumnezeu sanatatea si pacea asteptata de catre toata lumea indurerata.
Conon, Mitropolit Primat
Revendicarile bulgarilor
Jaful organizat de soldatii bulgari nu era un incident izolat. Vecinii nostri de la sud de Dunare nu intarziasera sa profite de situatia dificila a Romaniei - aflata sub ocupatie germana - pentru a regla conturi mai vechi. Constantin Bacalbasa povesteste in lucrarea sa, "Capitala sub ocupatia dusmanului: 1916-1918": "Din toate satele de pe marginea Danarii, de la Giurgiu, din Dobrogea, bulgarii au ridicat totul si au imbracat satele si orasele bulgaresti. Apoi au luat cu forta un numar de documente slave din Biblioteca Academiei Romane, sub cuvant ca le-au fost luate candva de romani, si, in sfarsit, au pus ochiul si pe moastele Sfantului Dumitru."
Amanunte gasim si in insemnarile zilnice ale lui Vasile Th. Caulicov, care avea sa publice, in 1921, "Impresiuni si pareri personale din timpul razboiului Romaniei":
"Ce pretind bulgarii? Ei sustin ca n-au furat camarazii lor nimic, ci au desanexat moastele ce le apartineau lor, deoarece acest sfant a fost in viata de neam bulgar, desi venit din Basarabia. Adevarul este, pe cat ne spun preotii, ca biserica romaneasca poseda aceste relicve cadou de la rusi, inca de acum 200 de ani."
Ce spuneau, de fapt, preotii romani? Ei afirmau ca este absurd si "aventuros" sa se discute despre "nationalitatea" unui sfant "din vremuri foarte vechi si acoperite de legenda", cand "viata religioasa din peninsula balcanica era indistincta si din punct de vedere national cu totul nediferentiata". Citatele sunt extrase dintr-un raport prezentat, inca din iunie 1917, de parintele Grigorie Pisculescu, pe atunci loctiitor al administratorului Casei Bisericii. Semn ca revendicarile bulgarilor erau deja cunoscute la Bucuresti. Raspunzand acestor pretentii, parintele Pisculescu amintea ca ramasitele sfantului fusesera descoperite, cu multe secole in urma, in valea raului Lom: "Dar, in acel timp imprecis, singura alcatuire politica crestina de oarecare consistenta aici, pe tarmurile Dunarii, era principatul Munteniei. Deci principele valah s-a interesat cel dintai de descoperirea facuta."
Cum a ajuns Sf. Dimitrie de la Basarabi la Bucuresti
In cinstea moastelor Sfantului Dimitrie, Principele muntean a ridicat o biserica in localitatea Basarabov, de peste Dunare. Timp de cateva sute de ani, osemintele sacre au ramas aici. Cum au ajuns ele in Catedrala Mitropolitana de la Bucuresti? Ne lamureste acelasi raport al parintelui Pisculescu:
"Intre anii 1769-1774, cele doua imparatii dusmane, Rusia si Turcia, erau in razboi, Ecaterina a II-a fiind tarina tuturor rusilor, ocupara tarile romane si intre turci si rusi, pe care acum ii despartea Dunarea, avura loc, timp de 5 ani, diferite lupte, calcari si incursiuni de razboi. Un general rus, Petru Salticoff, a trecut Dunarea si a purtat foc si sabie pe teritoriul imparatiei turcesti, isbind sate si orase, intre care si Cerna-Voda si Basarabov. In Basarabov se aflau niste moaste vestite si de toata lumea venerate, zise ale Sfantului Dimitrie.
Generalul Salticoff luand aceste moaste, voi sa le transporte in Rusia. Atunci, un boier roman, Hagi Dimitrie Ment bivel sluger, intamplandu-se pe langa general, l-a induplecat sa nu instraineze moastele, ci sa le lase tot inchinatorilor de pe aici, schimband numai locul. Asa s-a facut ca aceste moaste au fost aduse la Bucuresti, in anul 1774 Iulie 13, sub domnia lui Mihai Sutu si s-au asezat in biserica Mitropoliei Ungro-Vlahiei, unde se gasesc si astazi.
Privind lucrul in cadrul imprejurarilor istorice de atunci, aceste moaste erau luate din imperiul turcesc si stramutate intr-o tarisoara crestina, ceva mai libera din punct de vedere religios, unde era sigur ca prestigiul si buna lor pastrare vor fi si mai mari. Sicriul Sf. Dimitrie, zis de atunci <<cel nou>>, a fost impodobit cu argint la anul 1789 de catre Mitropolitul tarei Grigorie."
Reactia bucurestenilor la furtul moastelor
Dupa 144 de ani petrecuti la Bucuresti, moastele Sfantului Dimitrie Basarabov fusera furate din Catedrala Mitropolitana intr-o noapte geroasa din februarie 1918. "A doua zi, dis de dimineata, se raspandi ca fulgerul prin toate mahalalele stirea cea senzationala si un curent electric strabatu populatiunea" - noteaza Constantin Bacalbasa in "Capitala sub ocupatie". El continua: "Pe data, miile de oameni - mai ales femei - pornira in cete catre Deal. La un moment politia a trebuit sa intervie spre a linisti si a imprastia poporul. I s-au dat fagaduieli solemne ca Sfantul va fi readus la Mitropolie.
Exista o legenda in populatia bucuresteana ca, atunci cand Sfantul - pentru cuvinte tainice - nu vrea sa fie ridicat la sfestanii aducatoare de ploaie saul altele, se lasa greu. Si atunci nici o putere omeneasca nu-l poate urni din loc. Mirarea era, prin urmare, cum de s-a lasat Sfantul ridicat si nu s-a lasat greu."
Vasile Th. Caulicov consemneaza in jurnalul sau impresii similare: "Populatiunea bigota a primit stirea cu o revolta mai mare decat cea a pierderei Dobrogei; populatia cealalta a primit stirea cu glume.(...) Azi, oamenii rai de gura pe care i-am auzit vorbind spuneau: <<Daca s-a lasat el sa-l ridice bulgarii, duca-se!>>"
Constantin Bacalbasa crede ca: "Din toate vexatiunile indurate de la ocupant, doua au fost acelea care au impresionat mai puternic populatia bucuresteana: ridicarea clopotelor de la biserici si furarea Sfantului Dumitru. Toate celelalte apasari au trecut aproape nebagate in seama, pe cand cele doua atingeri aduse sentimentului religios au ridicat populatia."
Si totusi, "apasarile" de care vorbeste Bacalbasa erau numeroase si greu de indurat. Dupa 15 luni de ocupatie, bucurestenii traiau un adevarat cosmar: aveau de infruntat o iarna neobisnuit de grea, o criza cronica de alimente si combustibil, dar si epidemii devastatoare. Vasile Th. Caulicov nota in jurnalul sau, la 7 februarie 1918: "In urma grelei epidemii de varsat negru ce bantuie Capitala, si in urma unei severe Ordonante a Guvernatorului, un medic a venit azi si ne-a vaccinat pe toti, de la mic pana la mare. Avem acum iluzia ca suntem imuni; zic iluzia, deoarece sunt variate bolile multiple ce bantuie Capitala. Scolile inca nu s-au inchis, dar s-au inchis teatrele si cinematografele; masuri insuficiente, deoarece aglomeratia din tramvaie, murdaria din trasurile de piata ramane. Apoi, din coada ce se face la schimbul cartelelor de paine sau la usa brutariilor, boala se poate usor lua. Mortalitatea a ajuns in unele zile in Capitala la 50 de insi, dupa buletinul Starii Civile."
Sfantul Dimitrie se intoarce acasa
Dupa disparitia moastelor Sfantului Dimitrie Basarabov, sanatatea publica devenise o problema mai putin urgenta pentru ocupantul german. Administratia militara a capitalei avea toate motivele sa se teama de o razmerita. Maresalul Mackensen nu era dispus sa riste asa ceva de dragul aliatilor bulgari. Ordinele sale au fost clare si aplicate cu promptitudine. La doua zile dupa furtul de la Mitropolie, generalul Zach, comandant al judetului Vlasca XI, il informa pe prefectul aceluiasi judet, intr-o scrisoare in limba franceza:
Domnul Prefect Moldoveanu,
Moastele Sfantului Dumitru intr-un sicriu maret de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserica din Bucuresti, pentru a fi transportate cu un automobil in Bulgaria. Ajungand la Calugareni, au schimbat aici automobilul cu o mica caruta cu cal, pentru a sterge urmele lor.
Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, ca a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis intr-un automobil cu soldati armati pe calea Bucurestiului, spre a opri hotii.
In dreptul satului Daia, el a gasit caruta cautata, insotita de soldati bulgari foarte armati. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiteri bulgari, aratandu-le revolverul. Bulgarii s-au supus situatiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu si depus la cartierul generalului Zach, unde a fost pazit de un ofiter si soldati armati pana la 19 Februarie, in care zi sicriul a fost dus cu automobilul, insotit de o puternica garda de soldati germani inarmati, la Bucuresti.
Dupa parerea mea, evenimentul merita sa fie insemnat mai tarziu in istoria religioasa a Romaniei. Va rog a lua nota de meritele dlui. Rhefeld.
Primiti, Domnule, salutarile mele sincere Zach General al Bavariei si Comandant al judetului Vlasca XI
Multimi entuziaste au sarbatorit readucerea moastelor Cuviosului Dimitrie cel nou la Catedrala Mitropolitana. Patronul spiritual al Bucurestiului se intorsese acasa. Peste putin timp, soarta razboiului avea sa se schimbe brusc. Si odata cu ea, si destinul Romaniei.