MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Aventura votului uninominal, devenit o arma de conjunctura politica, atrage atentia asupra unui fenomen care se tot repeta, de trei ani incoace: dupa exploatarea marilor obiective in linia intai a frontului politic urmeaza aruncarea in derizoriu a tuturor temelor de hotar menite sa readuca Romania pe linia unei dezvoltari durabile si de continut.


La inceput au fost alegerile anticipate. Un instrument viril si constitutional al consolidarii trendului popular, rezultat in urma alegerilor din 2004. In mai putin de sase luni de vehiculare a conceptului prin mintile sus-puse ale politicienilor la putere, tema alegerilor anticipate a cazut, extenuata, in desuetudine. Mai mult, a devenit un brand autohton al neputintei de a dialoga, de a face compromisuri necompromitatoare, de a clarifica, printr-o operatie radicala si lucida, scena politica. Cine mai vorbeste azi de anticipate o face alaturand obligatoriu cateva atribute: "parsiva idee a anticipatelor", "dubioasa initiativa a precipitarii electorale", "machiavelica manevra a anticipatelor".


A urmat tentativa de actualizare - imperativa de atatia ani - a legislatiei pe securitate. In acord cu noile realitati statutare ale Romaniei ca aliat NATO si cu noutatea complexa a provocarilor de securitate regionala si globala. Dupa cam doi ani de presiuni reciproce si de sens contrar, venite pe obisnuitul traseu dintre palate, legile securitatii au fost uitate. Cine mai ridica astazi problema adaptarii legislatiei de securitate a Romaniei la exigentele europene si euroatlantice e ori "un securist obsedat", ori "un ong-ist tradator, platit de alde Soros", ori "un ofiter acoperit, momit de securisti sa le faca jocurile".  


Condamnarea comunismului s o alta tema ridicata la rang ultimativ de genul: "fara asa ceva nu se mai poate, natiunea se sufoca". Printr-un spectacol memorabil in parlament, condamnarea a fost citita de la tribuna, intr-un vacarm istoric. Si dupa cetire ce a mai fost? Unde ne sunt condamnatii de crimele comunismului? Tema a fost si este luata in balon, mingicarita la comun. Nu doar de pacatosii si profitorii comunismului, ci si de sarmanele victime ale fostului regim. Pe motiv ca nu are nici un fel de efecte puscariabile.


Pentru vinovati. Care vinovati? Pai, aceia pentru care s-a decis deschiderea cu forcepsul a arhivelor fostei Securitati - o alta tema de hotar, data si ea de gard. Ca sa gasim pe cine, in arhivele acestea? Pana una-alta, pe cei mai bogati cu duhul dintre noi - preotii. Care in general se pun bine cu oricine. Unii. Ca asa scrie la Cartea Sfanta.


Dezideratul unionist cu Republica Molodva - deziderat istoric, menit sa isi astepte timpul abia dupa maturizarea si revenirea la pragmatism a politicilor de pe cele doua maluri ale Prutului - a fost o alta tema aruncata in derizoriu. Prin declaratii pripite si lacome de o posibila recunoastere istorica a prevalentei celui care a propus-o mai intai. Declaratii neinteresate defel ca acest lung proces de reinfratire sa fie lasat sa isi gaseasca o fireasca implinire, dupa un numar de ani vindecatori de sechele istorice. Astazi, procesul unionist este o poveste care miroase urat. Mai ales de la Chisinau. Halal rezultat.


Reforma  educatiei - o alta tema pe care s-au batut palatele. Acum doua luni, un raport prezidential punea degetul pe rana, vorbind despre colapsul de viziune si de profesionalism in care se zbate invatamantul romanesc. Da, asa e, simtim asta zilnic, pe mintile si viitorul copiilor nostri. Dar, dupa raportul neiertator, ce s-a mai intamplat? Nimic. A cazut si el in uitare si derizoriu. Fiindca cele doua palate stau cat se poate de prost la capitolul "educatia dialogului", se prea poate ca impricinatii care-si cauta mereu pricina sa nu treaca nici anul acesta clasa, precum domnul Goe. La promisiuni neonorate.


Votul uninominal e ultima mare tema care risca un fiasco lamentabil, tocmai prin instrumentalizarea ei conjunctural politica excesiva. Inca din 1997, diversi parlamentari au incercat sa impuna pe agenda schimbarea sistemului de vot din Romania. Au trecut zece ani de incercari timide, si tot atatia de inversunata rezistenta la schimbare a mediului politic intern. Pe ultima suta de metri, anul acesta tema uninominalului a fost vanturata revansard si oportunist, din cel putin trei directii: Cotroceni si Victoriei, si PSD, cu proiectul propriu. La randul ei, societatea civila, prin entitatea Asociatiei Pro-Democratia, a facut si ea lobby sustinut, acceptand sa initieze demersul alaturi de actualii guvernanti.


Marea problema a celor doua propuneri, care difera semnificativ - Presedintia doreste uninominal in sistem majoritar, cu destule neajunsuri, iar Guvernul se asuma luni in Parlament cu un uninominal in sistem mixt, cu suficiente inadvertente si el - este ca nici una dintre propunerile inaintate cocoseste nu a fost discutata, negociata, argumentata public, anterior.


Desi doreste sa scape de balta politica galagioasa si ineficienta, electoratul nu stie mai nimic despre ce este votul uninominal, care sunt marile lui avantaje si dezavantaje. Ambele propuneri pot produce efecte perverse incontrolabile, daca masa majoritara de electori nu este prevenita insistent asupra consecintelor.


Uninominalele lui Basescu si Tariceanu sunt doua arme cu taisuri ascunse. Fara o avizare prealabila si temeinica a electoratului asupra modului de folosire, ele raman o arma politica in mana unor combatanti care nu mai vor decat un lucru: sa-si ia beregata unul altuia. Din neatentie, electoratul sta periculos de aproape de locul caftelii.