>> In urma cu 51 de ani, pe 30 octombrie, cateva mii de studenti din Timisoara au iesit in strada pentru a-si manifesta solidaritatea cu rebelii anticomunisti de la Budapesta. Protestul studentilor s-a transformat intr-o veritabila revolta, reprimata cu brutalitate de Securitate.

Timisoara a ramas (si probabil asa va ramane) in memoria romanilor ca fiind orasul care in 1989 a aprins flacara revolutiei anticomuniste si anticeausiste. Putini sunt astazi cei care isi mai amintesc poate ca in urbea de pe Bega, la fel ca si in alte centre mari universitare din tara, istoria revolutionara antitotalitara a inceput sa se scrie cu sange inca de-acum cinci decenii. Este vorba despre "momentul 1956", al Revolutiei din Ungaria, cand la Timisoara mii de studenti s-au adunat si s-au organizat pentru a protesta in sprijinul insurgentilor. Ulterior, manifestatia a capatat o cu totul alta conotatie, revendicarile formulate de studentii timisoreni vizand direct politica total nedemocratica a puterii rosii staliniste de atunci. Actiunile represive s-au consumat aproape dupa acelasi scenariu din decembrie 1989. Finalul a fost insa invers. Armata si Securitatea au ocupat campusul universitar si au arestat circa 3.000 de tineri, dintre care 31 au fost condamnati. Apoi, Securitatea a trecut la o vasta supraveghere a populatiei maghiare care avea sa devina mai tarziu politica de stat. Similitudinile dintre cele doua revolutii, cea din 1956 si cea din 1989, care au marcat definitiv istoria banatenilor si a tuturor romanilor, sunt aproape izbitoare. Asa-zisul "pericol maghiar" a fost intr-un fel si pretextul miscarilor de strada de-acum aproape 18 ani, care au dus ulterior la caderea regimului ceausist. Tot un maghiar, preotul reformat Laszlo Tokes, a fost scanteia care a dat startul revolutiei, asa cum in 1956 tot maghiarii au dat, dincolo de granita, tonul revoltelor.

Adunarea generala si "programul memoriu"
In data de 30 octombrie 1956, un grup de studenti ai Institutului Politehnic din Timisoara, condus de studentii din anul V ai Facultatii de Mecanica, dar si din alte universitati din urbe, si ii amintim aici pe Aurel Baghiu, Caius Mutiu, Teodor Stanca, Friedrich Barth si Heinrich Drobny, a organizat o miscare de amploare. Intruniti intr-o adunare generala, ei au cerut Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman si Guvernului Republicii Populare Romane sa ia nota de memoriul pe care tocmai il intocmisera. Mai mult, ei au avut curajul sa someze autoritatile sa le satisfaca cerintele, pentru a se evita vreo situatie similara celei din Ungaria.
Studentii timisoreni cereau atunci in mod expres retragerea imediata a trupelor sovietice din tara, inchegarea de relatii economice cu toate statele, nu doar cu cele din blocul comunist, publicarea in presa a tuturor conditiilor de incheiere a conventiilor economice cu alte tari, lichidarea cultului personalitatii lui Stalin, scoaterea limbii ruse de pe lista materiilor obligatorii din invatamantul superior, reducerea ponderii marxismului, precum si acordarea de burse pentru toti studentii, desfiintarea cotelor pentru tarani, marirea salariilor pentru muncitori, revizuirea normelor de lucru si autonomie universitara.

2.500 de arestari intr-o singura seara
In naivitatea lor si in avantul revolutionar al momentului, studentii l-au obligat sa participe la adunarea lor si pe rectorul de atunci al Institutului Politehnic, tovarasul Alexandru Rogojan, dar si pe ministrul adjunct al Invatamantului, Coriolan Dragulescu. Ulterior, la adunare si-au facut aparitia secretarul CC al PMR, Petre Lupu, dar si Ilie Verdet (fost prim-secretar in perioada ceausista).
Cum era de asteptat, imediat dupa inceperea adunarii, si-au facut simtita prezenta si agentii Securitatii, infiltrati, de altfel, in mai toate domeniile vietii sociale. Treptat, in jurul facultatii au fost masate tancuri, masini blindate, trupe in echipament de lupta cu casti si baionete la arma. Apoi, cand intunericul s-a lasat bine, la 9 seara, Securitatea a trecut la primele retineri. Au fost arestati aproape 2.500 de studenti, printre care si organizatorii adunarii.

"Revolutia nu a fost a maghiarilor"
Aurel Baghiu, unul din liderii miscarii studentesti de atunci, rememoreaza astazi cruntul moment: "O parte din studenti au fost imbarcati sub paza stricta in camioane militare si escortati de tancuri pana la Becicherec, la 18 kilometri de Timisoara. In cursul noptii, armata a ocupat cladirile Universitatii si caminele. Totusi, in ziua urmatoare, in jur de o mie de studenti au iesit din nou in strada sa ceara eliberarea colegilor. In dreptul Catedralei din centrul orasului, au fost insa intampinati de forte ale Armatei, Securitatii si Militiei". Este momentul in care Securitatea a inceput vanatoarea de studenti. Rand pe rand, acestia au fost evacuati din oras, iar cursurile au fost suspendate pe termen nelimitat.
Peste 3.000 de studenti au fost arestati si a inceput intocmirea dosarelor pentru "agitatori". Bataile si torturile s-au tinut lant. Studentii au fost apoi judecati in doua loturi, mai intai organizatorii, iar apoi restul de participanti. Dintre acestia, 31 de studenti au fost condamnati la ani grei de puscarie politica. Aurel Baghiu a primit o sentinta de 8 ani, la fel ca si restul organizatorilor.
"Eu consider ca Revolutia din 1956 nu a fost a maghiarilor", a declarat Aurel Baghiu. "A fost o lovitura de gratie careia i-a urmat demascarea bolsevismului. Ungaria, e adevarat, a fost buturuga mica ce a rasturnat carul mare. Ungurii au avut curajul de a arata lumii adevaratul chip al comunismului si i-au obligat pe rusi sa isi arate coltii cei hidosi", mai spune Baghiu.

Exmatriculari in serie
Printre studentii care in 1956 au iesit in fata pentru a spune adevarul cu orice risc s-a numarat si Gheorghe Tamas, de la Institutul Agronomic Timisoara - Facultatea de Zootehnie. Cu ocazia actiunilor represive care au urmat revoltei, acesta a fost exmatriculat si apoi condamnat, pe o lista in care figurau inca alti 24 de studenti zootehnisti. Cei trei studenti care si-au asumat redactarea "programului-memoriu", prin care se revendicau cele zece puncte mentionate anterior, au fost Teodor Stanca, de la Politehnica, Aurel Baghiu, de la Medicina, si Gheorghe Tamas, de la Zootehnie, aflati in prezidiul adunarii.
Potrivit cercetarilor si documentelor istorice, miscarea studentilor timisoreni si Adunarea din 1956 fac parte, incontestabil, din miscarile nationale pentru independenta, libertate si democratie.


>> Iliescu, uns sef al studentilor
Dincolo de atrocitatile organelor de represiune, au existat si urmari pe termen mediu, care au vizat, in principal, reorganizarea "asociatiilor studentesti", ca organisme sociale, culturale si sportive ale studentilor. Astfel, in iunie 1957, la Conferinta Nationala pe tara de Constituire a Asociatiilor Studentesti din Romania, primul presedinte ales a fost tovarasul Ion Iliescu, pe atunci student in anul IV la Politehnica din Bucuresti. Ironia istoriei a facut ca doua decenii mai tarziu acesta sa devina presedintele tarii, a acelei Romanii eliberate de comunism tot in urma unor bai de sange si sacrificii supreme.