Tribunalul Bucuresti a decis ieri restituirea dosarului "Rompetrol" la Parchetul General pentru refacerea urmaririi penale, dupa ce magistratii au constatat ca procurorii au incalcat mai multe dispozitii legale in intocmirea rechizitoriului. Procu
Tribunalul Bucuresti a decis ieri restituirea dosarului "Rompetrol" la Parchetul General pentru refacerea urmaririi penale, dupa ce magistratii au constatat ca procurorii au incalcat mai multe dispozitii legale in intocmirea rechizitoriului. Procurorii au atacat decizia instantei cu recurs, acesta urmand a fi solutionat de Curtea de Apel Bucuresti.
"Solutia instantei a confirmat ca am fost pus sub urmarire abuziv si trimis in judecata fara temei. Nu pot decat sa astept scuzele procurorilor pentru abuzurile savarsite asupra mea si a colegilor mei in ultimii ani, asa cum ar fi onorabil si moral sa o faca", a spus omul de afaceri Dinu Patriciu la aflarea deciziei. Acesta a sustinut insa ca, prin aceasta, anchetatorii ar putea incerca sa produca noi infractiuni pentru a-l acuza. "Este posibil totusi ca procurorii de caz sa raspunda prin intensificarea cautarii de noi infractiuni, pe cat de spectaculoase, pe atat de inexistente", a adaugat omul de afaceri.
Nereguli semnalate
In 15 octombrie, avocatii cereau instantei restituirea dosarului la Parchet pentru refacerea materialului de urmarire penala, invocand mai multe nereguli. "Rechizitoriul a fost intocmit cu incalcarea dispozitiilor legale. Urmarirea penala a fost facuta de procurori care nu aveau competenta in aceasta cauza in momentul preluarii dosarului, procurori care nu au fost numiti pentru efectuarea actelor din dosar. Pe cei doi procurori care au instrumentat dosarul Rompetrol ii regasim instrumentand si alte dosare importante, printre care cel al spionilor. Probabil se considera cei mai capabili din acea institutie. Urmarirea penala se face de doi ofiteri acoperiti, asa cum reiese dintr-o ancheta a CSM. Acest dosar e facut de doi procurori specializati in arta diversiunii", a sustinut in urma cu o saptamana in fata instantei Cristian Iordanescu, unul dintre avocatii omului de afaceri Dinu Patriciu. La termenul respectiv, instanta a pus in discutie problema regularitatii actului de sesizare a instantei in dosarul Rompetrol. Avocatii au criticat modul in care rechizitoriul a fost intocmit de cei doi procurori ai Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), Ciprian Nastasiu si Adriana Cristescu. Avocatul lui Dinu Patriciu adauga ca cei doi procurori nu erau incadrati la DIICOT in momentul preluarii dosarului, Adriana Cristescu facand parte din Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare, iar Ciprian Nastasiu din Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara. Totodata, Iordanescu si ceilalti avocati din dosar au criticat si faptul ca procurorul Adriana Cristescu, care avea in lucru dosarul Rompetrol la Directia Nationala Anticoruptie, a fost "detasata la DIICOT cu tot cu dosar".
"Rechizitoriul intocmit cu incalcarea dispozitiilor legale"
Un alt aparator, Gheorghita Mateut, a criticat lipsa unor documente importante din dosarul Rompetrol, apreciind ca trebuie refacut materialul de urmarire penala. "Rechizitoriul a fost intocmit cu incalcarea dispozitiilor legale. De la dosar lipsesc rezolutiile de incepere a urmaririi penale si procesele verbale de incepere a urmaririi penale. Exista doar o ordonanta de extindere si de incepere a urmaririi penale, insa inceperea urmaririi penale nu poate fi dispusa prin ordonanta, asa ceva nu prevede Codul de procedura penala", a sustinut Mateut. Totodata, aparatorul a aratat ca verificarea rechizitoriului de catre procurorul sef a fost facuta doar "formal". "Rechizitoriul a fost intocmit in 7 septembrie 2006, iar pe data de 8 septembrie a fost verificat de procurorul ierarhic superior, in conditiile in care sunt peste 69 de volume. Cum putea procurorul ierahic sa parcurga aceste volume intr-un timp atat de scurt, el fiind obligat sa verifice tot materialul", a mai aratat Mateut. Mai multi avocati din acest dosar au sutinut in fata instantei ca procurorii nu le-au adus la cunostinta acuzatiile invinuitilor personal.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.