"Statele Unite sunt pe cale sa-si piarda suprematia obtinuta odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, care parea atat de durabila" - anticipeaza raportul anual al prestigiosului Institut Francez de Relatii Internationale (IFRI), unul dintre cele mai
"Statele Unite sunt pe cale sa-si piarda suprematia obtinuta odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, care parea atat de durabila" - anticipeaza raportul anual al prestigiosului Institut Francez de Relatii Internationale (IFRI), unul dintre cele mai influente think-tank-uri europene. Am stat de vorba cu fondatorul si directorul acestui institut, Thierry de Montbrial, aflat la Sinaia, pentru a participa la Simpozionul "Penser l'Europe". Directorul IFRI a acceptat sa comenteze pentru ziarul ZIUA marile teme fierbinti ale actualitatii geostrategice. Acestea coincid, desigur, cu principalele subiecte analizate de "Ramses 2008", cea de-a 26 editie a deja celebrului raport anual al organizatiei - care ofera o radiografie a intregii situatii internationale, de la dosarul iranian, la dilema Kosovo.
Rusia revine in forta
Raportul IFRI anunta sfarsitul "unilateralismului" american, constatand ca "razboiul impotriva terorismului" a diminuat drastic libertatea de actiune a Washingtonului. Strategia Administratiei Bush a esuat. "Viziunea americana asupra lumii nu are nici o sansa se fie acceptata, nici macar de catre o minoritate semnificativa dintre cei sase miliarde de locuitori ai planetei" - explica Thierry de Montbrial.
A esuat, insa, si tentativa de reformare a Organizatiei Natiunilor Unite. Negocierile cu privire la liberalizarea schimburilor comerciale - initiate de Organizatia Mondiala a Comertului - sunt, de asemenea, blocate. Cu alte cuvinte, instrumente fundamentale ale "multilateralismului" nu exista inca, sau nu functioneaza. Au aparut, in schimb, noi poli de putere. Analistii vorbesc despre fenomenul "BRIC" - dupa acronimul celor patru natiuni "emergente": Brazilia, Rusia, India si China.
Revenirea surprinzatoare a Rusiei - aflata in urma cu un deceniu in pragul colapsului economic - pare greu de acceptat in multe medii occidentale, este de parere Thierry de Montbrial. El explica: "Rusia isi apara interesele nationale la fel ca oricare alta mare putere. Uneori, aceastea nu coincid cu cele ale lumii occidentale."
Remarcabilul progres economic al Rusiei nu ascunde, insa, un primejdios regres politic? Thierry de Montbrial nu este de acord cu cei care vorbesc despre o intoarcere la tiparele razboiului rece:
"Trebuie sa ne amintim ca, dupa disparitia Uniunii Sovietice, Rusia a suferit un traumatism extrem de profund. Evident, regimul de la Moscova nu este o democratie liberala. Dar e imposibil sa devii o democratie liberala, de pe o zi pe alta, dupa 75 de ani de dictatura comunista. Si, nici inainte de revolutia bolsevica, regimul tarist nu era unul democratic.
Sunt, insa, in total dezacord cu cei care vorbesc despre un nou razboi rece. Cei care folosesc aceasta retorica nu cunosc Rusia. Sunt multi cei care vorbesc fara sa aiba habar. Rusii isi apara interesele, dar nu doresc in nici un caz sa reintre in logica razboiului rece."
Cum ramane, atunci, cu "santajul energetic" practicat de Moscova?
"In chestiunea energetica, nu sunt sigur ca putem vorbi de santaj" - raspunde Thierry de Montbrial. El explica: "Lasati la o parte resentimentele istorice si incercati sa va puneti o clipa in locul rusilor: de ce ar subventiona ei petrolul ucrainenilor? De ce sa li-l vanda, lor sau georgienilor, la o treime din pretul pietii? Nu exista nici un motiv. Altadata, Ucraina si Georgia faceau parte din Uniunea Sovietica. Nu mai este cazul acum. Ca rusii vor sa obtina un pret normal pe petrolul si pe gazul lor, este firesc. Maniera de a face presiuni este nitel dezagreabila. Cat despre impactul asupra Occidentului, cred ca solutionarea problemei energetice tine mai mult de concurenta economica si de valorificarea avantajelor pe care le avem, nu de un conflict de tipul razboiului rece.
Este adevarat ca in statele occidentale se cultiva o abordare foarte ideologizata a acestei probleme, cu atat mai mult cu cat a existat o iluzie, foarte naiva: s-a crezut ca, dupa destramarea Uniunii Sovietice, rusii vor construi imediat o democratie de tip occidental. Ceea ce este absurd. Asa ceva nu s-a intamplat nici macar intr-o tara ca Romania - care a intrat in Uniunea Europeana, desi nu era complet pregatita. Ceea ce se intampla astazi in Romania arata ca nu se iese asa de usor din turbulentele istoriei."
Uniunea Europeana trebuie sa ia o pauza
In ceea ce priveste Uniunea Europeana, Thierry de Montbrial este de parere ca vor fi necesari cativa ani pentru "digerarea" problemelor aparute odata cu valurile succesive de extindere. El explica: "Ritmul acestor extinderi a fost in acelasi timp nerezonabil si inevitabil - determinat de circumstantele politice. Din 1990, Uniunea Europeana a trecut - intr-o perioada relativ scurta - prin transformari colosale. Trebuie sa le digeram. Nu avem de ales. Insa, in mod evident, orice proces de extindere trebuie incetinit. Reactiile fata de candidatura Turciei sunt, in opinia mea, un semn al acestei indigestii. O pauza este obligatorie. Totusi, anumite probleme, nu pot fi amanate pe termen nedefinit. Nu e vorba doar despre Turcia. Aceasta pauza este de rau augur pentru regiunea Balcanilor. Perspectiva aderarii la Uniunea Europeana poate fi adeseori un mijloc de a revolva situatii delicate. Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa decidem ce vrem sa facem in privinta Serbiei, Macedoniei... Acum, presanta este problema provinciei Kosovo, extrem de complicata."
Independenta unilaterala a provinciei Kosovo, o cutie a Pandorei
Este independenta solutia pentru provincia Kosovo? Thierry de Montbrial crede ca nu: "Nu asa! Din nefericire, si aceasta problema a fost abordata tot intr-o maniera extrem de ideologica. Cand americanii au pornit razboiul din 1999, statele occidentale au promis independenta provinciei, in cadrul frontierelor sale actuale. Ceea ce a fost o foarte mare imprudenta. Kosovo nu a fost niciodata un stat si Serbia nu a fost o confederatie. Nu se aplica aici rationamentele demantelarii fostei Iugoslavii. Independenta provinciei Kosovo, in frontierele sale actuale (care n-au fost niciodata frontiere de stat), ar crea un precedent foarte primejdios pentru Europa si pentru intreaga lume. Se ridica probleme de principiu extrem de complexe."
In plus, Rusia nu va accepta niciodata o asemenea rezolutie si isi va exercita dreptul de veto. "Asa ca, acum, toata lumea e blocata" - concluzioneaza Thierry de Montbrial. Care va fi, totusi, deznodamantul? Directorul IFRI anticipeaza o "solutie de avarie", insa crede ca aceasta va deschide o adevarata cutie a Pandorei: "Ipoteza cea mai probabila este ca, spre sfarsitul anului, va exista o declaratie unilaterala de independenta. SUA si multe din tarile membre ale Uniunii Europene vor recunoaste imediat noul stat. Rusia nu. Si, bineinteles, nici Serbia. In acel moment, toata zona sarba, din nord-vestul provinciei (Mitrovica, Leposavic, Zubin Potoc, Zvecan), va refuza despartirea de patria-mama. Se va alipi de facto la Serbia. Se va repeta situatia din Cipru. Vom avea din nou, in mijlocul Europei, valuri de refugiati si suferinte umane."
In Iran nu va fi razboi
Cel mai fierbinte dintre dosarele actualitatii internationale ramane, insa, Iranul. Thierry de Montbrial nu este de acord cu cei care vorbesc despre un razboi inevitabil. Directorul IFRI explica: "Sigur, un razboi nu este imposibil, fiindca oamenii sunt capabili de cele mai mari tampenii. Totusi, eu cred ca, mai devreme sau mai tarziu, va exista o negociere globala intre lumea occidentala si Iran, negociere care va dezbate nu doar chestiunea nucleara, ci si securitatea regionala si problema irakiana. Regimul de la Teheran vrea si el garantii ca invingatorii nu ii vor ataca. Dosarul este complex, desi americanii vorbesc astazi doar despre aspectul nuclear. Pe iranieni ii intereseaza, insa, si alte aspecte. Fara Iran, nici un fel de stabilizare nu este posibila in Irak. Exista o interdependenta evidenta. Si cum americanii se gasesc intr-o situatie extrem de dificila in Irak, cred ca, la un moment dat, vor fi nevoiti sa negocieze."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.