Editorial - TVR. Ce gluma�!

Cel mai apasator mi se pare aerul din TVR.

Firma de productie TV pe care o conduc a cistigat, in aceasta vara, concursul organizat de TVR pentru realizarea a doua emisiuni de divertisment. Proiectele editoriale il aveau ca autor pe Titus Munteanu, cu care incheiasem un contract de colaborare. Timp de citeva saptamini, am pregatit dosarul de participare, apoi, dupa anuntarea rezultatelor, am mai petrecut o jumatate de luna discutind desfasurarea propriu-zisa a acestor emisiuni, dar, mai ales, partea financiara a lor. In cele din urma, am renuntat sa mai inchei vreun contract cu TVR si am fugit mincind pamintul dintr-un posibil parteneriat cu institutia din Calea Dorobantilor.

Constatarile au fost uluitoare: Dana Deac, directorul Canalului 1 al TVR, habar n-avea ce contineau proiectele despre care discutam, desi, teoretic, era omul cu cel mai greu cuvint in aceasta afacere si, mai mult, conducea comisia de selectie; toti ceilalti membri ai staffului TVR, cu toate ca printre ei se aflau si indivizi pe care-i apreciez din punct de vedere profesional, nu aveau nici cea mai mica putere de decizie, asteptind sa stranute sau sa zimbeasca directorul de canal (e stinjenitor sa vezi oameni cu zeci de ani de televiziune in spate facind sluj in fata cuiva care nu stie nici cum arata o cabina de montaj).

Cel mai bizar moment al negocierilor a fost atunci cind mi s-a impus (desi, subliniez, reprezentam o firma privata, iar ei, o entitate care dorea externalizarea productiei TV) sa le aduc un desfasurator al cheltuielilor. Le-am explicat ca fixasera deja un barem financiar atunci cind fusesera scoase la concurs productiile tv si ca firma mea le oferise un cost cu mult sub cel din cererea de oferta. In plus, mi s-a parut nefiresc sa le dau informatii legate de preturile de achizitie si de productie pe care le aveam. Cu alte cuvinte, de ce sa le spun cu cit voi plati prezentatorul show-ului sau echipa din platou?! Poate reusesc o negociere buna si il aduc pe Bittman sa prezinte! Sau pe Mihaela Radulescu! E problema mea daca reusesc sa-i fac sa accepte asta pentru 1.000 sau pentru 10.000 de euro pe editie. TVR platea o suma fixa, decisa chiar de ei/ea. Eu doar trebuia sa ma incadrez intr-un astfel de buget. Si sa le livrez o emisiune cu anumiti parametri tehnici, de calitate si cu un barem de rating. Punct.

Am renuntat, cum spuneam, la incheierea unui contract cu TVR. Dar a fost o experienta folositoare, care ma ajuta sa inteleg altfel scandalul Sassu-Culcer care are loc acum in televiziunea din Dorobanti. O institutie platita din bani publici (ce truism, nu?), in care se distribuie posturi de conducere, pe criterii politice, unor personaje ciudate, lipsite de minime cunostinte despre economia de piata. TVR e locul in care, pe toate palierele, de la conducere la cabina de machiaj, de la garderoba in redactia de stiri, de la recuziteri la soferi si pina la sefii de departamente, se poarta ciubucul si, adeseori, spaga groasa, de tip Muresan-Remes. Asa-zisa externalizare a productiilor de televiziune e, adeseori, metoda prin care, sub masca unei aparente legalitati, se ia plicul. Ti se da daca dai. Daca refuzi sa dai, esti pus in fata celor mai aberante situatii si, in cele din urma, renunti.

Cel mai apasator mi se pare insa aerul din TVR. Un aer duhnind a sluj si a birfa, incarcat de respiratia grea a gastilor care stau la pinda, asteptind o remaniere de guvern sau orice alta schimbare de putere pentru a iesi la atac. In rest, se practica lupta de gherila, turnatoria la etajele superioare si, evident, pilele.

Printre figurile bizare care populeaza cladirea din Dorobanti se strecoara cu greu, infaptuind adevarate acte de disidenta, si o mina de profesionisti care se incapatineaza sa mai creada in destinul televiziunii publice. In fata lor, jos palaria! Sint singurii carora li se datoreaza bruma de audienta pe care o mai au emisiunile TVR.

Televiziunea publica este, probabil, cel mai bine conservata relicva a unor vremuri apuse. Avind structura si atmosfera potrivite, dar, mai ales, resursa umana necesara, ar putea difuza oricind un reality-show despre viata in comunism prin simpla instalare a unor camere de luat vederi pe etaje si-n birouri.

---

Despre autor: