Scriitorul sud-african pe care Colectia „Literatura" il aduce cititorilor in aceasta saptamina isi concepe romanele ca pe niste vase comunicante intre istoria imediata si legendele atemporale.

Multi scriitori sud-africani, cum ar fi J. M. Coetzee, Nadine Gordimer sau Achmat Dangor, au gasit in literatura vehiculul perfect pentru a reconstrui puzzle-ul unei istorii tumultuoase si singeroase. Chiar daca intrigile politice si traumele pe care apartheidul le-a produs multora pot fi subiecte suficient de ofertante, nici unul dintre acesti autori nu se rezuma la descrieri realiste.

Achmat Dangor, autorul romanului „Fructul amar", pe care Cotidianul vi-l aduce in aceasta saptamina, nu isi propune doar sa prezinte povestea unor vieti devastate sau fracturate de ceea ce a insemnat apartheidul. Cartile sale sint, dimpotriva, arheologii intr-o istorie mai indelungata si, in acelasi timp, calatorii in basmele si in mitologiile culturilor despre care vorbeste. Daca in „The Z Town Trilogy", publicata in 1990, accentul cade pe impactul conflictelor politice asupra vietii oamenilor obisnuiti, pe parcurs, Dangor va incepe sa medieze aceasta relatie. In „Kafka’s Curse" (1997), de exemplu, opteaza pentru un amestec de legende, istorii de familie si drame cu resorturi politice, tocmai pentru a arata ca asa-numita realitate a Africii de Sud este la fel de absurda precum prozele lui Kafka. Ca sa redea si mai bine ramificatiile intrigilor, Dangor a scris aceasta carte din perspectiva mai multor naratori. „Unul singur sau chiar si o abordare mai directa, mai lineara, m-ar fi fortat sa sacrific explorarea acestor straturi de realitate pe care nu le pot descrie decit ca societati schizofrenice", povesteste scriitorul intr-un interviu.

Cel de-al treilea „stadiu" in care ajunge proza lui Dangor este romanul „Fructul amar", pornit de la documentari riguroase: inregistrari de la sesiunile de Reconciliere, discutii cu multi dintre cei implicati, fie ca era vorba despre avocati si despre membri ai comisiilor, fie de victimele abuzurilor din timpul apartheidului. Dar toate acestea au fost dublate de ceea ce Dangor numeste „o memorie cosmica", singura care-i asigura accesul la istoriile indepartate ale lumii despre care scrie.

Dincolo de basmele pe care le foloseste pentru a da savoare realismului sau magic, Dangor a inglobat in scris multe alte influente: educatia fundamentalist musulmana, urmata de anii de invatamint occidental, dar si de povestirile moraliste ascultate in timpul scolii islamice.

„Inca de cind eram copil, nici un eveniment nu mi se parea real decit daca scriam o poveste despre el. Cind aveam sase sau sapte ani, bunica mea credea ca sint posedat pentru ca vorbeam cu prieteni inexistenti", isi reconstituie Dangor inceputul parcursului scriitoricesc, adaugind: „Sint un reporter al ambiguitatilor istorice".

Cum au reusit autorii din Burma sa continue sa scrie, aflati pe www.cotidianul.ro/select