Cetatenii Republicii Moldova care vor dori sa plece in Italia incepand cu data de 1 ianuarie 2008 vor putea solicita vize Schengen la Centrul comun de eliberare a vizelor, inaugurat la Chisinau in urma cu aproape jumatate de an, a indicat luni parlam
Cetatenii Republicii Moldova care vor dori sa plece in Italia incepand cu data de 1 ianuarie 2008 vor putea solicita vize Schengen la Centrul comun de eliberare a vizelor, inaugurat la Chisinau in urma cu aproape jumatate de an, a indicat luni parlamentul moldovean intr-un comunicat citat de BBC, preluat de Rompres.

Decizia autoritatilor italiene de a elibera vize Schengen pentru cetatenii moldoveni a fost anuntata de ambasadorul Italiei in Republica Moldova, Daniele Mancini, in cadrul unei intalniri cu presedintele parlamentului moldovean, Marian Lupu. Nu se cunosc deocamdata conditiile de eliberare a vizelor pentru Italia, noteaza BBC.

Recent, insa, Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeana Acordul privind facilitarea regimului de vize. Documentul prevede o serie de inlesniri pentru cetatenii moldoveni care vor sa obtina viza de intrare in Uniunea Europeana. Astfel, se vor elibera gratuit vize pentru studenti, pentru cetatenii cu varste de pana in 18 ani, pentru reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti, participanti la manifestari culturale si sportive, transportatori sau pensionari. Persoanele care calatoresc mult pe teritoriul statelor UE vor putea beneficia si de vize cu intrare multipla cu un termen de valabilitate extins, de la unul la cinci ani. Pentru cei care vor trebui sa plateasca, pretul unei vize ramane de 35 euro.

Italia este una dintre cele mai solicitate destinatii de munca pentru cetatenii Republicii Moldova in strainatate. Pentru a putea obtine vize, cetatenii Republicii Moldova trebuie in prezent sa se deplaseze la Bucuresti.

In acelasi timp, Ministerul roman de Externe a anuntat ca, incepand cu luna noiembrie, Consulatul Romaniei de la Chisinau va lucra intr-o noua cladire, mai mare, ceea ce va permite cresterea capacitatii de procesare a cererilor de vize. De asemenea, personalul Consulatului Romaniei de la Chisinau a fost suplimentat cu 16 posturi.

Centrul comun de eliberare a vizelor pentru Uniunea Europeana, deschis la Chisinau pe langa Ambasada Ungariei in Republica Moldova, este un proiect unicat in spatiul comunitar, avand scopul de a facilita calatoria cetatenilor moldoveni in statele membre ale Uniunii. Acestea pot adera sau nu la Centrul comun, decizia in acest sens fiind una benevola, luata in functie de disponibilitatea fiecarei tari in parte. Din luna aprilie a.c., de cand a fost lansat acest proiect, cinci state membre ale UE: Austria, Danemarca, Letonia, Slovenia si Ungaria activeaza in cadrul Centrului comun de vize de la Chisinau.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.