Dupa lansarea ultimului sau album solo, Cotidianul publica, in exclusivitate pentru Romania, fragmente dintr-un interviu cu Mark Knopfler, omul care a fondat Dire Straits.

Knopfler va lua lectii
de chitara de la fiul sau Care este povestea acestui album? Titlul albumului este dat de versurile uneia dintre piese, in care este vorba despre un pictor care spune „As ucide ca sa inrosesc acest cutit". Pentru coperta discului am ales o pictura din 1958 a unui artist care sa vada lucrurile exact din acest unghi si care, la vremea lui, era in voga la fel cum este Damien Hirst acum. Acum ni se pare o imagine premoderna, dar atunci lucrurile stateau cu totul altfel. Si nu numai piesa de care vorbesc are acest spirit, ci intregul album, in care am incercat sa leg toate influentele acelei perioade. De exemplu, muzica folk, pe care am imbinat-o cu sunetul chitarei electrice. Pe scurt, ceea ce fac este sa-mi reconstruiesc drumul.

Discurile tale au puternice influente folk. Dar discul acesta, mai mult decit oricare altul.

Pentru ca am inceput sa cint cind nu-mi permiteam un amplificator. Intr-o zi, sora mea a adus acasa unul dintre primele albume ale lui Bob Dylan, pe cind aveam vreo 11 ani, iar de atunci am tot ascultat muzica folk. Si inca mai ascult.

Cind iti compui piesele, te inspiri din viata reala, din personaje reale?

Uneori da, alteori ma inspir din lucruri pe care le citesc, le vad sau le aud. Nu prea-mi place sa vorbesc in detaliu despre ce anume sint cintecele mele, pentru ca, de fiecare data cind incerci sa pui degetul, nici tu nu mai esti sigur. Uneori, cind te apuci sa inregistrezi piese, nu stii foarte bine de ce le inregistrezi, e un fel de mister la mijloc, iar alteori sint subiecte care isi revendica piese. Pentru mine, chitara e un fel de viciu, la fel cum pentru unii este scrisul, iar pentru altii, pictura. Si de multe ori e bine sa-ti urmezi latura aceasta compulsiva, sa faci ceea ce trebuie sa faci, nu ceea ce poti pur si simplu.

Ii asculti vreodata pe alti chitaristi si te-ntrebi care este tehnica lor?

Unul dintre fiii mei cinta la chitara. Are 19 ani si e foarte talentat, face o multime de lucruri despre care eu n-am habar macar. L-am rugat sa-mi dea lectii si in curind o sa-mi arate cite ceva. Pentru ca e foarte incitant sa nu stii de unde poate veni o piesa, iar piesele vin in cele mai ciudate moduri.

Discul acesta are un ton foarte blind, foarte calm, e un fel de prelungire a lui „Shagri-La" (cel de-al patrulea album solo al lui Knopfler - n.r.).

Cred ca ma indepartez din ce in ce mai mult de perioada de inceput, cind cintam rock, iar discul acesta este cit se poate de curat, are doar instrumentele de baza, in mare: chitara, bas si tobe.

Cind cinti live piesele de pe acest album, te simti obligat sa cinti si materiale compuse cu Dire Straits?

Oamenii vor intotdeauna sa cinti piese celebre, asta face parte dintr-un concert live. Da, trebuie sa te multumesti pe tine, dar pina la urma este o sarbatoare, trebuie sa te simti bine alaturi de public. Mi-a facut mare placere sa compun cintecele acelea, mi-a facut placere sa le inregistrez, asa ca imi va face in continuare placere sa le cint. Nu cint nimic din ceea ce nu vreau sa cint, iar daca in concert cint „Romeo and Juliet", o fac pentru ca vreau. Piesele astea sint importante pentru oameni, iar tu stii ca ai creat niste puncte de reper in vietile lor, asa ca, atunci cind urc pe scena si le cint, imi dau seama ca este un mare privilegiu.

Din 1991, cind a lansat alaturi de Dire Straits, trupa pe care a infiintat-o in 1977, ultimul album al grupului, Mark Knopfler si-a continuat cariera solo. A scos citeva discuri, a cintat, printre altii, cu Bob Dylan, Bryan Ferry, Eric Clapton, a fost producator si a realizat citeva coloane sonore, printre care cea pentru filmul „Last Exit to Brooklyn" si cea pentru „Wag the Dog". Toate acestea dupa ce a reusit sa faca din Dire Straits una dintre cele mai in voga trupe britanice ale anilor ’80.

Rock’n’roll-ul impregnat de blues si country pe care l-a consacrat grupul condus de Knopfler, chitarist si vocalist, a dat marea lovitura o data cu albumul „Brothers in Arms", succes pe care unii il asociaza, in parte, si cu doua mari schimbari din istoria muzicii: faima MTV-ului si din ce in ce

mai marea raspindire a compact discurilor. Cu toate ca „Brothers in Arms" le-a adus turnee, vinzari de albume, faima internationala si capital de imagine, Dire Straits nu au reusit sa-si continue istoria, albumul „On Every Street", din 1991, la fel ca si turneul de promovare a discului nereusind sa atraga nici entuziasmul publicului, nici elogiile criticii.

Anul acesta, la aproape 60 de ani, ocupantul locului 27 in topul revistei „Rolling Stone" al celor mai buni chitaristi a lansat „Kill to Get Crimson", in ale carui douasprezece piese se joaca din nou cu tonalitatile joase, cu nostalgiile blues-ului si cu ritmurile de rock’n’ roll.

In afara de muzica, Mark Knopfler a facut si jurnalism, in 1967 inscriindu-se la cursurile facultatii cu acest profil de la Harlow Technical College. Dupa un an, s-a angajat ca reporter la "Yorkshire Evening Post", din Leeds, unde, in 1969, si-a reluat studiile la universitate. A incercat chiar sa-si incerce abilitatile ca profesor, pentru o vreme tinind seminarii la Loughton College. Pina la urma, si-a obtinut titlul

de doctor in muzica, dar onorific, din partea Universitatii din Newcastle care, in 1995, i-a oferit aceasta distinctie. Anul acesta, Sunderland University l-a numit, la rindul ei, doctor onorific. Pina si regina Marii Britanii i-a recunoscut meritele, in 1999 acordindu-i un titlu de cavaler.

Un material realizat de Andra Matzal, cu sprijinul Universal Music

CITESTE Regulamentul Concursului! (format PDF)CONCURSUL S-A INCHEIAT Castigatorii sunt Mezei Voltan - Cluj Napoca Lucaciu Andrei - Bucuresti Vintiloiu Raluca - Bucuresti Premiul consta in: CD: Mark Knopfler - Kill To Get CrimsonCD: Dire Straits - Brothers In Arms 20th anniversary edition 5.1 Surround SACDDVD: Mark Knopfler and Emmylou Harris - Real Live Roadrunning Toti castigatorii castiga acelasi premiu. Asculta citeva fragmente dintr-un interviu in limba engleza cu Mark Knopfler Pe ultimul album sint o multime de episoade din istorie. In "Heart of Holes", de exemplu, este vorba despre un personaj care traverseaza depresia Marii Britanii de dupa razboi. Nu stiu de ce am pornit de la Marea Britanie postbelica. Pe alocuri, pe acest album, sint scene de razboi, de dupa razboi, apoi mai sint piese despre anii ’50-’60, , chiar si motive din secolul trecut. Cind locuiesti la Londra, simti tot timpul fantomele din jur. Nu-mi pot scoate din minte ca erau vremuri in care se faceau toate acele executii. Iar unul dintre lucrurile care m-au interesat a fost momentul Geneva. Mi-am dat seama ca erau compozitori care creiau cintece pentru citeva monede direct la scena executiei, in sensul literal. Dupa aceea au venit negustorii de balade, care lucrau exact in zona Covent Garden. Si cind te plimbi pe strazile Londrei, simti toate aceste lucruri. Asta este una dintre placerile meseriei de scriitor. ASCULTA raspunsul lui Mark Knopfler (format MP3) Cam cit timp iti ia sa lucrezi la o astfel de piesa? Cind compun ceva lent, imi ia foarte multa vreme. Cind m-am apucat de "Secondary Waltz", acum vreo treizeci de ani, nu aveam destul material, asa ca am lasat-o deoparte, am uitat de ea pina la urma, nici macar nu cred ca scrisesem ceva la ea, o tineam pur si simplu minte. Iar discul acesta, pur si simplu s-a intimplat sa fie momentul potrivit cind am compus toata melodia. Chiar daca este un cintec despre perioada scolii, acum i-a venit vremea. ASCULTA raspunsul lui Mark Knopfler (format MP3) La acest album l-ai avut coproducator pe Guy Fletcher. Cum a fost sa lucrezi cu el? Guy Fletcher a fost alaturi de mine de la coloana sonora pentru "Cal". E foarte distractiv sa creezi discuri cu Guy, asa ca am vrut sa fie coproducatorul discului. Dat fiind ca multi ani am inregistrat discuri cu toata trupa, alaturi de care lucram mereu la studio, acum mi-a facut mare placere sa fac un disc in dormitor. Lucram la un cintec, reveneam la constructia lui si eram doar doi. Apasam pe buton, faceam fade-urile si cintam, dupa care imi veneau alte si alte idei, ceea ce este foarte diferit de felul in care lucrezi cu toata trupa odata. Problema mea este ca imi plac amindoua aceste lucruri: si pe cont propriu, si cu trupa. Iar discul acesta a fost mai degraba o intoarcere la munca in dormitor, dar cu un studio corespunzator. Tocmai aceasta posibilitate de a varia este esentiala, sa poti face un disc intr-un fel sau sa lucrezi cu mai multi oameni. Este vorba de micile alegeri pe care le faci. Nu e bine sa te comporti ca un copil intr-o cofetarie, dar cind ai atit de multe posibilitati... ASCULTA raspunsul lui Mark Knopfler (format MP3) Mai mult din interviul cu Mark Knopfler puteti asculta pe www.cotidianul.ro/select