Nu exista unul, ci destule feminisme, cit sa epuizeze, la numaratoare, cel putin degetele ambelor miini. Si, ca toate miscarile, si ele au pus laba pe lucruri care nu le apartin de drept.

Cu un nod in git, trebuie sa critic si variile manifestari practice ale acestor curente incorsetate intr-o singura denumire si, chiar mai dureros, un tip de institutii de presa de care sint dependenta (e drept, adictia nu are o vechime considerabila): agentiile de presa. Imediat dupa ce Doris Lessing a luat Nobelul pentru Literatura s-au electrizat toate media si au inceput potopul de informatii despre autoarea britanica. Cum era si de asteptat, concomitent cu acela din urma au luat startul si discordantele dintre informatiile furnizate pe banda rulanta. Tot previzibil, grosul stirilor scoteau in fata asocierea lui Lessing cu comunismul si cu feminismul. Au aparut si formulari mai nuantate, dar in general o scoteau feminista cu acte-n regula. Pun pariu ca Roland Barthes nu isi imagina ca o scriitoare - foarte in viata, de altminteri - poate fi asasinata de fluxurile de stiri cind vorbea de moartea autorului.

Ca atare, in calitate de feminista, de fan vechi al lui Lessing si de amatoare mai recenta de agentii de presa, am pofta de nuantat si de contextualizat. "The Golden Notebook" e de vina, el i-a adus si faima, si asocierea cu feminismul. E ditamai caramida si acopera de la menstruatie la analize jungiene. Ca n-a ajuns ferm asociata cu psihanalistul in cauza i se datoreaza contextului: eliberarea femeilor era in toi, ca si un razboi al sexelor care ascutea radicalismele de ambele parti, asa ca activistele au luat romanul in brate (fie si numai ce zice Kate Millett e relevant in acest sens), iar criticii masculi i-au sarit in cap lui Lessing pentru ca e nefeminina in descrieri. Confiscarea bietei scriitoare s-a realizat cu gratie, caci in timpul acestor runde de box nimeni nu mai asculta ce zicea ea: ca "The Golden Notebook" nu e vreo trompeta care anunta eliberarea muierilor, ca "orice tip de comportament cu care vin femeile e revendicat drept victorie a feminismului, oricit de rau ar fi", si multe alte astfel de remarce caustice la adresa respectivelor miscari.

Acum, serios: vreti literatura feminista, vedeti "Monoloagele vaginului", ala text de propaganda! Romanele lui Lessing au o textura mult prea generoasa pentru a fi reduse la o influenta ideologica. E o scriitoare severa cu personajele ei, dar distribuie aceasta atitudine egal intre membrii celor doua sexe. Acordati-i macar aceasta prezumtie de nevinovatie si non-afiliere, lectura romanului "Love Again", disponibil la British Council, o s-o confirme cu siguranta.