Decebal Traian Remes si Ioan Muresan ar trebui sa se afle astazi dupa gratii. Stiu, pana cand Justitia nu se va pronunta, prezumtia de nevinovatie trebuie sa functioneze. Nu mai este posibil. Nu dupa difuzarea socantelor inregistrari care documenteaz
Decebal Traian Remes si Ioan Muresan ar trebui sa se afle astazi dupa gratii. Stiu, pana cand Justitia nu se va pronunta, prezumtia de nevinovatie trebuie sa functioneze. Nu mai este posibil. Nu dupa difuzarea socantelor inregistrari care documenteaza mita ministeriala.
La TVR, am vazut niste infractori cinici, lacomi si prosti. Atat de lacomi incat nu s-au putut abtine de la spaga desi se stiau urmariti si, in mod evident, le tataia fundul de frica DNA. Atat de prosti incat aveau impresia ca micile lor jocuri conspirative i-ar putea pacali pe profesonistii din servicii, aflati pe urmele lor. Patetica si dezgustatoare lectia de "prudenta" pe care Muresean i-o servea chiar provocatorului trimis sa-l infunde. Pesemne ca foamea ii anihilase complet instinctul de conservare. Cert este ca, si el, si amicul Remes au muscat momeala cu pluta cu tot. De ce nu se afla astazi in puscarie? De ce nu li s-a organizat un flagrant?
Flagrantul este considerat "regina" probelor judiciare. Daca oamenii legii gaseau plicul cu bani manjiti asupra lui Remes, dosarul era acum practic inchis. In schimb, este foarte probabil ca filmarile pe care le-am vazut noi la TVR sa nu fie nici macar admise drept proba in instanta.
Atunci, de ce au dat-o-n bara anchetatorii tocmai atunci cand aveau vantul in pupa? De ce n-au mers pana la capat? Avem de-a face cu o facatura? In plicul suspect, in loc de bani, erau documente bisericesti? Ei, asi!
Motivul este altul: obiectivul principal al acestei anchete nu a fost trimiterea dupa gratii a uner infractori, ci distrugerea unor politicieni. De aceea, latura juridica a cazului a contat mai putin. Importanta era maximizarea impactului mediatic si electoral. In "timingul" acestei demascari regasim geniul lui Basescu pentru mizanscena scandalurilor. Acelasi modus operandi utilizat in razboiul biletelelor. Reteta presupune o pauza intre lansarea primelor acuzatii si producerea "dovezilor". Timp in care acuzatul, scuzandu-se, se acuza. Nestiind ce carti are in mana adversarul, poate gresi vreun detaliu, care se va intoarce rapid impotriva lui. In cazul de fata, nu Remes trebuia sa greseasca (o facuse deja), ci Tariceanu - solidarizandu-se cu un ministru corupt. Daca flagrantul ar fi reusit, asa ceva nu se putea intampla. Premierul nu ar fi avut alta optiune decat sa-l demita rapid pe infractor, cerand Justitiei corectitudine si intransigenta. Condamnarea ministrului Agriculturii nu s-ar fi rasfrant, automat, asupra intregului Executiv.
Semnalele contradictorii si tacticile staliniste ale procurorilor l-au silit pe Tariceanu sa-si apere colegul de partid si de Cabinet. Exact ceea ce dorea Basescu. Acum, in ochii electoratului, premierul va fi pictat ca un patron al coruptiei, seful unui "guvern penal". Daca Remes si Muresan ajung sau nu la puscarie, conteaza mai putin in logica bataliei politice. Din nefericire, procurorii DNA s-au subordonat acestui calcul.
Exista un mare risc: acela de a legitima practicile anacronice ale anchetatorilor. Satisfactia de a vedea demascate personaje ca Remes si Muresan este fireasca. Si e greu de luptat impotriva tentatiei de a zice ca scopul scuza mijloacele. In Justitie, insa, o asemenea filosofie este iresponsabila. Iar "scopul" nu este catusi de putin nobil.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.