Echipa de fotbal Stabilopozi Cracesti a  promovat in Liga a treia, si in primul meci a zdrobit-o pe rivala sa din Zavoeni cu 7 la 0.
In dimineata cand a fost sunat de primarul din Cracesti ca sa-i comunice rezultatul si sa-i povesteasca meciul, marele ziarist sportiv Alin Cristian isi facea bagajele sa plece la Londra, la finala Champions League. Marele ziarist plecase la oras din Cracesti la 14 ani. In cartile pe care le publicase si-n interviurile pe care le acordase nu pomenise niciodata de Cracestiul natal. Stia insa de la taica-su, care fusese fundas maturator in formatia standard a comunei pana la 46 de ani, de rivalitatea cu Zavoenii. Dupa fiecare infruntare, indiferent ca partida se juca la Cracesti sau la Zavoeni, urma o incaierare generala intre fotbalisti, public si oficialitati.


Faima locurilor insa n-o faceau rafuielile barbatilor, ci paruiala muierilor. Se intampla, destul de des,  ca femeile din Cracesti s-o incaseze chiar si inainte de faimosul derbi intercomunal daca se incumetau sa mearga la Zavoeni. Si invers. In ultimii zece ani insa, Zavoenii au activat neintrerupt in Liga a treia, cu sanse reale de a urca in a doua, in vreme ce Cracestii, care nu aveau ca Zavoenii un consilier la judet si un chirurg-sef la Urgenta, in Bucuresti, a agonizat si a trebuit sa se bata cu Maracinenii, atat pe teren, cat si dupa meciuri.


In toate cele e nevoie de un trecut, de un motiv istoric uitat de toata lumea, de o traditie. Meciurile cu Maracinenii n-aveau nici un haz. In primii trei ani, un singur spectator a pierdut un ochi, iar in urmatorii cinci abia de au fost opt spitalizati si numai unul in stare grava. In anii cei mai buni, de dinainte de 1980, derbiurile umpleau un intreg spital regional cu rupti, strambi si taiati atat din Cracesti, cat si din Zavoeni. Fara a mai pune la socoteala cotonogeala si zgarieturile femeilor, care ramaneau sa se oblojeasca acasa.


O data insa cu deschiderea santierului comunal de stabilopozi marini, fotbalul din Cracesti a renascut. Alin Cristian n-avea de unde sa stie toate astea. Nu-i facea nici o placere sa spuna ca se nascuse la Cracesti, mai ales ca in acte scria Cracesti-margine. In dimineata cand a fost sunat de primar isi facea geamantanul pe jumatate adormit. Din bolboroseala de la telefon nu se intelegea aproape nimic. N-ar fi fost primul betiv care reusea sa-i afle numarul de celular, dar era primul caruia, ca prin miracol, ii ieseau din gura din cand in cand si cateva vorbe limpezi ca cristalul. Mai bine zis, limpezi ca tuica dublu rafinata de Cracesti. Domnul Craceanu, caci asa se recomandase primarul, i-a spus lui Alin Cristian ca Cracestiul natal - vezi, ma baiatule, ca stim! ­ ii dedica lui Ionel Cristian, tatal lui Alin, victoria mortala asupra Zavoenilor. Si ca-i trimisese lui Alin masina primariei, ca sa-l aduca urgent la banchet. Vine cam in doua ceasuri, a zis primarul, fiindca lasa intai la clinica de ortopedie vreo patru schilozi.


Pe loc, pe Alin Cristian l-a inundat un sentiment urias de fericire. Vasazica Zavoenii fusesera pusi, in sfarsit, cu botul pe labe?! Din adancul memoriei de copil a lui Alin Cristian navaleau, ca apele care rupeau un zagaz, amintirile. Cand i-a comunicat redactorului-sef ca nu mai pleaca la Londra si ca trebuie sa se duca de urgenta la Cracesti, acesta l-a intrebat, ca pe un bolnav ce trebuia luat cu binisorul: Dar ce mama ma-sii se intampla, barosane, la Cracesti? Si in definitiv ce-i Cracestiul? Buricul pamantului, a raspuns soptit si dulce Alin Cristian.