Motiunea a picat, ministrul Agriculturii a plecat si el dupa rolul jucat in productia anchetatorilor sub acoperire difuzata pe postul national de televiziune. Urmeaza bugetul. Trece el sau nu trece de votul parlamentarilor? Aceasta este si dilema Guv
Motiunea a picat, ministrul Agriculturii a plecat si el dupa rolul jucat in productia anchetatorilor sub acoperire difuzata pe postul national de televiziune. Urmeaza bugetul. Trece el sau nu trece de votul parlamentarilor? Aceasta este si dilema Guvernului Tariceanu. In avanpremiera, sunt lansate declaratii de razboi. PSD sustine ca nu va vota bugetul, ci doar il va discuta in comisiile de specialitate ale Parlamentului. Acolo si numai acolo. PD pare mai hotarat. "Acest guvern trebuie trantit si pe problema bugetara. Dar, din punctul nostru de vedere, credem ca acest Guvern nu trebuie sa mai apuce dezbaterea bugetului Romaniei pe 2008"- spunea vicepresedintele PD, Cezar Preda. Şi, cu toate acestea, dincolo de ritualul politic Haka interpretat in varianta PD sau PSD pe posturile de televiziune la ore de maxima audienta, premierul Calin Popescu Tariceanu, cred eu, va reusi sa stranga voturile necesare promovarii proiectului de buget. Se va vedea la vot. Ei, sa nu tragem concluzia ca prin adoptarea proiectului parlamentarii insubordonati vor sustine guvernul pentru ca "bugetul anului viitor raspunde principalelor cerinte ale dezvoltarii Romaniei si corespunde intereselor tuturor categoriilor sociale” - dupa cum declara Tariceanu. Nici pe departe. Altele vor fi motivele. A "tranti" bugetul acum ar insemna sa dai palpitatii pensionarilor si, nu este asa, aproape toti parlamentarii au sustinut aceasta masura de majorare a pensiilor. La fel, nu cred ca pica bine la algoritm propunerea vicepresedintelui Preda, aceea ca "acest guvern trebuie trantit si pe problema bugetara". Pai, daca "trebuie trantit", de ce n-au facut asta pana la buget? Puteau sa se foloseasca de motiunea PSD. Asa ca, sa fim seriosi. Parlamentarii sunt mult prea grijulii cu viitorul lor. Numai cu viitorul lor. Restul sunt lozinci, iar in acest caz premierul Tariceanu s-a autodepasit. "Cateva elemente definitorii ale bugetului: bugetul corespunde principalelor cerinte de dezvoltare ale Romaniei. De asemenea, corespunde tuturor intereselor categoriilor sociale. Una dintre trasaturile definitorii vizeaza mentinerea unei politici fiscale stimulative. Nu este prevazuta nicio majorare de taxe sau impozite. Nu vor fi introduse impozite noi. Şi am plecat de la premisa ca mentinerea actualei politici fiscale favorizeaza cresterea economica accelerata pe care Romania o cunoaste in ultimii ani. Prin urmare, aceasta decizie mentine stabilitatea fiscala care a fost introdusa odata cu 1 ianuarie 2005"- spunea primul-ministru la intalnirea cu jurnalistii.
De unde stie premierul ca bugetul propus de cabinetul sau "corespunde tuturor intereselor categoriilor sociale", daca nici macar nu s-a consultat, asa cum a promis, cu partenerii de dialog social, cu reprezentantii sindicatelor si patronatelor? Ieri am avut o prima reactie din partea celor de la Blocul National Sindical. Acestia cred ca Guvernul ar fi putut prezenta Parlamentului "un document mult mai echilibrat si mai coerent daca ar fi ales sa respecte legea si sa discute propunerile cu partenerii sociali in comisiile de dialog social ale ministerelor. Daca la Ministerul Economiei si Finantelor a fost simulata o discutie pe tema bugetului asigurarilor sociale - in cadrul careia participantii din partea MEF nu au putut exprima puncte de vedere concrete -, la Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii nu a fost inaintat spre dezbatere", a precizat Dumitru Costin, presedintele BNS. Probabil, avand informatii certe ca parlamentarii nu prea ar risca sa darame bugetul, era sa zic guvernul, primul-ministru Tariceanu a vrut sa spuna ca proiectul de buget corespunde tuturor intereselor politice, in loc de interesele tuturor categoriilor sociale. Ar fi mai cinstit. Degeaba suntem anuntati ca mult promisa "consultare" cu partenerii de dialog social va avea loc luni, la CES. Este doar o formalitate. Vor avea loc discutii de dragul discutiilor. Guvernul va face tot ce doreste si nu va accepta propuneri de modificare venite din partea patronatelor si a sindicatelor. Primul-ministru a recunoscut acest lucru senin in fata jurnalistilor:
"N-am spus ca accept (propuneri - n.n.). O sa vedem in primul rand care sunt propunerile. Noi cred ca avem o obligatie de dezbatere, de prezentare, de luare la cunostinta a ceea ce inseamna bugetul, pentru ca bugetul nu vizeaza numai guvernul sau un partid politic, ci bugetul afecteaza viata tuturor cetatenilor. Nu cred ca bugetul trebuie sa fie ceva abstract. Noi avem obligatia legala sa dezbatem si sa aprobam bugetul in Parlament. Cred insa ca este util sa facem o dezbatere mai larga, o prezentare mai larga cu societatea civila. Nu cred ca este cazul sa iesim din cadrul legal cu bugetul." Cu alte cuvinte, reprezentantii patronatelor si ai sindicatelor sunt convocati luni la o sedinta de instructaj. Aceasta pentru ca, oricum, bugetul trece.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.