Neinfranta curiozitate

Zilele trecute, proaspat suspendat din partid - ceea ce mi-a adus mai multe felicitari decat de ziua mea -, am iesit din Bucuresti impreuna cu o cunostinta pentru o intalnire promisa ca deosebita. Şi deosebita a fost.
Pe drum am fost instruit. Mergem la un fost demnitar, care si-a vandut apartamentul din Bucuresti si s-a mutat in casa parinteasca de la tara. Pensionar modern, cu acces la Internet si cu o patima deosebita pentru a face lucrurile cu mana lui. Nu creste animale, dar face tot felul de minuni, mi s-a promis pe drum.
Minuni, intr-adevar. Casa nu e mult deosebita de cele din jur. Din caramida, e drept, dar acel model simplificat si destul de sters care se folosea prin anii '60, cu o veranda ingusta si trei camere de dormit. O bucatarie de vara, o magazie de lemne si multi pomi intr-o livada evident bine ingrijita. Minunea era insa intr-un fel de atelier construit in fundul curtii, cu incalzire, lumina electrica si pompa de apa. Atelierul este impartit in camere mai mici sau mai mari, bine izolate si curate.
Omul, pe care cred ca multi l-ati recunoaste daca l-ati vedea din nou la televizor, are in atelierul acela tot ce cu mintea poti gandi. O centrifuga si un separator pentru producerea de unt de casa. Un racitor pentru producerea de inghetata. O presa si un mic vas de fermentatie pentru producerea de vin si cidru din mere. O plita electrica mare, solida, pe care fierb niste cazane mari cu gemuri si zacusca. O masina de imbuteliere sticle si o alta de imbuteliere borcane. O mica linie de fermentare si limpezire a berii de casa. Un banc de lucru cu scule de prelucrat lemn si metal, toate bine intretinute si asezate la locul lor. Butoaie cu telemea si branza de vaca asezate la ce-o fi procesul acela, maturare, fermentare, ca nu ma pricep. Butoaie de bere de casa. Sticle cu bulion, borcane cu gemuri si ciuperci marinate, nu pot sa descriu tot ce am vazut.
Omul acesta face in fiecare zi altceva: intr-o zi, bere, in alta, gem, vin, sapun de casa, conserve de legume sau de carne, inghetata, branza, tuica la un alambic cum rar am vazut - o bijuterie din cupru - despre care mi-a povestit ca l-a cumparat la un targ de vechituri mestesugaresti din Germania.
Am intrat in casa, ne-am asezat la masa si am ascultat timp de trei ore povestea fiecarui fel de mancare, a sucului de mere (amestecat cu suc de morcovi, ceva mai bun n-am baut vreodata), a berii cu aroma de cirese si a cidrului (un vin de mere) din 2002, cel mai bun an prin zona. Cu o curiozitate neinfranta, acest om navigheaza pe Internet, tipareste retete si liste de echipamente si produce tot ce vrea. Teoria lui este ca trebuie sa le faca pe toate, sa vada ce ii iese si ce nu, iar apoi sa gaseasca un om prin sat care sa preia mestesugul. Gaseste mai degraba oameni care sa-i vanda produsele, mai putin oameni care sa produca. In zona, la toate nuntile si botezurile se bea vinul lui, berea lui, iar la mesele festive se ofera inghetata lui, din fructe pe care unii le-au vazut numai pe Discovery. Un fost functionar la primarie il ajuta cu autorizatiile, iti trebuie o mapa de autorizatii ca sa vinzi bere, vin, inghetata, gem, zacusca sau branza. Le vinde insa la pensiunile care au rasarit peste tot prin zona si unde musafirii vor sa guste lucruri facute in casa, nu produse industriale cu inlocuitori. Are si cateva diplome de mestesugar si participant la targuri si expozitii. Un adevarat intreprinzator.
Apropiat de 70 de ani, dar verde ca bradul, omul este complet extras din ceea ce noi, ceilalti, consideram a fi lumea normala: nu are televizor, nu citeste ziare, rar asculta radio. Dar navigheaza pe Internet. E la curent cu ce apare nou in fiecare domeniu de care se ocupa - fie lactate, fructe sau sapunuri facute in casa. Şi-a perfectionat engleza si participa activ la grupuri de discutii pe Yahoo. Vara trecuta a invitat o familie de irlandezi - cam de varsta mea, zice el, dar eu ma miscam mai repede ca ei - care l-au invatat cum sa faca bere fara bioxid de carbon (celebra guiness irlandeza), iar el i-a invatat cum se face telemeaua de oaie. Radeau impreuna ca au pacalit vama europeana care nu te lasa sa duci alimente dintr-o tara in alta, ca berea si telemeaua erau transportate pe dischete din Romania in Irlanda si din Irlanda in Romania.
Daca stai sa-l asculti, te pierzi la un moment dat in proiecte. Intrebarea pe care voia sa mi-o puna era daca se poate accesa vreun program european sau guvernamental ca sa organizeze o scoala de arte si meserii in comuna. Tinerii pleaca in Italia si Spania, batranii raman acasa cu copiii, iar acestia pot fi invatati sa lucreze ceva cu sens. Cand i-am explicat procesul - dureaza cam trei ani -, a tacut indelung si a spus incetisor: Asta e drama romanului, el crede ca are tot timpul din lume. Nu-l are.

---

Despre autor: