„Ecstasy", romanul lui Ryu Murakami recent aparut la Editura Polirom, deschide trilogia „Monologurilor despre placere, lasitate si moarte", nerecomandata celor slabi de inger.

Pastilele de ecstasy sint un rit initiatic
in romanul lui Murakami Cartea lui Murakami incepe printr-o intrebare: „Stii de ce si-a taiat Van Gogh urechea?". Aceasta ghicitoare, care-si va cauta pe tot parcursul romanului un raspuns, este asemenea unui buton play care, odata apasat, declanseaza intreaga intriga. Urmat de „Melancolia" si „Thanatos", „Ecstasy" reia tema sadomasochismului din filmul „Tokyo Decadence" din 1993, al carui regizor si scenarist a fost. Tot in prima pagina a cartii se intilnesc doua dintre cele patru personaje principale ale cartii: Miyashita, angajat al unei firme de productie video, si un vagabond misterios, care se va dovedi un „master of puppets" al jocului in care intra Miyashita. Daca actiunea cartii incepe intr-un cartier periferic din New York, unde o echipa japoneza filmeaza un videoclip „de partea cealalta a vietii, cot la cot cu vagabonzii", acesta nu este decit primul punct al retelei New York - Tokyo - Paris in cadrul careia se va construi povestea. Iar daca startul povestii il da intrebarea, cel de-al doilea nod narativ important este un telefon. Miyashita, primind un numar de telefon din partea vagabondului, la care, daca va suna si va povesti de intilnirea lor, va primi niste bani, va forma numarul si astfel va intra in legatura cu cel de-al treilea personaj-cheie: Keiko Kataoka.

Cei doi se vor intilni dupa ce, la cererea femeii, Miyashita va trece printr-un fel de initiere: consumarea unei tablete de ecstasy alaturi de o „prietena intima". Odata transformat de experienta drogului, Miyashita va deveni confesorul, mesagerul si pionul lui Keiko, regina a sadomasochismului, specialista in cele mai la moda droguri si mereu in cautare de senzatii extreme. Dupa ce asculta, parca intrat in transa, istoria cruzimilor pe care Keiko si vagabondul intilnit la New York - in realitate, un regizor de musicaluri extrem de bogat si celebru, despre care se va afla ca se numeste Yazaki - le regizasera si simte gustul puterii pe care aceasta maestra a sadismului o exercita, Miyashita primeste o alta insarcinare. Sa mearga la New York ca sa afle versiunea regizorului asupra povestii si apoi la Paris, unde locuia Reiko, femeia care incheie triunghiul amoros si care o inlocuise pe Keiko in viata lui Yazaki. Miyashita, un simplu angajat japonez, se lasa confiscat de jocul celor trei, de mutatiile pe care drogurile le produc asupra identitatii sale, de voluptatea autodistrugerii si intra foarte bine in rolul masochistului perfect.

Murakami nu se multumeste sa redea povestile de-a dreptul „hardcore" ale personajelor si sa relateze efectele drogurilor care abunda pe fiecare pagina. Dimpotriva, intra adinc in regulile jocurilor initiate de oameni carora nici realitatea, nici drogul nu le mai pot indeplini fanteziile si nevoile. Extravaganta lor merge pina in punctul in care, de exemplu, regizorul Yazaki prefera sa joace rolul unui vagabond, pentru acest „lux" trebuind sa mituiasca mafia italiana, desi isi piseaza cocaina cu un card American Express Platinum.

Nici sadismul extrem si nici supradozele calmate cu morfina nu mai duc nicaieri, asa ca singura alternativa promitatoare este sa te folosesti de mintile oamenilor. Initiatorii jocului, extrem de bogati si de cosmopoliti, amatori de filme europene si de mincare italiana, de orice are legatura cu Celalalt, la fel ca si Miyashita, care-si accepta rolul de jucarie, nu ramin insa simpli consumatori: isi teoretizeaza deciziile si-si asuma stilul de viata, ba mai mult, isi creeaza o filosofie a (auto)distrugerii. „Ati vazut vreodata? Soriceii se joaca in cusca lor cu o roata care se invirte incontinuu. Asa sint si oamenii din jurul nostru, nu vi se pare? Nimic din ceea ce fac ei nu conteaza cu adevarat. Cred ca din cauza asta m-am dedat unor experiente extreme, am incercat orice, si chestii dure, si chestii dezgustatoare", spune la un moment dat Keiko.

Apartenenta lui Ryu Murakami la generatia saptezecista, care critica felul in care Japonia si-a insusit materialismul si consumerismul, e evidenta in masura in care toate personajele din roman evalueaza oamenii si lucrurile in functie de marca si de pret. Dincolo de cercurile elitiste pe care le frecventeaza acestia, in „Ecstasy" apar si prostituate est-europene, „de categoria a treia, fara boli", vagabonzi japonezi rataciti prin suburbiile newyorkeze, vedete care-si construiesc propria fictiune, aproape toti intilnindu-se prin intermediul aceluiasi vehicul: drogul.

Artista Marianne Faithful rememoreaza experienta ei cu heroina, pe www.cotidianul.ro/select