In cinematografele din Romania a avut saptamana trecuta premiera coproductia romana-ceha "Roming", un film care, de la premiera de anul trecut din Cehia, s-a aflat in topul preferintelor spectatorilor, participand si la festivaluri internationale
In cinematografele din Romania a avut saptamana trecuta premiera coproductia romana-ceha "Roming", un film care, de la premiera de anul trecut din Cehia, s-a aflat in topul preferintelor spectatorilor, participand si la festivaluri internationale precum cel de la Toronto unde s-a facut remarcat. Tributar filmelor avand drept subiect lumea tiganilor, "Roming" este un road-movie comic, dar cu dorite accente de lirism, in care trei tigani pleaca intr-o calatorie la capatul careia unul dintre ei trebuie sa-si intalneasca ursita. Avandu-l in rolul principal pe Jean Constantin, povestea romaneasca, din plan secundar se doreste o epopee a tiganilor.
Tributar scolii cehe de cinematografie, dar si traditiei filmelor despre lumea tiganilor ("Vremea tiganilor" al lui Kusturica sau "Satra" lui Loteanu"), "Roming" nu surprinde, ci mai degraba induioseaza. Imagini cu carduri de copii alergand dupa masina, cu petreceri tipice, muzica si dansuri tiganesti par suficiente pentru regizorul Jiri Vejdelek, ca sa construiasca o lume pe cale de disparitie. Reusita celor doi actori cehi din rolurile principale, Marian Labuda si Bolek Polivka, este ca topesc influentele (mai mult sau mai putin vizibile) din filmele din aceeasi categorie intr-un extraordinar amestec de grotesc si lirism, de ironie si caldura specifice scolii cehe a cinematografiei. Iar meritul filmului sta, mai mult decat atat, in combinarea cu specificul scolii romanesti. Jean Constantin si Corina Moise, (a facut parte din ultima generatie de studenti ai regretatului Adrian Pintea, caruia vrea sa-i aduca un omagiu, ducand mai departe unul dintre proiectele de suflet ale regretatului artist), studenta inca in anul IV la actorie, construiesc corect doua roluri, bine asezate in contextul filmului.
Corina Moise in rolul Babetkai, o tanara tiganca cu voce frumoasa, care isi creste singura copilul din flori, este insa pe alocuri neconvingatoare si tributara unor clisee. Pentru Jean Constantin, "Roming" inseamna experienta unui rol in cea mai mare parte mut, in care actorul pare sa se simta foarte confortabil.
Construit pe doua planuri narative, filmul pune fata in fata doua lumi. Cea reala in care universul tiganilor se topeste cu fiecare zi absorbit de lumea moderna in care au nevoie de acte pentru a-si boteza copiii, stau la cozi pentru ajutorul social si traiesc la bloc unde trebuie sa plateasca curentul electric, iar copiii merg la facultati si uita traditiile, si cea de-a doua, in plan secundar, care se doreste o epopee a tiganilor. Cum "toate popoarele isi au epopeile lor", batranul tigan Roman interpretat de Marian Labuda (unul dintre actorii preferati ai lui Jiri Menzel) se simte obligat sa scrie el, in numele neamului tiganesc, o mare poveste, o epopee care spre final intra aproape brutal in lumea reala. Rolul principal al povestii din poveste este cel al lui Somali, Regele Tigan (Jean Constantin) chinuit de un blestem cumplit: acela de a nu putea raspunde unor traditii. Somali nu stia sa danseze si nu putea fura. Ani intregi Somali reuseste sa ascunda aceste neputinte, lucreaza pe ascuns intr-o fabrica, dar intr-o zi marea nenorocire se intampla si toata lumea afla ca Somali munceste. Rusinea trebuie spalata, iar regele este trimis in cautarea pasarii magice a focului tiganilor...
Din pacate, povestea narata de personajul-scriitor, in versiunea romaneasca, este inlocuita cu vocea unui actor roman, ceea ce, pe alocuri, face naratiunea ambigua si rupe legaturile dintre cele doua planuri.
Extraordinara este performanta actoriceasca a lui Bolek Polivka in rolul comico-amar al lui Stano, tiganul care nu vrea sa se rupa de lumea tiganilor, asa cum crede ca a mostenit-o, dar pe care il invinge modernitatea. In fapt, acesta este sentimentul general al filmului. Duiosia pe care o lasa in urma disparitia inevitabila a unei lumi.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.