Americanii par debusolati de situatia economica din Romania. Cel putin asa lasa sa se inteleaga un raport al armatei americane, bazat pe cele constatate de organizatia Transparency International. De exemplu, americanii din baza Mihail Kogalniceanu su
Americanii par debusolati de situatia economica din Romania. Cel putin asa lasa sa se inteleaga un raport al armatei americane, bazat pe cele constatate de organizatia Transparency International. De exemplu, americanii din baza Mihail Kogalniceanu sunt uimiti de faptul ca un turn din lemn costa 9.000 de dolari si spun ca incearca sa gaseasca metode de colaborare cu "cea mai corupta tara din UE". RAPORT. Romania a facut intens lobby pentru a obtine fonduri americane in ultimii ani si a depus toate eforturile pentru a castiga bunavointa Washingtonului, comportandu-se ca un aliat exemplar in razboiul impotriva terorismului, dar trupele americane stationate la baza militara de la Mihai Kogalniceanu trebuie sa se adapteze la cultura financiara din Romania, cea mai corupta tara din UE, conform raportului organizatiei Transparency International (TI). Cetatenii romani au platit in ultimii ani mita in valoare de 360 de milioane de dolari pentru a avea acces la serviciile medicale, gratuite de altfel, potrivit unui studiu finantat de Banca Mondiala. Coruptia aparent endemica ar putea fi si motivul pentru care un turn de observatie din lemn folosit de militarii americani stationati la baza de la Mihail Kogalniceanu costa in Romania peste 9.000 de dolari, precizeaza Stars and Stripes. "Cheresteaua este scumpa", a declarat insa Troy Darr, purtatorul de cuvant al Joint Task Force East. INVESTTII. Armata americana va investi peste 60 de milioane de dolari pentru renovarea bazei, dupa finalizarea lucrarilor de modernizare a pistei care au costat 30 de milioane de dolari. "Prevenirea fraudelor este preocuparea principala a armatei indiferent de locul unde incheiem contractele de aprovizionare", a declarat Bruce Anderson, purtator de cuvant al comandamentului trupelor americane din Europa. "Pana in prezent nu am primit indicatii privind fraude contractuale inregistrate in cadrul Joint Task Force East", a adaugat acesta."In Romania am derulat toate contractele cu economia locala intr-un mod deschis si transparent", a subliniat Anderson, precizand ca fiecare astfel de contract a fost supravegheat de un ofiter. Armata americana a instruit comerciantii locali privind conditiile in care pot derula afaceri cu trupele de la Mihail Kogalniceanu, a studiat modul in care acestia isi desfasoara activitatea si a verificat daca respecta prevederile contractuale. RESTRICTII. Conform http://stripes.com, schimbul intercultural  a pornit cu stangul dupa ce doi militari, aflati doar de o saptamana in Romania, au fost implicati intr-un scandal dupa ce au refuzat sa plateasca consumatia, in valoare de 300 de lei (126 dolari), intr-un bar din statiunea Mamaia. Soldatilor americani, in luna iunie,  valoarea acestei facturi li s-a parut exagerat de mare. De asemenea, soldatii americani aflati la baza Mihail Kogalniceanu,  sunt sfatuiti sa nu-si foloseasca cardurile, pentru a nu le fi piratate,  si au restrictie de a parasi baza militara doar sambata, intre orele 2 pm si miezul noptii. iar duminica intre 1 pm si 10pm. Li se permit, totusi, excursii organizate in diferite statiuni turistice.  


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.