Dupa un ciclu de doua saptamani de cresteri constante, zilnic inregistrand noi recorduri istorice, euro a atins lunea trecuta maximul de 1,4283 dolari.
Odata cu atingerea acestui record, euro a intrat pe o panta descendenta, cei care au vandut d
Dupa un ciclu de doua saptamani de cresteri constante, zilnic inregistrand noi recorduri istorice, euro a atins lunea trecuta maximul de 1,4283 dolari.
Odata cu atingerea acestui record, euro a intrat pe o panta descendenta, cei care au vandut dolari incepand sa isi marcheze pozitiile si sa incaseze profiturile. Ei au profitat de declaratiile ferme ale oficialilor guvernelor din euro-zona, care considera ca aprecierea monedei unice poate afecta dezvoltarea economica a zonei.
Chiar presedintele Bancii Centrale Europene si-a exprimat nelinistea fata de consecintele aprecierii euro asupra exporturilor din regiune, mai precis a politicii dolarului slab, care nu deranjeaza administratia SUA. Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, s-a alaturat liderilor europeni care au adresat un apel Statelor Unite, sa ia masuri in vederea aprecierii dolarului, intrucat slabirea puternica a acestuia in raport cu moneda unica genereaza mari temeri legate de economia zonei euro. "Am mai spus-o si o repet: am observat cu atentie maxima ca ministrul finantelor si banca centrala a SUA s-au pronuntat pentru un dolar puternic, in favoarea intereselor Statelor Unite", a precizat Trichet. La randul sau, Comisia Europeana a anuntat ca impactul crizei creditelor asupra economiei din zona euro va fi moderat si a anticipat o accelerare a cresterii in a doua jumatate a anului, dupa ritmul mai lent din trimestrul al doilea.
Pe acest fond, euro a inceput sa scada vineri fiind atins un minim de 1,4033 dolari. La aceasta contribuind si faptul ca joi BCE a decis mentinerea dobanzii de politica monetara din zona euro la nivelul de 4%, pentru a patra oara consecutiv.
Dupa atingerea minimului saptamanii trecute, la care a contribuit si anuntul facut de Departamentul Muncii din SUA care a anuntat crearea 110.000 noi locuri de munca, moneda unica a reinceput sa creasca datorita zvonurilor privind cumpararile mari de moneda europeana la care au recurs bancile centrale din Asia, unele din cele mai mari detinatoare de dolari din lume.
Pentru perioada urmatoare se poate spune ca dolarul va fi foarte sensibil la informatiile economice din SUA, unde spectrul recesiunii, datorat crizei create de institutiile de credit ipotecar cu grad ridicat de risc, a obligat Rezerva Federala americana sa scada luna trecuta dobanda sa de politica monetara de la 5,25 la 4,75%. Secretarul Trezoreriei americane, Henry Paulson, a declarat saptamana trecuta ca o revenire a creditelor imobiliare va fi lenta. Paulson le-a cerut liderilor companiilor din piata serviciilor imobiliare sa extinda nivelul de securitate al produselor de creditare imobiliara si sa refinanteze creditele devenite greu de contractat in conditiile actuale.
Daca fata de dolar euro a inregistrat o evolutie usor descendenta, in schimb fata de moneda nipona el a cunoscut o crestere constanta, urcand de la 163,38 yeni, la inceputul saptamanii, la 165,10 yeni la finele ei. Maximul istoric al paritatii euro/yen a fost inregistrat in 24 iulie, 169,07 yeni.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.