Desi are la dispozitie cinci rapoarte de control pe care sa se sprijine in efectuarea cercetarilor, DNA-ul tine dosarul "dezinfectiei aviare" de mai bine de un an in faza actelor premergatoare. Singurul succes de pana acum, datorat si el dezvaluirilo
Desi are la dispozitie cinci rapoarte de control pe care sa se sprijine in efectuarea cercetarilor, DNA-ul tine dosarul "dezinfectiei aviare" de mai bine de un an in faza actelor premergatoare. Singurul succes de pana acum, datorat si el dezvaluirilor presei, ramane intreruperea platilor catre SRL-ul din Iasi care stropea rotile autoturismelor cu ceea ce s-a dovedit a fi "apa de ploaie".


Chiar in aceeasta perioada, in 2005, Romania era lovita de primul val de gripa aviara. Dincolo de disperarea oamenilor care vedeau cum, poate, singura sursa de hrana le este smulsa din batatura si de nemultumirea medicilor veterinari transformati peste noapte in "ucigasi in serie" de pasaret, in culise, se cautau de zor cai de a scoate bani frumosi pe seama virusului H5N1.


Cei mai multi bani au fost alocati operatiunii de dezinfectie derulata pe drumurile nationale si coordonata de Ministerul Transporturilor. O operatiune transformata intr-o banoasa afacere, iar acum, intr-un dosar instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Insa, chiar daca a trecut mai bine de un an si jumatate de cand Jurnalul National a dezvaluit o serie de nereguli si potentiale fraude, dosarul DNA este inca in faza actelor premergatoare. Procurorii au la dispozitie nu mai putin de cinci rapoarte care pot servi ca punct de plecare in investigatie: al corpului de control al Ministerului Transporturilor, al Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala, al Autoritatii de Control al Guvernului, al Curtii de Conturi si al Garzii Financiare.


RETEAUA H5N1. Pe scurt, desfasuratorul "tunului" aviarei a aratat astfel. SC Lumi, obscurul SRL-ul din Iasi cu un singur angajat si cifra de afaceri de cateva milioane de lei vechi, a primit spre realizare operatiunea de dezinfectie pentru combaterea gripei aviare pentru intreaga tara prin selectie de oferte, invocadu-se starea de urgenta. Cu toate ca operatinea de dezinfectie pentru combaterea gripei aviare se derula inca din octombrie 2005, Ministerul Transporturilor care gestiona cele mai mari fonduri tacea malc. Abia in ianuarie, dupa o luna de solicitari repetate, Transporturile au binevoit sa dezvaluie suma care fusese cheltuita pana la acea data: peste 4 milioane de euro. Pe masura ce conexiunile se devoalau, secretomania de la Ministerul Transporturilor a capatat inteles. Jurnalul National a identificat o serie de legaturi de afaceri intre Tonel Ursachi, patronul SC Lumi SRL, si Victor Butean, director in cadrul Agentiei de Sanatate Publica, structura care avea obligatia sa verifice modul in care se derula dezinfectie. Bomboana de pe coliva a fost o discutie purtata chiar inainte de semnarea contractelor in biroul fostului secretar de stat Constantin Dascalu al Ministerului Transporturilor, in cursul careia acesta le-a spus directorilor Companiei Nationale de Autostrazi sa efectueze dezinfectia cu SC Lumi SRL. La intalnire participau atat Tonel Ursachi, patronul SC Lumi SRL, cat si Mihaela Hancu, directoarea Agentiei de Sanatate Publica din cadrul Ministerului Transporturilor. Existenta intalnirii ne-a fost confirmata la vremea respectiva atat de Tonel Ursachi, cat si de Constantin Dascalu. Din acel moment, banii au continuat sa curga fie ca au existat sau nu (perioada ianuarie-martie 2005) contracte cu SC Lumi SRL.


"APÅ DE PLOAIE". Prima structura care s-a sesizat la dezvaluirile din presa a fost Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, care a si confirmat cele prezentate. Corpul de Control a solicitat si o analiza de specialitate a Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala (IDSA), care sa certifice calitatea substantelor. Constatarile au fost scandaloase: operatiunea se desfasura in conditii precare de igiena, iar concentratia substantelor era sub limita.  A urmat verificarea Autoritatii de Control a Guvernului (ACG), iar, la 20 august 2006, ministrul Cristian David, seful ACG, confirma finalizarea cercetarilor si trimiterea raportului la Parchet, sustinand ca "avem suficiente indicii cu privire la savarsirea unor fapte care intra sub incidenta penala". Indiciile vizau atat modul de atribuire a contractului (lipsa experientei anterioare cu privire la prestarea serviciilor de dezinfectie, dar si a unui numar de angajati suficient pentru un contract de o asemenea anvergura), dar si tarifele de peste patru ori mai mari decat costul real al operatiunilor efectuate (constatare care a apartinut Garzii Financiare).


MENAJATII. Daca implicarile fostului secretar de stat al Ministerului Transporturilor, Constantin Dascalu, a sefei Agentiei de Sanatate Publica, Mihaela Sorina Hancu, si responsabilitatile directorilor Companiei Nationale de Autostrazi si CFR SA au fost confirmate de Autoritatea de Control a Guvernului, la bursa zvonurilor se vorbea si despre implicari la nivel de ministri. Unele dintre acestea zvonuri se bazau si pe documente destul de bizare. A nascut suspiciuni un ordin al ministrului Gheorghe Dobre nepublicat in Monitorul Oficial si a carui nulitate pe acest motiv a fost exprimata chiar de Consiliul Legislativ. Speculatii au existat si in ceea ce priveste felul in care ministrul Gheorghe Flutur a interpretat legislatia privind dezinfectia, hotarand sa stropeasca pe suprafete mari tot ce misca, viu sau nu.


Jurnalul National a descoperit si o potentiala filiera de drenare a banilor care ducea catre furnizorii de substante dezinfectante ai SC Lumi SRL, care aveau interesante conexiuni cu Razvan Taru, secretar general al Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Autoritatea de Control a Guvernului nu a sapat insa in nici una dintre aceste directii, iar Cristian David sustinea ca este treaba procurorilor sa aprofundeze cercetarile: "Am vazut si niste corelatii cu firme din Cluj (n.r. -   furnizorii de substante dezinfectante), dar ele sunt in spatele problemei de natura administrativa asupra contractului, asupra modului in care Lumi si-a executat obligatiile, si eu le-as pune in sfera celeilalte probleme, a exercitarii unei actiuni de influenta".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.