Guvernul de la Roma nu este multumit de proiectul de reforma a Parlamentului European (PE), propus de eurodeputatii Adrian Severin (PSE) si Alain Lamassoure (PPE-DE), care prevede reducerea numarului de europarlamentari italieni, informeaza AFP. Seful guvernului italian, Romano Prodi, s-a intalnit, joi seara, cu francezul Alain Lamassoure, coraportor al proiectului de reforma, caruia i-a spus ca adoptarea acestui document „ar dezechilibra traditionala paritate numerica intre parlamentarii italieni, francezi si britanici“, precizeaza un comunicat al Presedintiei Consiliului italian. De asemenea, Adrian Severin a explicat joi, in Parlamentul italian, reforma distributiei locurilor in PE.