In aceasta vara, romanii Teodora Vid, Cristian Boboc si Stefan Matache au infipt tricolorul la 6.194 de metri, pe McKinley, cel mai inalt virf din America de Nord.

Virful McKinley, vazut din Parcul National Denali Plecati din Romania pe 25 mai, trei romani au cucerit, pe 12 iunie, colosul din Alaska. Bucuresteanul Cristian Boboc povesteste pentru Cotidianul zborul nesfirsit deasupra ghetarilor, lupta cu vintul, senzatiile de pe culme si cum se visleste mai apoi printre sloiuri inspre ghetarul Columbia.

Cum ati ales Alaska?

Expeditia ii este dedicata lui Viorel Negoita, mort in decembrie 2004, pe care am planuit-o, de altfel, inca din vara acelui an, cind urcasem amindoi pe Kilimanjaro. Pe 29 mai eram deja pe ghetarul din apropierea masivului, la 2.200 de metri. McKinley sau Denali ("cel inalt"), cum ii zic nativii, este imens. Cind l-am vazut prima data, din avion, in timp ce ne apropiam de el, ne-am speriat. Inghesuiti cu tot cu bagaje in avionul mic Cesna, de patru locuri, am aterizat in vreo 45 de minute direct pe ghetar.

Ati inceput ascensiunea de indata?

Nu. Dupa o noapte petrecuta la cota 2.400 m plecam mai departe spre 3.400. Ne miscam greu dimineata cu strinsul cortului, dar, nefiind niciodata intuneric, nu prea ne grabeam. In ziua a treia am reusit sa ne ducem o parte din bagaje la 4.100 de metri. Vintul batea asa de tare incit am facut turturi la nas. Ziua urmatoare ne-am incapatinat sa urcam la 4.300 de metri. Ne-am trezit fara nici un stres pe la 9.30. Cind am scos insa capul pe usa cortului, am constatat ca inca batea vintul. Ne-am obisnuit deja ca dimineata vremea e mai rea si se imbunatateste dupa prinz. O zi mai tirziu, pe 2 iunie, vremea era excelenta, era cald si nu batea vintul. Am facut chiar si o mica baie in zapada. Era si ziua lui Viorel Negoita, asa ca i-am aprins o luminare. Ar fi implinit 28 de ani. Mai apoi, a trebuit sa stam in asteptarea vremii bune la 4.300 de metri timp de noua zile. Pe 10 iunie avem prima tentativa de a urca pe virf, dar ne-am dat seama ca vintul bate foarte tare si dupa ce am mers putin ne-am intors la cort.

In tabara de la 5.200 de metri. Vederespre adapostul de la 4.300 de metri Cum a fost ziua virfului? Nu credeam ca vom sta la coada ca sa urcam pe virf. Prima coada era inainte de iesirea in Denali Pass. La un moment dat, Stefan Matache, unul dintre colegii romani, incepe sa se simta rau si o ia inainte. Eu cu Teodora Vid, colega noastra, am mers normal, in rind cu toata lumea, si ne-am intilnit pe virf cu Stefan, care ne astepta acolo de doua ore. A doua coada a fost pe creasta dinainte de virf, pe care am facut cam jumatate de ora. Pe culme am stat aproape o ora, in care am vorbit la telefon inclusiv cu cei de-acasa, prin satelit.

Care a fost cel mai dificil moment al expeditiei?

Coborirea, fara doar si poate. Am mers aproape non-stop de la 11.00 si pina ziua urmatoare la 6.00. Erau multe crevase acoperite de zapada, insa vizibile pe alocuri din cauza caldurii. Am preferat tocmai de aceea sa mergem noaptea pentru a evita riscurile, insa am auzit in dese rinduri zapada scirtiind sub picioarele noastre.

Cu caiacul spre tone de gheata

Dupa ce au coborit de pe munte, cei trei romani au mai avut la dispozitie o saptamina si jumatate de calatorie prin Alaska. Una dintre tinte a fost ghetarul Columbia, cel mai rapid ghetar din lume. Columbia masoara 51 de kilometri lungime, doi kilometri latime si 550 de metri grosime, din care 70 sint sub nivelul marii. „Am platit cu ceva emotie cei 200 de dolari pentru excursia cu barca si caiacul pina la ghetar. Dupa vreo ora de mers pe mare am ajuns. Am descarcat caiacurile si ne-am pus pe vislit. Sint nori, dar ghidul ne-a explicat ca e mai bine asa, pentru ca gheata capata astfel un albastru intens. Dupa ce am vislit o ora printre aisberguri, am ajuns pe malul din apropierea ghetarului", spune Boboc.

Priveste mai multe fotografii din timpul expeditiei

GALERIE FOTO