TEHNICA DEGEABA - Calculatoarele care casca gura
Ion Cristoiu va lansa in curand "Lumea vazuta de un roman rupt in fund-volumul 2". Jurnalul National va prezinta in premiera un fragment din acest volum.  
In calatoria din 1999, nimerim insa la un hotel de lux: Belgrad. Ni se spune, chiar din avion, ca e unul dintre cele mai occidentale hoteluri din Moscova. Confratii mai tineri sar in sus de bucurie. Nu l-au citit pe Gogol sau, daca ma gandesc bine, nici nu cred sa fi auzit de un asemenea cetatean. Cum in materie de rusi nu se pricep decat la fotbal, inclin sa cred ca l-ar confunda cu un atacant de la Dinamo Kiev. Unul transferat recent de la Sahtior Donetk. Intuind ca Rusia nu s-a schimbat in cei trei ani de la ultima calatorie, nu impartasesc deloc entuziasmul tovarasilor de drum. Urma sa ajungem la hotel abia seara, dupa incheierea zilei de program oficial. Astfel ca de la aeroport am fost dusi direct la primul punct al vizitei. Timp de vreo jumatate de zi m-am straduit sa temperez trairile intense ale celorlalti in asteptarea clipei cand vom fi la hotel. "Cum ajung, iau cheia, urc in camera, fac un dus si ma culc" - viseaza, cu ochii deschisi, pe culoarele Guvernului rus, o tanara gazetarita. Cu toata delicatetea, pentru a nu zdrobi, fara sa vreau, o gingasa iluzie, caut s-o trezesc la realitate. Greul de-abia acum incepe! - ii soptesc, cu un aer misterios, de Edmond Dantes devenit Conte de Monte Cristo. O sa vezi cat o sa patimim pana ne vor da cheia! Amestec bizar Orient-Occident. Viata ma confirma din plin. Hotelul Belgrad e o cladire moderna, asezata ultracentral, la cateva sute de metri de Arbat. Cu toate acestea, el nu difera prea tare de Akademiceskaya din 1996 si, mai ales, de hotelurile in care am stat pe vremea raposatei URSS. Si aici ne confruntam cu spinoasa problema a adevaratei usi. Desi sunt patru asemenea dispozitive, evident, doar pe unul se poate intra in hotel. Celelalte, desi dotate cu geam, maner, ba chiar si cu indemnul, "Impingeti!", in rusa si engleza, raman de lemn Tanase. De cum pasim inauntru, ne trezim izbiti in falca de un jet de aer cald. E binecunoscutul mecanism rusesc de adaptare la gerurile siberiene. L-am intalnit si in fosta Uniune Sovietica. Il intalnesc si in noua Rusie. Il voi intalni si in Rusia mileniului urmator, daca ar fi posibil sa traiesc atat. Inainte de a plonja in aerul siberian de afara, administratia iti face cadou un jet de aer cald. Ca sa nu te congelezi imediat. Sa te congelezi dupa cateva clipe, pentru ca efectul acestuia nu tine mai mult de cativa pasi. Adevaratul hol, lobby, cum i se zice de catre specialisti, e un amestec bizar de Occident si Orient. N-apucam sa facem cativa pasi, ca ne si opreste un haidamac. Jumatate din Rusia europeana, jumatate din Rusia de dincolo de Urali. E un fost luptator in Afganistan, convertit, cu mari dificultati, la ipostaza de portar. Desi valizele pe care le caram vorbesc de la sine, el gaseste de cuviinta sa ne supuna unui intreg interogatoriu: cine suntem? de unde venim? ce vrem? Supravietuind acestui moment, descoperim, pe dreapta, un bar pe ale carui scaune stau cocotate niste cetatence prea dezbracate pentru a avea vreo indoiala asupra prezentei lor in local. In nici un caz nu stau acolo, la o cafea, pentru a angaja cu straini ca noi o dezbatere despre puritatea sufle-teasca in opera lui Lev Tolstoi. Eternul suflet slav. Desi receptia e inzestrata cu calculatoare si tinere foarte occidentale, surprind imediat, nu fara satisfactie, eternul suflet slav. Primirea cheii ne ia aproape o ora.   La orice hotel din lume, te prezinti la receptie, iti spui numele, ti se da cheia si, cu mainile in buzunar, deoarece in lobby vegheaza cativa baieti in uniforma de caratori, urci in camera. Aici, la ultra-occidentalul Belgrad, procedurile de cazare sunt cele de pe vremea lui Lenin. Poposesti mai intai la un ghiseu, unde te ia in primire o juna, pe cat de atragatoare, pe atat de iscoditoare. Mutand privirile de la tine la computer si invers, interlocutoarea iti cere o gramada de date. Cum numele nostru e greu de transcris in chirilice, am nevoie de un sfert de ceas ca s-o conving ca ma cheama Cristoiu si nu Cristiev. Pana la urma ajungem la un compromis. Cadem de acord amandoi ca ma cheama Cristoi. Inmanandu-mi cartoska, pe care scrie, evident, Cristoi, si surazand din toata personalitatea sa de sovietica trecuta la economia de piata, duduia ma indruma la un alt ghiseu. Aici trebuie sa astept vreo jumatate de ora. Juna in ghearele careia am picat consemneaza in calculator datele din pasaport doar in pauzele, extrem de rare, dintre numeroasele si bogatele conversatii telefonice. Din turuiala ruseasca, dar mai ales din evolutiile fetei, inteleg ca o enerveaza rau de tot numitul Kolea. Nu atat de tare, totusi, incat sa-mi arda mie una in cap cu mouse-ul. Suficient insa ca sa-mi arunce priviri nimicitoare, de partizana in Marele Razboi pentru Apararea Patriei, cand ma pune dracua€™ sa tusesc semnificativ. Dialogul telefonic se incheie ca intr-un film sovietic. Cu o impacare semnificata de mai multe tucaturi imaginare.   CAMERA PLATITA IN RUBLE CONTRA PASAPORT. Primesc, in fine, cheia. Nu insa si pasaportul. Pentru asta trebuie sa platesc mai intai camera. Nu in dolari, pentru ca tranzactiile in valuta sunt interzise in Rusia, ci in ruble. Caut cu privirea arhicunoscuta casa de schimb, prezenta in toate holurile de hotel mai acatarii din lume. N-o gasesc, desigur. Dau insa peste un afis potrivit caruia casa de schimb a hotelului e inchisa pe un timp nedeterminat. Daca vreau sa fac din dolari ruble, trebuie sa ies din hotel si s-o iau pe Strada Arbat, unde s-ar afla o casa de schimb. Asa ne spun Natasele de la receptie. Nu fara anumite indoieli perceptibile in glas. Se afla azi-dimineata. Nu e sigur ca se mai afla acum, seara. S-ar putea sa fi fost jefuita intre timp! Fata de toti cei din grup, aveam avantajul de a-l sti pe de rost pe Gogol, singurul ghid valabil pentru Rusia pe cateva milenii. De aceea, de cum vazusem o casa de schimb in holul Senatului, ma si grabisem sa transform in ruble niste dolari. Ceilalti din grup nu mi-au urmat exemplul. Ba chiar s-au uitat la mine cu o oarecare suspiciune. Vazandu-i descumpaniti total in fata Receptiei, deoarece, pe de o parte se intrebau unde sa lase valiza, iar pe de alta, se gandeau ca nu pot lua cheia fara sa achite camera, m-am simtit razbunat. Cum sunt insa un admirator al sufletului slav, m-a incercat si o puternica mila. Cu acest sentiment dostoievskian, i-am lasat in hol, am urcat in camera si i-am gasit, la intoarcere, dupa o ora, tot in hol. Intrebandu-se de unde si in ce fel sa faca rost de ruble ca sa li se dea cheia.