PUNCTUL PE EI
Meciuri aprige in Liga Campionilor. Dispute pe muchie de cutit in Cupa UEFA. Subiecte tari, amplu tratate. Temele sportive nu pot face insa o concurenta distrugatoare apetitului nostru proverbial pentru scandal si mondenitati. Fudulia lui Gigi Becali si obsesia Cristi Chivu iau fata interesului pentru meciurile pe care Steaua, Dinamo si Rapid le-au disputat la mijloc de saptamana.    


Goliciunea mai mult dezolanta decat indecenta a tribunelor din Ghencea este pusa, in principal, pe seama relatiei conflictuale dintre patron si suporteri. Pretextul este construit cu abilitate in dublu scop. Pe de o parte, ofera prilejul unui nou afront, oricand binevenit, care tinteste aroganta si comportamentul dictatorial de care se face vinovat George Becali. Pe de alta parte, ascunde adevaratul motiv al dezinteresului pentru meciul Steaua - Arsenal. Pentru ca le este greu celor care iubesc Steaua sa recunoasca faptul ca au fost zgorniti din tribune de evolutiile neconvingatoare ale echipei favorite. Daca Steaua ar fi avut start bun in campionat, daca n-ar fi marcat doar sase goluri in opt etape, daca ar fi convins prin joc si ar fi realizat un rezultat pozitiv la Praga, biletele n-ar mai fi fost scumpe. Becali ar fi fost injurat, dar ignorat, iar tribunele ar fi devenit neincapatoare.


Inertia a functionat si dupa meci. Evolutia echipei, una meritorie in raport cu contextul, a fost trecuta in umbra comentariilor savuroase cauzate de acelasi Becali si visele sale zbarcite. Patronul a fost ironizat la greu, pentru ca Anton, Anton cel sfant, nu a marcat asa cum pronosticase preacucernicul. As zice ca e-n regula daca n-as observa ca umoristii trec cu vederea un amanunt. Nici lor nu le-a iesit pronosticul scorului fluviu, cu foarte multe goluri marcate de arsenali. Le-a iesit doar zero, acela din dreptul Stelei. Dar la autoironie baietii sunt de zero-zero, adica nuli.


Sa ne ocupam putin si despre obsesia Chivu. Deranjeaza baiatul acesta cand nu accepta transferurile propuse de procuratorii cu pix, deranjeaza cand joaca, cand nu joaca, cand i se intampla sau nu i se intampla. Deranjeaza, de fapt, tot timpul. A devenit o obsesie, pentru ca este castigator permanent in meciul cu cei condamnati sa se ascunda printre firimiturile vietii. La el, banii si gloria, la ei, umilinta. La el, fetele frumoase si posibilitatea de a alege, la ei, soseaua de centura si peretii stropiti. Ei se bucura pentru eliminarea lui Chivu in meciul lui Inter cu PSV, eu ma bucur ca a jucat si ca, probabil, va juca si in meciul Romania - Olanda. La Voce da€™Italia scrie: "Inter a tremurat in minutul 65. Chivu a fost trimis mai devreme la dusuri, lasandu-si echipa in 10, dar mai ales fara un fundas care pana atunci jucase foarte bine". Ei sunt italieni. Noi nu.