Efectele degradante ale crizei de identitate

O atare sinceritate nu ma indreptateste, insa, in lipsa calificarii, nici sa-i invat pe poeti cum sa scrie, nici sa fac uz de eventuala incredere publica de care ma bucur in cu totul alt domeniu, spre a cere lumii sa cumpere si sa citeasca doar cartile autorului meu preferat. Procedand astfel, imi asum identitatea: sunt jurist si om politic. In rest, nu ma pronunt public caci sunt doar amator si cu obscurul constiintei mele nu vreau sa adancesc intunericul din cugetul altora.
Sunt, insa, unii care nu se simt bine in pielea lor. Ei au, de aceea, nevoia sa invadeze teritorii care le sunt straine. Cu cat se afunda mai mult in ele cu atat traiesc un sentiment mai puternic de stanjeneala, constatand asimetria dintre cunostintele lor si cele ale interlocutorilor care actioneaza pe teren propriu. Dezechilibrul egoului prea mare evoluand intr-un spatiu prea mic, asociat dezechilibrului dintre competenta totdeauna prea mica a amatorului (fie el si de geniu) obligata a se compara cu competenta inevitabil mai mare a profesionistului (fie el si modest) creeaza o frustrare imensa ce cauta a se compensa prin extremism.
Cand un atare extremism se manifesta la imbecili sau la persoane fara impact in viata publica, el produce un efect care merge de la ras la indiferenta. Problema devine grava atunci cand criza de identitate, conducand spre extremism, apare la personalitati publice inteligente. Mai mult, daca asimetriilor subiective amintite li se suprapun si asimetrii obiective (de ordin social - persoana in cauza are un statut social mostenit inferior meritelor sale intelectuale - sau de ordin bio-fiziologic - persoana sufera de infirmitati care o fac sa se simta inferioara intr-un context in care altminteri are abilitati ce ar indreptati-o la excelenta), efectul este devastator.
Intelectualii in criza de identitate - ai Presedintelui sau nu - simt nevoia sa dea un fundament principial si rational extremismului lor de compensatie. De aceea pervertesc logica discursului si printr-un mesaj cu atat mai seducator cu cat este mai aberant, cu atat mai confortabil cu cat face mai putin apel la ratiune si cu atat mai convingator cu cat excita mai mult instinctele rele, contamineaza societatea cu intoleranta si exclusivism pavand drumul spre dictatura.
A numi spirit critic cultul personalitatii presedintelui, a defini drept refuz de aliniere sustinerea nenuantata a proiectelor politice lansate de seful statului, a pretinde ca antiparlamentarismul si antipartidismul exprima atasament fata de democratie, a afirma ca in criza de identitate se afla democratii care isi asuma crezul acceptand inclusiv slabiciunile democratiei, iar nu adeptii autoritar-populismului care refuza sa isi asume explicit (non)valorile in care cred, insistand sa se prezinte drept adepti ai practicilor democrate pe care le neaga, a trata minoritatea drept elita si gustul ei pentru dictatura drept meritocratie, a face din excluderea liderilor de opinie terapie de democratizare si din delegitimarea dezbaterii act de disciplina, sunt doar cateva exemple ale acestui discurs politic pervers si periculos, ambiguu in forma si fascistoid in continut. Ele masoara efectele degradante ale crizei de identitate asupra unor intelectuali care au instaurat o adevarata teroare impotriva gandirii libere spre a o substitui cu o gandire de lemn exprimata printr-o noua limba de lemn. Invingandu-ne teama si sila, trebuie sa ne opunem unei asemenea amenintari.

---

Despre autor: