Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a prezentat, joi, in fata plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului, textul motiunii de cenzura initiata impotriva Guvernului Tariceanu 2 si intitulata "1000 de zile de haos. Sfarsitul guvernarii
Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a prezentat, joi, in fata plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului, textul motiunii de cenzura initiata impotriva Guvernului Tariceanu 2 si intitulata "1000 de zile de haos. Sfarsitul guvernarii de dreapta".

Citirea motiunii de cenzura a durat aproximativ jumatate de ora. Cei aproape 300 de parlamentari prezenti la sedinta comuna  au ascultat in liniste citirea motiunii, fara a se manifesta. Motiunea de cenzura impune senatorilor si deputatilor o "optiune de constiinta": fie decid demiterea actualului Guvern, fie "deschid calea" catre o "noua formula de guvernare", cu un nou program de guvernare.

"Dupa trei ani de la preluarea puterii de catre alianta portocalie si la sase luni de la instalarea Guvernului Tariceanu II, suntem astazi in fata unei optiuni de constiinta: demitem, prin vot, acest guvern incompetent, lipsit de sprijin politic in Parlament si deschidem calea spre o noua formula de guvernare, cu un nou program care sa raspunda nevoilor Romaniei, sustinut de o majoritate parlamentara transparenta, sau incurajam, iresponsabil si cu grave consecinte asupra dezvoltarii Romaniei, mersul catre un model de societate neeuropean, catre o societate profund divizata si polarizata", se arata in preambulul motiunii de cenzura.

Totodata, textul nuanteaza "optiunea de constiinta" impusa: "Dorim sa aducem stabilitate in tara si sa punem capat celor trei ani de conflicte politice succesive, care au generat ineficienta guvernamentala si neliniste sociala sau dorim sa pastram un Guvern de amatori, incapabil sa gaseasca solutii pentru principalele probleme ale romanilor".

In preambulul documentului se arata, totodata, ca la 3 aprilie 2007, momentul prezentarii in Parlament a Guvernului restructurat, PSD a insistat asupra faptului ca votul sau nu este, "sub nicio forma, un vot de incredere in noul Guvern Tariceanu sau un cec in alb pentru politicile pe care le propune".    

"Atunci am spus ca nu facem decat sa punem putin nisip sub rotile Guvernului, care patineaza, si ca ne pastram intreaga independenta de vot si de actiune politica in Parlamentul Romaniei. Dupa sase luni de guvernare dezamagitoare, constatam ca Guvernul nu mai patineaza, ci se scufunda. In aceasta situatie, avertismentul nostru dat in Parlament pe data de 3 aprilie - pana la urma, singura solutie va fi o masina noua - se concretizeaza prin aceasta motiune de cenzura", se arata in document.Potrivit PSD, actuala criza politica profunda este rezultatul "incompetentei guvernarii de dreapta din ultimii trei ani de zile".

In motiune este criticat faptul ca actuala guvernare de dreapta a reusit "performantele" de a absorbi 0% din fondurile comunitare si de a construi 0 Km de autostrada. "Majoritatea artificiala, impusa impotriva vointei electoratului in 2004 de catre presedintele Basescu, s-a destramat, Alianta PNL-PD a murit, iar Guvernul ultraminoritar PNL-UDMR a ramas sa stinga lumina. Acum, daca ne uitam in Parlamentul Romaniei, ne dam seama ca acest guvern si-a pierdut sustinerea. Prin urmare, nu mai reprezinta vointa majoritatii alegatorilor. Guvernul actual si-a pierdut increderea majoritatii populatiei", se arata in textul motiunii.

PSD sustine, de asemenea, ca Romania a evoluat in ultimii ani catre un "model de societate neeuropean", in care rezultatele dezvoltarii sunt insusite exclusiv de catre o minoritate de 10% din populatie, privilegiata de guvernele dreptei, care se manifesta tot mai agresiv, in dispretul legii, atat in obtinerea bunurilor publice, cat si in utilizarea lor.

"Prin aceasta motiune, PSD isi face datoria de partid responsabil de opozitie si exprima ingrijorarea majora a peste 90% dintre romani sub ochii carora se nasc doua Romanii opuse si ireconciliabile: o Romanie a opulentei si dispretului social si o Romanie a saraciei umilitoare si a frustrarilor sociale de tot felul. O Romanie a celor 200.000 de bogati, care pot cumpara «dreptate», «sanatate», «educatie», «cultura», servicii de calitate, statut social, iar la polul opus, o alta Romanie, cea a unei largi majoritati de exclusi, care se chinuie sa supravietuiasca in saracie, chiar avand un loc de munca si un venit", se arata in motiune.

De asemenea, in text se precizeaza ca miza acestei motiuni de cenzura nu este doar inlocuirea actualului guvern, ci schimbarea directiei de evolutie a Romaniei, "de la capitalismul oligarhic si exclusivist - la un model european de organizare a societatii".

In motiune este criticata atitudinea Cabinetului Tariceanu fata de proiectul Legii pensiilor, initiat de PSD, faptul ca agricultura a fost adusa "la sapa de lemn", dar si lipsa de preocupare fata de accesarea fondurilor comunitare. Este criticat, totodata, si faptul ca sistemul de invatamant romanesc "deviaza puternic de la proiectia modelului european", dar si faptul ca Ministerul Sanatatii este, de departe, "cel mai bolnav organism public din Romania".

"Domeniul justitiei este terenul in care relatia contorsionata dintre PNL-PD a produs poate cel mai mare rau in ultimii ani", se mai arata in text, apreciindu-se ca "netemeinicia" reglementarilor promovate de Monica Macovei si sustinute astazi de Tudor Chiuariu este evidenta.

De asemenea, in textul citat se face referire si la politica externa a Romaniei, despre care PSD afirma ca a devenit in ultimii ani "corolarul de incompetenta al politicii interne romanesti".

"Relatiile cu toti vecinii sunt proaste sau, in cel mai bun caz, reci, ceea ce marcheaza esecul diplomatiei guvernamentale romanesti din aceasta perioada si deopotriva esecul diplomatiei personalizate a lui Traian Basescu", se mai precizeaza in textul motiunii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.