Fostul presedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, i-a avertizat miercuri pe conationalii sai cu privire la riscurile unei reaparitii a stalinismului, afirmand ca tara lor risca sa uite trecutul nefericit, relateaza Reuters.

"Ar trebui sa ne am
Fostul presedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, i-a avertizat miercuri pe conationalii sai cu privire la riscurile unei reaparitii a stalinismului, afirmand ca tara lor risca sa uite trecutul nefericit, relateaza Reuters.

"Ar trebui sa ne amintim de cei care au suferit, deoarece aceasta a fost o lectie pentru noi toti", a afirmat Gorbaciov intr-o conferinta de presa sustinuta cu prilejul aniversarii a 70 de ani de la instalarea regimului dictatorial al lui Iosif Stalin.

"Trebuie sa eliminam din noi insine orice urma de stalinism, nu in picaturi mici, ci cu paharul sau chiar cu galeata", a adaugat fostul lider sovietic. "Exista oameni care sustin ca presedinitia lui Stalin a fost o Epoca de Aur, in timp ce teoria lui Nikita Hruscev a fost o mare utopie, iar neostalinismul lui Leonid Brejnev a fost continuarea Epocii de Aur", a comentat el.

In timpul Marii Terori staliniste, din august 1937-noiembrie 1938, 1,7 milioane de cetateni rusi au fost arestati, dintre care 818.000 au fost executati, au declarat membrii grupului pentru drepturile omului, Memorial.

Istoricii estimeaza ca pana la 13 milioane de persoane au fost ucise sau trimise in lagare de munca in fosta Uniune Sovietica intre 1921 si 1953, anul in care Stalin a murit.

In pofida recordului de victime din timpul regimului lui Stalin, sondajele recente arata ca foarte multi tineri rusi au o parere favorabila despre fostul lider sovietic, iar anul acesta au existat incercari de a relua practicile lui abuzive, care au avut ecou in randul tinerilor nationalisti. Aproape 45 la suta dintre acestia afirma ca Stalin a facut mai mult bine decat rau, iar jumatate considera ca a fost un conducator intelept, potrivit unui sondaj realizat in iulie de centrul Iuri Levada.

Un serial documentar difuzat la ore de maxima audienta la inceputul acestui an a atras o serie de critici vehemente deoarece a incercat sa il infatiseze pe Stalin intr-o noua lumina, in calitate de persoana care avea o constiinta, iar in ultimile zile de viata, aflata in cautarea relatiei sale cu Dumnezeu.

Presedintele Vladimir Putin nu l-a laudat niciodata pe Stalin, dar a reusit sa starneasca o serie de controverse in cadrul unei intalniri cu profesorii cand a afirmat ca Rusia "nu ar trebui sa permita altora sa ne impuna un sentiment de vinovatie", adaugand ca statul "nu a avut pagini atat de sumbre (de istorie) ca in cazul nazismului".

Un nou manual de istorie redactat in parte de seful echipei de strategi politici ai lui Putin, Vladislav Surkov si publicat in iunie il descrie pe Stalin ca fiind dur, dat in acelasi timp "cel mai de succes lider al URSS". Manualul prezinta foarte putine detalii cu privire la Marea Teroare, subliniind in schimb realizarile lui Stalin in ceea ce priveste relansarea economiei sovietice dupa cel de al doilea razboi mondial si industrializarea tarii.

"In timpul regimului sau, teritoriul tarii s-a extins pana la granitele fostului Imperiu Rus (si uneori chiar dincolo de acestea), s-a castigat cel mai mare razboi  - Marele Razboi Patriotic, s-a realizat industrializarea si s-a revolutia culturala" din Rusia, scrie manualul.

Gorbaciov, apreciat in Occident ca fiind liderul care a pus capat Razboiului Rece, dar contestat de multi conationali rusi pentru ca se afla la conducere in momentul destramarii Uniunii Sovietice, a stranit discutii aprinse in cadrul conferintei pe tema acestui manual.

Se pregateste o ampla campanie de revizuire a istoriei colective", a declarat Irina Scerbacova, coordonator de proiect in cadrul gruparii Memorial. "Le transmitem (tinerilor rusi) jumatatre minciuni si jumatate adevarul, iar la sfarsit vom avea niste cinici perfecti", a explicat ea.
Mediafax


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.