Daciana Sarbu s-a dus pe stadion ca sa inteleaga barbatii si a iesit convertita la microbism. George Pruteanu nu se uita la fotbal, ci, asemeni lui Constantin Noica, la fotbalitate. Cei doi descriu pentru Cotidianul in ce culori e pictata fata fotbalului pe care o vad ei.

PRO • George Pruteanu – profesor

Mercantilizare paroxistica

Sint un om care apreciaza si joaca, si jocul, amindoua imi plac, sint un om intr-un fel jucaus. Dar de fotbal m-a indepartat mercantilizarea paroxistica, a devenit o afacere in care se vehiculeaza sume imense. Apoi m-a indepartat si faptul ca jucatorii se vind acum asa cum se vind pixuri si biciclete, e un fel de intoarcere la sclavagism. Al treilea motiv ar fi ca pentru mine echipa inseamna un grup de oameni animati de idealuri comune, pofte comune, obirsie comuna, or, echipele de azi sint mai mult niste selectionate internationale. Mai e si fenomenul ingrozitor al violentei, din teren si din jurul terenului. Inainte de ’89 eram la Valea Vinului si Andrei Plesu imi povestea cum l-a mirat ca l-a gasit pe Constantin Noica privind la televizor un meci de fotbal. Fireste, Plesu s-a mirat, nu se astepta ca in preocuparile lui Noica sa intre asa ceva. La care eu i-am spus: „Andrei, poate ca nu se uita la fotbal, ci la fotbalitate!". Sigur ca era o gluma, adecvata lui Noica. La fotbalitate ma mai uit si eu, cind e vorba de un meci al nationalei.

CONTRA • Daciana Sarbu – deputat

Atmosfera emotionanta

Eu am inceput sa merg la stadion pentru ca incercam sa-i inteleg pe barbati. Mai mult ca o munca de investigare, nu ca-mi placea fotbalul in mod deosebit. Acum atmosfera de acolo chiar imi place, te prinde si e chiar emotionanta. Eu tin, din patriotism local, cu Poli Timisoara si, de cind m-am mutat in Bucuresti, cu Steaua, dar nu merg la meciurile in care Steaua joaca cu Dinamo si Rapid, unde se bat, nu inteleg un asemenea comportament. Am mai fost si la Barcelona cind juca cu Real Madrid si nu se intimpla asa, chiar m-am simtit ca la teatru, fiecare pe locul lui, se aplauda, se cinta, cind se bucura, se bucura, cind se supara, se supara, striga, fluiera, uneori e emotionant, dar nu cu injuraturi sau batai. N-am inteles de ce se fanatizeaza barbatii dupa fotbal, dar nu-i mai condamn. Am observat, am constatat, sint de inteles pina la urma, dupa ce am fost pe stadion, nu ii mai pot condamna, pentru ca mostenesc comportamentul stramosilor stramosilor lor, adica nu mai merg la vinatoare in grupuri, nu mai aduc prada acasa, dar inca mai simt nevoia sa faca si alte lucruri tot in grup.

Primii „hooligans", in secolul XVIII Violenta a fost asociata cu fotbalul inca de la inceputurile acestui sport in secolul XVIII in Anglia, cind meciurile intre echipele rivale se terminau de obicei cu o bataie. Anul 1985 a fost crucial: drama de pe stadionul Heysel din Belgia (39 de morti la finala Cupei Campionilor Europeni) a lansat cooperarea europeana impotriva violentei in fotbal. Huliganii italieni risca intre unu si patru ani de inchisoare, pedepsele putind fi si marite. In Franta, incitarea suporterilor duce la inchisoare, iar recidivistii vor avea interzis 5 ani pe stadioane, fiind chemati periodic la autoritatile desemnate de instanta. Numele de neuitat ale echipelor de fotbal din Republica Moldova, pe www.cotidianul.ro/select