Cazimir Ionescu conspira Securitatea. Pana cand?

I-am spus domnului Csendes sa-mi spuna ce are de spus fara sa ma atinga, altminteri s-ar putea trezi cu capul in gura", a confirmat, conform ziarului, Cazimir Ionescu, eroul faptei. Suculenta exprimare, mai relevant este totusi urmatorul pasaj care mentioneaza cererea "imperativa" (!) facuta de domnul Ionescu ca dosarele preotilor sa nu fie inca deschise: "Am considerat ca e mai bine sa nu stie nimeni nimic din dosare pana dupa alegerea Patriarhului", a spus acest membru al Colegiului CNSAS propus in 2006 pentru inalta functie de catre PSD. Mesajul a fost intarit prin absentarea domnului Ionescu de la sedinta in care urma sa se dea verdicte.
Nu exista nici un motiv sa ma indoiesc de acuratetea acestei prezentari a faptelor, cu atat mai mult cu cat rezoneaza perfect cu ceea ce stiu despre eroul intamplarii. Hazardul istoriei a facut sa ne nimerim, si eu, si domnul Ionescu, in relativ micul Consiliu al Frontului Salvarii Nationale (CFSN), structura cu puteri legislative si executive creata in primele zile de dupa revolutie. Intr-una dintre intalnirile CFSN, prin luna februarie 1990, dupa ce avusesem ocazia sa-mi exprim opiniile cu privire la tema Securitatii, acelasi domn Cazimir Ionescu a venit langa scaunul meu, s-a asezat pe calcaie si m-a intrebat: "Ce aveti, domnule Andreescu, cu Securitatea?". Si mi-a argumentat cat de patriotica si utila fusese acea institutie.
Nu conteaza deloc ce i-am replicat eu, ci faptul ca persoana ce-si lua atunci statutul de purtatoare de cuvant a intereselor Securitatii a ajuns astazi in fruntea unei institutii chemate sa o deconspire. Fiecare are dreptul sa se schimbe, insa comportamentul domnului Ionescu spune exact contrariul: ca nu s-a schimbat, ci are astazi in chestiunea Securitatii aceeasi atitudine cum o avea in anul 1990. Si acest tip de consecventa ar fi de inteles daca nu ar intra in conflict cu atributiile cu care a fost insarcinat de catre Parlamentul Romaniei. Cererea sa, ca dosarele sa nu fie "inca deschise", si comportamentul subsidiar reprezinta o incercare explicita de a conspira Securitatea. Or, ceea ce face domnul Ionescu este comparabil cu purtarea unui doctor ce ii prescrie bolnavului, premeditat, un medicament fatal. Sau cu atitudinea unui membru al SRI care, in loc sa apere secretele de stat, le comunica amicilor sai kaghebisti. E drept ca in cele doua cazuri, Codul penal e foarte darnic: medicul va fi judecat pentru a-si fi omorat pacientul, ofiterul pentru tradare.
Ce spune insa Codul penal referitor la faptele domnului Ionescu? Acestea corespund variantei agravate referitoare la abuzul in serviciu contra intereselor obstesti. Mai precis, a neindeplinirii cu stiinta a indatoririlor sale de serviciu, avand ca efect o perturbare deosebit de grava a activitatii organizatiei din care face parte. "Perturbarea grava" poate insemna paralizarea activitatilor ce reprezinta menirea organizatiei. Primul care ar trebui sa reactioneze in astfel de cazuri este Parlamentul, cu puterea si indatorirea sa-i revoce pe vinovati. Stim, parlamentarii nu o vor face. Ramane atunci sa intervina justitia, ultima baricada a statului de drept.

---

Despre autor: