Consilierii municipali vor sa ia din buzunarele bucurestenilor cate o jumatate de milion de euro pe an, pentru a finanta o institutie noua, care sa constate ca sute de milioane de euro, platiti tot de locuitorii Capitalei, s-au cheltuit prost in i
Consilierii municipali vor sa ia din buzunarele bucurestenilor cate o jumatate de milion de euro pe an, pentru a finanta o institutie noua, care sa constate ca sute de milioane de euro, platiti tot de locuitorii Capitalei, s-au cheltuit prost in infrastructura RADET. Aceeasi institutie ar avea menirea sa "descopere" ca abonatii regiei de termoficare achita, iarna, facturi prohibitive.
Odata incheiate aceste activitati, noua institutie va propune cheltuirea altor sute de milioane de euro pentru investitii, pe care, de data aceasta, sa le supravegheze cineva, ca sa nu mai fie cheltuite prost, astfel incat bucurestenii sa achite facturi reduse pentru incalzire.
Comisia de Utilitati din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a dezbatut public, vinerea trecuta, aceasta initiativa, justificata, in opinia consilierilor specialisti, de iminenta scumpire, cu 0,32 %, a agentului termic. Membrii CGMB au adus ca argument suprem necesitatea monitorizarii RADET pe motiv ca a cheltuit inutil "sute de milioane de euro" in infrastructura regiei de termoficare, dar si gasirea unor "posibile solutii de reducere a costurilor".
Noua institutie, din care vor face parte cinci pana la sapte specialisti, ar urma sa aiba un buget anual de 480.000 de euro. Din aceasta suma, 300.000 de euro ar fi pentru "cheltuieli proprii de functionare", iar 180.000 de euro pentru "plata studiilor de specialitate si expertilor independenti". Cei aproape jumatate de milion de euro ar urma sa fie platiti de bucuresteni, ale caror facturi pentru consumul de agent termic si apa calda ar creste cu 0,32%. Cu alte cuvinte, cei "cinci pana la sapte specialisti" ar urma sa primeasca lunar 40.000 de euro, pentru a monitoriza activitatea RADET si pentru a da solutii de ieftinire a facturilor platite de populatie pentru consumul de agent termic.
Vanatori de pierderi
"Cota cuvenita pentru finantarea activitatii AMEREB (Agentia Municipala pentru Eficientizare si Reglementare in domeniul Energiei Bucuresti, noua institutie propusa spre infiintare - n.red.) va fi transferata neconditionat in contul AMEREB, plata facandu-se lunar in transe egale cu echivalentul a 40.000 euro, platibili la cursul BNR din ziua platii", se arata in proiectul de infiintare al noii institutii.
Cu salarii cuprinse intre 6500 si 8000 de euro - in functie de numarul de angajati, cinci sau sapte - specialistii nu vor face altceva decat sa constate ceea ce se stie de mult: RADET merge in pierdere. "De 17 ani se investesc sute de milioane de euro in infrastructura RADET, dar modul in care sunt gestionate aceste investitii nu este controlat. Nu exista un contract, nu avem nivel de servicii. Desi este o regie finantata de primarie, modul in care exista aceasta regie nu este stipulat printr-un contract. RADET gestioneaza un patrimoniu, dar trebuie sa o faca in anumite conditii, de eficienta. Trebuie sa masuram ce s-a investit, unde s-a gresit. Noi vom reprezenta mecanismul de masurare a efectelor acelor investitii", a afirmat Radu Dumitrescu, director al ARBAC, participant la discutii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.