Traian Basescu e primul politician care a inteles ca Romania e un cazan de frustrari cu o mie si una de capace, pe care e suficient, daca vrei sa ramii la putere, sa le ridici cite un pic.

Orice ai scrie sau orice ai spune despre Basescu e suspect. Remarci un lucru bun pe care l-ar fi facut, si au fost destule, pierzi un prieten. Il critici, si ai o multime de motive, mai cistigi un dusman. Sau invers. Dupa o mie si una de zile te trezesti cu amici de care nu te leaga de fapt mai nimic sau cu adversari pe care ti-ai fi dorit sa-i indragesti. Ei, si? Ei si ce? Am zis eu ca-i vreo problema? Eu nu vreau sa zic decit ca, in timp ce unii dintre noi incearca sa-l gaseasca, Basescu e mereu in alta parte. Pentru ca mereu sint alte guri de hranit, suflete de impacat, bolnavi de vindecat si, ca sa fiu in ton cu subiectul, adica suta la suta natural, rahati de mincat.

Mandatul de o mie si una de zile al lui Basescu a fost o cursa contra cronometru pentru a satisface o mie si una de pofte. Vrei anticomunism feroce? Ia de-aici, Liicene! Da’ am si eu o rugaminte. Daca se poate, cu tot cu Volodea. Vrei dosare? Ia, Ticule, dosare! Citi kilometri sa fie? OK, mosule. Vreti anticoruptie? Avem cit incape. Cu cine sa-ncepem, cu Nastase sau cu Patriciu? Da’ nu, mai bine cu amindoi ca sa fie toata lumea multumita. Si, culmea, toate astea-s bune. In veci, daca ramii cu capul pe umeri si cu bunul-simt cit de cit treaz, n-ai de ce sa-i reprosezi ca le-a facut. Si cite altele pe care le gasiti in bilantul pe care ziarul nostru il publica azi. Pentru ca spre deosebire de predecesorii sai, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, Train Basescu n-are nici complexe ideologice, nici de inferioritate. N-are decit o pofta nebuna de popularitate si o puternica vointa de a-si face pe plac. E primul politician care a inteles ca Romania e un cazan de frustrari cu o mie si una de capace, pe care e suficient, daca vrei sa ramii la putere, sa le ridici cite un pic. A inteles ca nimeni n-are timp, chef sau inteligenta de a se intreba daca mai exista si un capat sau de a cere o minima garantie ca odata deschise ranile mai pot fi si vindecate. E primul politician care ne-a ghicit pretul si a avut curajul sau tupeul, depinde de gust, de a ni-l oferi pe loc. Din punct de vedere politic acesta e un maxim. Cit pentru un mandat sau doua, adica perfect constitutional. Riscul e sa nu construiesti nimic, dar acesta e un minim. Pentru ca adevarata problema care nu priveste pe nimeni, probabil, in acest moment, e ce se-ntimpla dupa.

In acest moment prima partida e incheiata. PD va face viitorul guvern, premierul va arata exact cum ii place presedintelui, care presedinte va fi acelasi inca cinci ani plus unu. Numai ca lucrurile bune s-ar putea opri aici. Poftele pe care abia de-a reusit in acesti primi trei ani sa le deschida isi vor cere dreptul. Si ceea ce Traian Basescu stie prea bine va trebui sa si recunoasca. Sistemul pentru a carui demolare s-a pus gir isi va cere banii inapoi. Pentru ca in politica iluziile se razbuna. Traian Basescu merita insa aplaudat. Ne-a scutit de o mie si una de batai de cap. Cum chiar el spunea recent, Romania poate merge bine si singura, cu conditia ca Guvernul sa nu-i bage bete in roate. Restul e politica, pe care, daca tot ai timp liber, poti s-o faci cu succes fara sa te coste nimic.

P.S. Singura legatura dintre acest text si titlu, facut ca sa-l vinda, e o fraza pe care am citit-o acum cincisprezece ani intr-un zodiac chinezesc. Cica daca ai de-a face cu o „maimuta" si ai rau de viteza, coboara la prima.