Am vazut o piesa de teatru care mi-a placut atat demult, incat as fi vrut s-o fi scris eu. Am fost sigur ca-mi va ramane pentru toata viata in memorie, ca model de ingeniozitate comica pe un subiect valabil oriunde in lume.

Totusi, am uitat-o. Nu-mi amintesc nimic din mecanica ei interioara. Nu mai stiu cum il cheama pe autor. Cat despre actori, imi vin in minte altii, din alte spectacole. Medicii spun ca, inaintand in varsta, uiti intai lucrurile care s-au petrecut ieri si ca asta inseamna sa dai in mintea copiilor. Se intorc, tot mai proaspete, ca si cum au avut loc ieri, imagini din cea mai frageda pruncie.

Intr-un episod din "Familia Bundy", fiica prostuta refuza sa invete niste cuvinte noi, deoarece nu mai are nici un loc liber in cap. Un cuvant nou, daca e varat cu tot dinadinsul in creier da afara unul mai vechi. Il da afara la intamplare. Inveti unul, care nu-ti trebuie, si pierzi unul care-ti e vital. E posibil ca-n locul piesei, pe care n-as fi vrut in nici un chip s-o uit, sa se fi instalat amintirea unui scandal politic sau poate a unui film de toata mana, de la televizor. Ca si domnisoara Bundy, simt ca in cap nu mai e loc pentru noutati. Am toata mintea ocupata. Cu memoria computerului, e simplu: stergi ce nu-ti mai trebuie si o usurezi. Cu creierul, lucrurile stau exact pe dos. Cand vrei sa ti-l cureti de gunoaie, afanarea gunoiului e operatia care-l fixeaza si mai bine.

Tot intrebandu-ma ce s-a intamplat cu piesa aceea, pe care n-as fi vrut s-o uit niciodata, mi-am dat seama ca n-o vazusem, cum imi placea sa cred, in urma cu un an, ci in urma cu zece. Aici e uitarea mai rea, la trecerea timpului. Nu numai ca gunoiul, cu care-mi umplu zilnic creierul si sufletul televizorul, ziarele si avalansa de evenimente cotidiene imi ameninta un fond stabil de idei, informatii si sentimente, pe care l-am construit muncind din greu in tinerete, dar mi-l si ravaseste, mi-l subtiaza. Sunt tot mai multe lucrurile pe care le detest - cum ar fi golania si prostul gust, ce se revarsa peste tara din cateva canale tv - insa dispretul si furia nu fac decat sa-mi umple memoria cu furie si dispret. Sentimentele negative sunt tot atat de remanente ca si acelea pozitive. Si e atat de obositor sa dispretuiesti, sa te uiti banuitor la oamenii pe care ar fi fost mai bine sa-i simpatizezi, sa-ti umpli mintea cu lucruri care nu dureaza mai mult de o zi! Asa-numita viata trepidanta e de fapt un mod de a nu mai fixa nimic. Nu traim, trepidam!