Senatorii au respins ieri cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a Legii privind salarizarea diplomatilor, considerata de catre seful statului drept excesiva, pentru ca ar crea drepturi salariale diferite fata de restul functionarilor pu
Senatorii au respins ieri cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a Legii privind salarizarea diplomatilor, considerata de catre seful statului drept excesiva, pentru ca ar crea drepturi salariale diferite fata de restul functionarilor publici, informeaza Mediafax. Corpul diplomatic va avea sigur salarii mai mari, pentru ca cererea sefului statului va trece acum la Camera Deputatilor, al carei presedinte, Bogdan Olteanu, l-a asigurat pe ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, printr-o scrisoare, ca Legislativul va revota actul normativ.Senatul a respins, cu 46 de voturi "pentru", 11 voturi "impotriva" si 3 abtineri, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale romanesti din strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare. Presedintele a precizat, in cererea de reexaminare, ca aceasta lege este "excesiva" prin modificarile aduse, care se refera la majorari salariale prin sporirea coeficientilor de multiplicare pentru functiile diplomatice si consulare, cu procente cuprinse intre 85% si 186%, si prin majorarea coeficientilor de multiplicare pentru functiile de executie, cu procente cuprinse intre 186% si 204%. In opinia lui Traian Basescu, acest act normativ creeaza drepturi salariale diferite fata de restul functionarilor statului si accentueaza diferentele existente in sistemul de salarizare a personalului bugetar. Şeful statului a mai aratat ca initiatorii acestei legi ar fi trebuit sa precizeze sursele de finantare si ca, intr-un viitor act normativ unitar de salarizare a functionarilor publici, acestia trebuie stimulati pe baza performantelor. Basescu a mai evocat si punctul de vedere negativ al Guvernului asupra acestei legi si ca Executivul a acordat deja in 2007 o majorare salariala pentru personalul MAE, printr-o Ordonanta de Urgenta. In replica la motivele expuse in cererea de reexaminare a presedintelui Romaniei, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, prezent la dezbaterile din Senat, a declarat ca Guvernul si-a schimbat pozitia fata de proiectul de lege, sustinandu-l in prezent. Cioroianu a mai aratat ca Ministerul Economiei si Finantelor a identificat sursele de finantare pentru punerea in aplicare a legii.Ministrul de Externe a sustinut ca Ordonanta de Urgenta care ar fi majorat deja salariile personalului MAE, invocata de Traian Basescu, nu a acordat decat indexarile salariale anuale ale functionarilor publici. El a mai spus ca indexarea salariilor personalului MAE a fost de 13%, fata de cele 18% acordate celorlalte categorii de personal bugetar. Potrivit lui Cioroianu, prin acest act normativ se incearca doar o apropiere a salariilor diplomatilor romani fata de cele ale omologilor straini. El a aratat ca si Republica Moldova acorda diplomatilor salarii mai mari decat Romania.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.