An dupa an, interesul romanilor fata de politica se reduce, atingind cote critice, iar politicienii in disperare de cauza se transforma in saltimbanci, sperind sa mai salveze ceva. Si deprecierea politicii nu poate decit sa continue.

Campaniile electorale, preponderent negative, nu stimuleaza apetitul pentru politica. Din contra, decalajul dintre interesele grupurilor politice si optiunile romanilor se adinceste, separatia dintre doua lumi fiind mai transanta ca niciodata. Redusa la conditia de simpla reprezentatie a unui circ ambulant improvizat, politica pare sa isi fi consumat toate resursele. Partidele actuale par definitiv compromise, iar fundamentele institutiilor publice si ale statului sint grav afectate. Pe acest fond de neincredere generalizata, nonsensul politicii romanesti lasa loc fie interogatiilor, fie abandonului civic. Optimistii se intreaba daca, dupa ce am experimentat formule exotice ori absurde, mai e loc pentru ceva nou in politica romaneasca? Pesimistii constata ca toate reformele au esuat si nu mai spera nimic.

Sa fie sistemul politic romanesc atins de vreun blestem? Sa nu mai putem spera decit, eventual, la schimbarea garniturilor? Sa ne fi blazat pina intr-atit incit nu mai putem reactiona ca organism social si politic? Partidele vechi nu mai au resurse si spera minuni de la marketingul politic. Dar confundind politica cu comertul, se adincesc in criza. Plin de sine, PNT a disparut, si chiar daca unii incearca, de dragul spectacolului, sa il resusciteze, nu mai poate renaste. PNL sau PSD se scufunda incet, dar sigur, iar PD a expandat pina intr-acolo incit nu i se mai poate detecta forma. Pe de alta parte, nici partidele noi nu au fost si nu sint convingatoare. Traseul ApR sau al UFD, dincolo de context, nu pare diferit de cel al PLD. Din 1990 incoace, cu toate micile sciziuni sau regrupari, aceleasi partide sau figuri politice ne retin atentia. Sa fim oare condamnati sa traim de-a pururi cu aceste partide?

Desi din 1991 incoace a fost loc pentru o noua aventura politica, nici un partid nou nu a reusit sa se impuna pe scena publica. Cele citeva experimente nu au avut o baza sociala, ci au ramas doar simple disidente parlamentare. Lipsite de aportul nivelului local, acestea au esuat la prima incercare electorala serioasa. Originea parlamentara le oferea accesul la resurse, dar nu le dadea suficienta credibilitate. Mult mai expuse decit marile partide, acestea se volatilizau dupa primul esec. Si cum fara participarea cetatenilor politica nu e decit un joc oligarhic, partitocratia romaneasca a generat atit propriul cadru de manifestare care sa impiedice orice constructie politica noua, cit si inhibarea interesului alegatorilor pentru competitia politica. Legile electorale, legea partidelor, finantarea acestora, dezbaterea publica, mediatizarea spectaculosului sau a trivialului au fost astfel gindite incit sa impiedice aparitia unor concurenti redutabili. In acest spatiu au fost admisi, pentru a crea impresia pluralismului, doar mascaricii, pentru ca ei nu puteau periclita in mod serios pozitiile vechilor partide.

Construit pe un esafodaj constitutional favorabil, dar fara nici un fundament social, sistemul de partide va rezista tuturor atacurilor dinauntru sau din afara atita vreme cit clivajele sociale si politice reale - nu cele simulate sau imitate - nu se vor exprima si pe scena politica. Pina atunci, absurdul va da nota dominanta unei vieti politice altfel plictisitor de previzibile.