Acum niste ani, Festivalul George Enescu incepea cu un concert de exceptie sustinut de un tanar - Alexandru Tomescu. Sala Palatului - plina ochi. Personalitati ale muzicii din toata lumea. In loja centrala, seful statului. Era prima data cand o manifestare de o asemenea anvergura era deschisa de un pusti.
La Bruxelles, Orchestra Simfonica Radio, inaintea aderarii noastre la UE, sustinea un concert care sa arate ca nu suntem coborati din copaci si contaminatori cu raie si paduchi pentru trupul scrobit al batranului continent. Solist, Alexandru Tomescu. Concertul la care m-am nimerit si eu a fost un succes. Pitit in public, in ropotele de aplauze care nu mai conteneau, mi-am ingaduit sa strig: Bravo Tomescu!


Ma gaseam intr-o delegatie in Filipine. Jurnalele nu aminteau pe pagina intai vizita presedintelui Romaniei, ci prezenta de exceptie a unui muzician. Era vorba de Tomescu. Presa mentiona revenirea violonistului roman cu o serie de concerte drept evenimentul cultural al anului. Ziarele au scris in aceste zile ca Alexandru Tomescu, cel care a castigat dreptul de a canta la vioara Stradivarius, la care a cantat Ion Voicu, are un palmares impresionant. Zeci de premii internationale si 160 de concerte pe toate meridianele. O cifra este falsa. Tomescu n-a sustinut 160 de concerte, ci peste 500. Din SUA pana in Japonia, din Stockolm pana in Phenian. A concertat, fara exceptie, in toate tarile Europei. Cronicile la concertele lui au echilibrat nu o data avalansa de anchete despre sutii sau proxenetii romani. N-am scris pana acum despre Alexandru. Am urmarit insa, cu emotie, disputa pentru vioara Stradivarius. Acum imi permit sa le explic cititorilor mei de ce. Cand se ispravea marele Razboi de Reintregire, un soldat din Sangeru se intorcea de pe front. Facuse tot razboiul, iar din solda lui economisita isi cumparase un cal, o caruta si o vaca. Vaca venea legata in spatele carutei. La 22 de ani a fost ales primar liberal. Copilul sarac, dar cu minte sclipitoare (ii citesc jurnalele) a facut o avere considerabila. A muncit enorm, a gandit si a biruit. Il chema Victor Avramescu si a fost bunicul meu. Batranul a avut patru copii. Trei baieti, Ion, Gheorghe si Maximilian (tata), si o fata, Margareta, maritata Tomescu. Pe toti i-a trimis la scoli, le-a cumparat case in Bucuresti si, in mod straniu, a cumparat fiecaruia un pian. Si eu m-am nascut in casa cu un pian. Batranul visa ca unul din copiii lui macar sa ajunga muzician. Nu s-a nimerit. Tata se acompania uneori la pian si fredona o melodie pe care o cantase si tatal lui. Eu "compuneam" fara sa stiu sa cant, jucandu-ma. Doar varul meu Adrian a ajuns pianist. Este profesor la Liceul "George Enescu". Batranul n-a apucat sa se bucure. Comunismul l-a trimis la Canal, dar inima a incetat sa-i bata inainte de a ajunge acolo. Adevarata izbanda a venit insa mult mai tarziu, prin Alexandru. Daca tanti-mea il mai altoia pe Adrian sa repete zilnic pentru ca scapa cu mine la joaca prin paduri, pe Alexandru nu l-a impins nimeni sa exerseze. Copilaria lui s-a chemat vioara, adolescenta lui s-a chemat vioara, prima lui iubire s-a numit vioara. O singura data si-a uitat vioara. Cand la Cotroceni era Iliescu, a convocat o data adolescentii geniali. Era vorba de castigatorii olimpiadelor internationale, interpretii cu premii etc. Printre ei se afla si Alexandru. In fata lui - o fata. Fizician. In timp ce cuvanta presedintele, ochii celor doi s-au intalnit. Au plecat de mana de la Cotroceni. Alexandru si-a uitat acolo vioara. Taica-sau nu l-a mai gasit trei zile. Cei doi se pitisera undeva pe Valea Prahovei, descoperind si o alta iubire decat fizica si vioara. N-am scris despre nepotul meu pentru a nu-i transfera eventualii mei inamici, impovarandu-l. Intr-o tara de nepotisme eu mai lipseam.


Parcurg juriul international care l-a desemnat in unanimitate castigator al viorii Stradivarius. Presedinte este un elvetian. Ceilalti sunt personalitati din Italia, Anglia, Franta, Rusia, Germania. Au fost in juriu si doi romani. Regulamentul cerea patru ore de concert. Se stie ca un recital poate dura cel mult o ora. Cu zece minute inainte i-au fost dictate fragmentele cerute de juriu: Bach si Sibelius. A cantat magistral. A urcat pe scena fara partituri. Stii, mi-a spus mahnit Alexandru, nu m-am inscris la concurs decat eu! Ei si, i-am raspuns. Daca Nadia Comaneci dupa zece note de zece la barna s-ar fi inscris la un concurs pentru castigarea acelei barne, fii sigur ca nici un alt sportiv din lume nu s-ar mai fi inscris. Alexandru a ras cu rasul lui retinut, dar care ii lumineaza intotdeauna ochii. Felicitari, baiatule! Da-mi voie sa ma bucur aici, la Sangeru, in casa ale carei temelii au fost puse de bunicul meu si strabunicul tau, copil nascut sarman si care a avut visul ciudat al celor patru piane. Tu esti decontul tarziu, dar stralucit al acestui vis.