Cercetatorii americani sustin ca au gasit solutia pentru a scoate din stagnare tarile sarace si in curs de dezvoltare.

Exporturile vorbesc cel mai bine despre
gradul de dezvoltare a unei tari O echipa de specialisti din Statele Unite a realizat recent o cercetare prin care propune o noua maniera de abordare a dezvoltarii economice, scrie „Science News". Fizicienii César Hidalgo si László Barabási, de la Universitatea Notre Dame, alaturi de economistii Bailey Klinger si Ricardo Hausmann, de la Universitatea Harvard, au construit o retea a relationarii intre produse care formeaza ceea ce ei numesc „spatiul produsului": ei au dorit sa afle care sint cauzele pentru care unele economii se bazeaza indeosebi pe produse manufacturiere, in timp ce altele produc lucruri extrem de sofisticate. Economiile statelor sarace sau ale celor aflate in curs de dezvoltare depind adesea, aproape exclusiv, de un singur produs. Cafeaua si cheresteaua sint doar doua dintre exemple. Rezultatele studiului arata cum tipurile de produse pe care le fabrica si le exporta o tara determina probabilitatea ca acea tara sa dezvolte produse mult mai competitive.

In mod traditional, economistii incearca sa lege expansiunea economica a unei tari de „factorii de productie", cum sint infrastructura de transport si accesibilitatea la locurile calificate sau necalificate de munca, declara Hausmann pentru „Science News". De exemplu, il completeaza Bailey Klinger, teoriile economice conventionale prezic ca o tara care are capacitatea de a face cipuri ar trebui sa fie competitiva si in alte industrii care necesita personal calificat, cum e constructia de automobile. Dar, cind cei doi economisti s-au uitat la datele concrete, au observat ca o astfel de corelatie este foarte greu de demonstrat. Numeroase tari care exporta cipuri nu exporta si masini si viceversa. Constructia de masini presupune o infrastructura si abilitati foarte diferite de cele necesare pentru productia de cipuri, puncteaza cercetatorii citati de publicatia americana.

Cei doi spun ca nu pot fi emise predictii economice precum cele de mai sus. De exemplu, comerciantii de peste au adeseori succes si in exportul de alte produse proaspete. E logic, spun Hausmann si Klinger, atit timp cit ambele activitati presupun infrastructuri similare - drumuri bune, porturi cu congelatoare in care poate fi depozitata marfa si birocratii care sint capabile sa monitorizeze starea produselor.

„As putea spune ca asta se intimpla cind un venezuelan (Ricardo Hausmann), un canadian (Bailey Klinger), un maghiar din Romania (László Barabási) si un chilian (eu) se intilnesc la Cambridge, Massachusetts", glumeste Hidalgo pentru PhysOrg.com vorbind despre factorii care i-au motivat pe cei patru cercetatori. Pentru a-si imbunatati perspectiva asupra legaturilor economice, Hausmann si Klinger au dezvoltat o noua notiune care defineste proximitatea produselor.

Analizind date globale despre un numar urias de categorii de bunuri, cei doi economisti au calculat, pentru fiecare pereche de categorii, masura in care, daca o tara are succes in exportarea unui produs, va avea succes si in exportul celuilalt produs. Cind probabilitatea este mare, toate aceste perechi de produse au o „distanta" mica intre ele. Cind probabilitatea este mica, produsele sint indepartate unele de altele.

Hausmann si Klinger au realizat un tabel cu distanta dintre fiecare pereche din 775 de tipuri de bunuri, apoi au apelat la Albert-László Barabási, fizician de la Universitatea Notre Dame din Indiana, pentru a da o forma datelor. Reteaua astfel obtinuta constituie de fapt o harta a exporturilor mondiale: in mijlocul retelei se afla un „continent" urias de produse strins legate intre ele. Acestea includ majoritatea produselor industriale, de la utilaje si otel pina la chimicale. Articolele de imbracaminte, textilele si electronicele isi formeaza propriile manunchiuri mai mici. Mai departe, aproape izolate si aflate la periferia retelei, sint produse precum petrolul, mineralele, cerealele si cafeaua.

Rumegind informatii pentru doua decenii, echipa a aratat ca tarile care s-au extins in noi industrii au facut acest lucru pasind dintr-un nod intr-altul direct legat de el.

Cercetatorii au examinat, de exemplu, exporturile Malaieziei si Columbiei din anii ’80 si ’90, perioade in care ambele tari s-au ramificat cu succes in noi industrii, apropiate de cele in care erau deja competitive. Pe de alta parte, activitatile economice dinspre periferia retelei au mai putine legaturi. Acestea sint, de obicei, industrii care necesita infrastructuri sau aptitudini cu putini utilizatori alternativi, cum ar fi mineritul ori dezvoltarea anumitor culturi agricole, insa autorii recunosc ca studiul lor nu conduce la nici o solutie pentru dificultatile cu care se confrunta aceste tari.

Intrebarea finala pe care o pune Hausmann este daca lumea va deveni convergenta sau va ramine un univers al tarilor sarace si bogate.

Retele mondiale cu un maghiar din Romania Albert-László Barabási (foto) impreuna cu alti fizicieni, matematicieni si experti in stiinta calculatoarelor, are contributii importante la dezvoltarea teoriei retelelor, inclusiv a celor din spatiul virtual. Albert-László Barabási s-a nascut pe 3 martie 1967 la Cirta, judetul Harghita, si a absolvit Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti, dupa care a obtinut diploma de masterat la Budapesta. In 1994 si-a luat doctoratul la Universitatea din Boston. In prezent este profesor la Universitatea Notre Dame si director al Centrului de Stiinta Retelelor din cadrul Northeastern University din Statele Unite.