Ion Cristoiu va lansa in curand "Lumea vazuta de un roman rupt in fund - volumul 2". Jurnalul National va prezinta in premiera un fragment din acest volum.    Ghidul dedicat Rusiei de John Noble si John King, in 1981, declara sub juramint ca stralucirea Moscovei "i-a atras pe tatari, pe Napoleon, pe cele trei surori ale lui Cehov, pe Hitler si pe fiecare aparatcic, de la Viborg la Vladivostok". Daca m-ar fi intilnit inainte de a da volumul la tipar, mai mult ca sigur autorii m-ar fi trecut si pe mine alaturi de Hitler, Napoleon si de cele trei surori ale lui Cehov. Ar fi aflat ca dorinta mea de a ajunge la Moscova a fost mult mai mare decit cea a hoardelor tatare, a lui Napoleon si a celor trei surori la un loc. Salbaticii barbari, orgoliosul Napoleon si fiorosul Hitler voiau la Moscova pentru a pune laba pe turlele-i stralucitoare. Departe de mine asa ceva. Eu m-am dat de ceasul mortii sa ajung la Moscova, dupa 1989, dintr-un motiv mult mai blind. Stiam Moscova de pe vremea socialismului real, gratie unor calatorii de documentare ca jurnalist. Pornisem in aceste calatorii, de fiecare data, influentat din cap pina in picioare de admiratia pentru marea literatura rusa. La prima vizita, in 1978, am fost astfel in stare sa fac un eveniment epocal pina si din aterizarea pe Vnukovo. De cum am ajuns la hotel, m-am si apucat sa scriu:       "Dupa un Bucuresti cald, in atmosfera de toamna, ajungem intr-o Moscova ploioasa, cu vint aspru, incercind statornicia cladirilor inalte, paralelipipedice, de citeva etaje. Sub avion atirna petece de ceata, printre care se vede jos, ca intr-o lacrima, orasul urias, rasfirat pe coline. E o aterizare grea, putin fortata, avionul sta cind intr-o aripa, cind intr-alta, ca si cum si-ar cauta un punct de sprijin in aerul strapuns de cartusele ploii. O asemenea nesiguranta la gigantul  de metal care e avionul stirneste ingrijorare, si in tacerea sparta de tiriiturile aparatului de bord toata lumea priveste pe fereastra in golul noptii de afara. Pe pista, o frinare scurta, prea scurta, si-n vijiitul care insoteste oprirea, nascut din sfortarea avionului de a se opune goanei, vad pe fereastra roata din dreapta intr-o aripa de fum si scintei. - S-a terminat!, gindesc. O clipa, nu mai mult, pentru ca avionul si-a regasit ritmul, a biruit suflul naprasnic, care-l zvirlea inainte, in pustiul stepei rusesti, si acum, hurducaindu-se ca un camion, se indreapta spre burduf." Intr-una din zile am fost dus si la Casa Puskin. Cum ii sta bine unui oaspete dintr-o tara sora mai mica a Maicii Rusii, n-am stat la coada uriasa de o zi intreaga. Am intrat peste rind. Asta nu m-a oprit sa notez imediat, de parca as fi luat, o data cu aerul Moscovei, si virusul scrisului cu orice pret: "Casa Puskin, la Moscova, al doilea muzeu al tarii dupa Ermitaj. A plouat de dimineata. O ploaie rece, in picaturi mari, metalice. Frunze galbene, ca niste batiste, stau risipite pe asfaltul spalat. Bate un vint ascutit, de stepa, care nelinisteste frunzisul batrinilor arbori de pe marginea strazilor. O lume cuviincioasa asteapta in uriasa coada de la intrarea in muzeu. Evident, noi intram prin fata, unde citiva militieni cioturosi tropaie ca sa se incalzeasca. Inauntru, ca la un castel in sarbatoare: scari de marmura ducind solemn, imperial, la etaje, candelabre atirnind in spatiile imense ale incaperilor. Intr-una din salile principale s-a deschis o expozitie de pictura frantuzeasca din secolul XIX. Opulenta unui capitalism ghiftuit te izbeste din tablourile mari, cit un perete. Naturi moarte cu mere si vinat, burghezi bine imbracati, surprinsi in momentele de concesie facute artei dispretuite, vinatori patetici, porniti catre fiare incremenite in miscari naprasnice. O alta lume, de neinteles, decit lumea aceasta, a muzeului moscovit, care cade pe ginduri in fata tablourilor, luata pe neasteptate de o bogatie la care nu-si permite nici macar sa viseze. O atmosfera docila, de studiu sirguincios, staruie in aceasta sala pe coloane de marmura. Adolescente cu priviri ca apa sau femei imbracate la intimplare isi noteaza constiincioase, pe foi de hirtie sau carnetele, titlul si autorul tabloului. E o lume saraca, dar cuviincioasa, care si-a imbracat ce avea mai bun, ca pentru sarbatoare. Unei tinere fete, cu fusta scurta peste pulpele mari, carnoase, i se vede, sub pinza ieftina, transparenta, nitel motolita, furoul inflorat. Un adolescent subtire, intr-un tricou pictat occidental, cu chipuri si publicitate, fotografiaza pentru el insusi exponatele mai importante. Cu ochelari negri, lunecati pe nas smechereste, carind dupa el uriasa baterie a aparatului, vine spre fiecare exponat, intinde artistic aparatul de stabilit lumina si, cu aerul unui fotoreporter dezabuzat, face poze".       Rafturile nesfirsite de galosi Chiar si indragostitii pina peste cap au momente de luciditate. Dupa aceasta prima calatorie, intors acasa, am notat totusi: "Pentru vizitatorul Moscovei de azi, «1980» al lui George Orwel nu mai e o utopie negativa. In 1978, in plina contemporaneitate, dai peste un oras care aminteste Londra scriitorului englez. Aceleasi uriase lozinci acoperind cladiri de citeva etaje sau dominind acoperisurile: «Pace - lumii!», «Slava - muncii!», «Slava - PCUS!». Marturisind, totusi, un ascutit simt al umorului involuntar, pentru ca numai in tara lui Gogol e posibil ca sub chemarea «Pace - lumii!» 300 de milioane de oameni sa se pregateasca de zor de razboi. Pe suprafata unui cvartal, creste si infloreste un Leonid Brejnev in tinuta de lucru (grav, cu ochelari). Un peisaj izbitor pentru ochiul strain, dar sigur familiar rusului de rind, care nu-i mai da atentie: l-a asimilat podurilor semet azvirlite peste ape, trotuarului tocit de eterna lucrare a galosilor, turlelor fistichii ale Bisericii Vasile Blajenii. Framintarea multicolora, lozincile, mitingurile, spectacolele tunatoare date de Ansamblul fortelor armate ale URSS, buletinul de stiri in care lupta impotriva capitalismului, lupta impotriva imperialismului muribund si, in general, lupta impotriva a ceva se vor dovezile unei atmosfere revolutionare, continuare a Marii Revolutii din Octombrie, care a fost, totusi, exilata intre zidurile unui muzeu. E insa o atmosfera falsa, mimata, impusa birocratic, de sus in jos, unui popor care vrea sa traiasca totusi normal. In umbra acestor gesturi fals patetice, pentru ca birocratii limuzinelor de lux si ai vilelor de protocol sunt primii care nu cred in ele, descoperi la fiecare pas semnele vietii obisnuite. Viata traita de un popor greu incercat de istorie, si care - chiar daca Marx spunea ca popoarele n-au decit soarta pe care si-o merita - isi merita o soarta mai buna.       Lucratorul care motaie in metroul diminetii moscovite, femeia intilnita noaptea pe strazile Leningradului, alungata si batuta de barbatu-sau si cerindu-ne ajutorul, tinara familie, obligata sa locuiasca cu parintii, pentru ca, dupa 60 de ani de socialism, multi oameni n-au unde sa stea, blugii din import, cu mansetele suflecate, la moda si la Moscova, vizitatorii muzeelor luind notite sirguincioase, studenta care nu vrea sa fie, dupa absolvire, profesoara in Siberia, blajinatatea induiosatoare a femeilor de la hoteluri, tinara blonda, splendida, motaind in metroul orei 8,  adolescenta care, pe o bancheta din holul urias al Marii Sali a Congreselor, isi scoate pe furis pantofii care o string, fata buboasa, prost ingrijita, de la Informatiile aeroportului. Mii si mii de semne ale unei vieti straine de lozincile cit trei cvartale, de brosurile din trenurile pentru straini, in care viata straluceste fals, ca in cartile postale ilustrate, alaturi de bombasticele cifre oficiale privind neincetata crestere a vietii. Omul simplu, care pindeste intrarea hotelurilor pentru straini sperind ca va pune mina pe un sapun din RDG sau pe o lama de ras din Cehoslovacia, omul simplu, care se asaza automat la prima coada intilnita in cale, pentru ca niciodata nu se stie cind se aduce cite ceva, acest om simplu n-are nici o legatura cu politica de mare putere a guvernului, cu milioanele de ruble care iau drumul tarilor din Lumea a treia, cu zecile de mii de africani si asiatici stind pe gratis la Moscova si luptind de aici, din hotelurile de lux, pentru fericirea celor care, la mii de kilometri, mor de inanitie."