Teatrul romanesc s-a mai nascut odata

Nu stiu cati s-au gandit vreodata la cate se ascund in spatele unui spectacol de teatru. Publicul, in orice caz, nu. Dar oare cati actori si regizori au apreciat si respectat de-alungul vremii munca celor fara de care actul lor artistic ar fi cu mult mai sarac? Cei mari, cu siguranta!
Teatrul de maine, azi. Actorul George Ivascu este, fara discutie, un vizionar. Sunt convins ca atunci cand va citi aceste randuri o sa rada si-o sa spuna ca e un cuvant mult prea mare... E treaba domniei sale. Noi ceilalti, stim altceva... Caci coaja ce odata s-a numit "casa de cultura" sau apoi "teatru" ce se vroia la lumii, a devenit acum asezamantul de cultura asteptat de-atata timp. Iar "dupa ani de tampenie institutionalizata", cum dadea David Esrig definitia vremilor vechi, directorul George Ivascu, alaturi de regizoarea Alice Barb au supus probei insusi adevarul nevoii noastre de teatru.
Cat e de mare setea de a progresa, se intreba la inceputul verii o mana de oameni adunati pe scena singurului teatru de proiect din Bucuresti. Astfel, Teatrul Metropolis din Bucuresti si Academia de Arta Dramatica Athanor din  Germania a organizat, in  perioada 26 august - 8 septembrie, prima Scoala de scenotehnica la standardele europene actuale. Nevoia reala a unor astfel de cursuri de specializare, s-a facut resimtita prin sprijinul pe care proiectul l-a avut si din partea altor institutii de teatru din Bucuresti, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra si Teatrul Nottara, care si-au dat concursul prin punerea la dispozitie a spatiilor in care cursurile de tehnica de scena, lumini si sunet s-au desfasurat.
Raspunsuri noi la probleme vechi. "Acum 35 de ani, cand am plecat din tara", spunea regizorul David Esrig, "nivelul inalt al teatrului romanesc se apropia deja de ruinarea datorata interzicerilor de tot felul, chiar daca spectacolele noastre constituiau evenimente pe scenele din occident". Dar ruina a fost si una materiala. Daca atunci scena romaneasca se putea masura la capitolul tehnic cu orice teatru din Europa, acum lucrurile staua€¦ la fel. Paradoxal? Nu. Stau la fel doar pentru noi! Tehnica de scena, sporadic imbunatatita, ne obliga prin forta lucrurilor sa lucram ca atunci. Caci modul de a lucra nu poate exista in afara mijloacelor. Este conditionat de ele. De cele mai multe ori rodul improvizatiei, tehnica de scena nu a suferit schimbari majore in ultimii 30-40 de ani. Dar chiar si acolo unde un teatru cu bani si-a permis proiectoare noi sau o instalatie de sunet la un minim standard, iar lururile nu se mai lovesc de cu ce, apare intrebarea "cum?". La aceasta intrebare si la multe altele a raspuns proiectul Teatrului Metropolis.
Profesionisti ai scenei. Cine are nevoie de teatru, e o chestiune care isi afla raspunsul prin intermediul salii de spectacol. Dar de ce anume are teatrul nevoiea€¦ Sustinute de profesori ai Academiei de Teatru si Film Athanor din Germania, Gerhardt Zahn, fost director tehnic al Teatrului National din Bavaria (tehnica de scena),  Gérald Karlikow (light design) si Horea Murgu, profesor la U.N.A.T.C "I.L. Caragiale" Bucuresti (sound design), cursurile s-au bucurat de participatrea a 70 de tehnicieni de scena  de la 23 de institutii de spectacol din Romania (Opera si Opereta din Bucuresti, Teatrele maghiare din Sfantu Gheorghe si Gheorghieni, Teatrul German din Timisoara, Teatre de papusi, Case de Cultura si Teatre de drama din Piatra Neamt, Baia Mare, Focsani, Satu Mare, Targu Jiu, Bacau, Buzau, Bucuresti). Poate ar trebui remarcat aici ca teatrele mentionate au achitat integrat taxele de studiu, semn ca de mult exista nevoia de tehnicieni de scena bine pregatiti, dar mai ales contemporani cu lumea profesionala din care fac parte. Ca rupti de realitate, am tot fost...
Fara eroism. Merge si asa e unul dintre marile noastre defecte ca natie. Daca n-ai curea de ventilator, pui un ciorap de dama! Daca iti lipseste un surub, e buna si-o sarma! Pentru moment, e bine. Rezolva probema. E o improvizatie, dar functioneaza. Temporar. Pe termen lung, insa, e daunator. Chiar fatal, uneori, atunci cand viata cuiva atarna de asta. "Luministul care sta neasigurat la 5 metri de sol si regleaza un proiector e un erou. Pentru ca nu are incotro", spunea David Esrig. "Dar de ce trebuie sa se intample asa? De ce trebuie sa nu aiba incotro? Trebuie sa terminam cu eroismul asta. Merge odata! Dar pe termen lung e donquijotism, e ridicol!", adauga directorul onorific al Teatrului Metropolis. "Don Quijote avea totusi pragmatism in sistemul lui de valori, independent de lumea din jur", remarca insa domnul Romeo Pop, presedintele Comisiei pentru Cultura din cadrul Consiliului General al municipiului Bucuresti. "Asadar, sa visam, dar sa visam pragmatic!", indemna, iar teatrul la care si domnia sa a pus umarul, sta marturie.
Problema sigurantei muncii in teatru a fost ridicata in timpul cursurilor, de insisi profesionistii prezenti, povestind conditiile in care de cele mai multe ori trebuie sa lucreze pe scena. Iar siguranta muncii afecteaza in primul rand eficienta. De ce? Directorii de teatru ar trebui s-o stie... Pentru ca oamenii se tem. Si-atunci nu mai exista "sa incercam", ci doar "nu se poate!".
"Eu daca procedam asa, daca toleram astfel de metode de lucru, total lipsite de respect pentru sanatatea si viata tehnicienilor de scena, ca director de teatru, de mult eram in puscarie", remarca Gerhardt Zahn dupa o vizita pe-o scena romaneasca. Nomina odiosa!
Perspective. Realizate in urma unui parteneriat incheiat pe o perioada de 3 ani intre Teatrul Metropolis, Academia Athanor si Comisia de Cultura, Culte si Invatamant a Primariei Municipiului Bucuresti, astfel de cursuri vor avea loc in fiecare vara sub titlul "Dimensiuni actuale  ale  scenotehnicii, light design-ului si  sound design-ului european".
Atestatele, oferite de Academia de Arta Dramatica Athanor din Germania si de Teatrul Metropolis din Bucuresti, vor fi inmanate de catre rectorul Academiei Athanor, regizorul David Esrig si directorul Teatrului Metropolis, actorul George Ivascu.
Un pas. Atat a fost facut in aceste ultime doua saptamani. Un pas mic pentru cei prezenti, caci practica pe scena trebuie sa-si spuna cuvantul, dar un pas urias pentru teatrul din Romania. Parafraza nu trebuie sa sperie pe nimeni, caci alti pasi, la fel de semnificativi sunt pe cale de a fi facuti pe acest drum. Atunci si numai atunci teatrul romanesc va fi sa se fi nascut pentru a doua oara...

---

Despre autor: